SPORTURI  »  TENIS  »  BILLIE JEAN KING CUP

România, înapoi în Grupa Mondială » ITF a luat o decizie fără precedent!

Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara și Monica Niculescu (de la stânga la dreapta) au înfruntat Italia în aprilie FOTO Raed Krishan
Gabriela Ruse, Mihaela Buzărnescu, Irina Bara și Monica Niculescu (de la stânga la dreapta) au înfruntat Italia în aprilie FOTO Raed Krishan

Articol de - Publicat joi, 23 septembrie 2021 15:38 / Actualizat joi, 23 septembrie 2021 18:02

România revine în zona de elită a Billie Jean King Cup după o hotărâre a Federației internaționale de Tenis. Va juca anul viitor în calificările pentru turneul final.

Federaţia Internaţională de Tenis a decis ca echipa naţională feminină a României să revină în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup - noul nume sub care se desfăşoară Fed Cup - şi să dispute anul viitor calificările pentru turneul final.

Această hotărâre a venit în urma unor schimbări făcute în programul următoarei perioade, a informat Federaţia Română de Tenis.

Lanțul schimbărilor - România revine în Grupa Mondială a Billie Jean King Cup

Ungaria, care trebuia să găzduiască turneul final al competiției la Budapesta, în luna noiembrie 2021, între 1 și 6, a refuzat în cele din urmă să facă acest lucru, iar Cehia a preluat organizarea la Praga. Turneul fusese amânat deja de două ori. 

În aceste condiţii, Ungaria, care era calificată la turneul final ca ţară gazdă, a părăsit competiţia, iar locul ei a fost luat de Canada. Aceasta trebuia să joace în anul 2022 în calificările competiţiei Billie Jean King Cup, iar acel loc a devenit acum vacant.

Decizie inedită luată de ITF

Aflat într-o situaţie fără precedent, în urma recomandării Comitetului Billie Jean King Cup, Consiliul ITF a stabilit că România va înlocui Canada, deoarece era naționala cel mai bine clasată dintre cele care au pierdut în play-off-ul Grupei Mondiale 2021. 

În aprilie, la Cluj-Napoca, echipa României, compusă din Mihaela Buzărnescu, Irina Bara, Gabriela Ruse și Monica Niculescu, ultima fiind în premieră căpitan, era învinsă de Italia cu 3-1. În februarie 2020, România pierduse în fața Rusiei (2-3), tot la Cluj-Napoca, în calificările pentru turneul final 2021.

Calificările pentru turneul final din 2022 vor avea loc în primele luni ale anului, anunță site-ul Billie Jean King Cup. Cel mai valoros rezultat al tricolorelor din ultimii ani, dar și istoric, a fost semifinala disputată în aprilie 2019 contra Franței, la Rouen, pierdută dramatic, 2-3, egalând astfel rezultatul din 1973.

CUPA DAVIS / Acasă, cu Peru 

România, înapoi în Grupa Mondială » ITF a luat o decizie fără precedent!
Marius Copil și Horia Tecău, învingători în meciul de dublu al întâlnirii cu Portugalia Foto ITF

În urma tragerii la sorți efectuate miercuri, la Londra, la sediul Federației Internaționale de Tenis, echipa României și-a aflat adversara din barajul Grupei Mondiale I a Cupei Davis. 

Echipa tricoloră, care nu a fost cap de serie, o va înfrunta acasă pe cea din Peru, întâlnirea urmând a avea loc în 26-27 sau 27-28 noiembrie 2021. Cum cele două națiuni nu mai jucaseră una contra celeilalte în Cupa Davis, gazda a fost decisă prin tragere la sorți. 

Echipa care va câștiga va disputa în 2022 calificările Cupei Davis. România a învins weekend-ul trecut Portugalia, la Cluj-Napoca, în Grupa Mondială I, iar Peru a depășit Bosnia și Herțegovina, 3-2. Cel mai bine clasat jucător peruvian este Juan Pablo Varillas, numărul 121 mondial.

Citește și alte știri din tenis

Darren Cahill, mesaj emoționant după despărțirea de Simona Halep: „Nu, eu îți mulțumesc!”

Simona Halep, dispusă să returneze banii primiți în avans pentru Jocurile Olimpice, în cazul în care i se va cere

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează