SPORTURI  »  TENIS  »  ATP SHANGHAI

VIDEO Andy Murray și Fabio Fognini, schimb dur de replici pe teren » Britanicul, scos din minți: „Taci!”

Articol de GSP - Publicat miercuri, 09 octombrie 2019 09:35

Fabio Fognini (12 ATP) l-a învins pe Andy Murray (289 ATP), scor 7-6(4), 2-6, 7-6(2) în șaisprezecimile de finală ale turneului de la Shanghai (China). 

  • Fognini va juca în turul următor cu învingătorul dintre Taylor Fritz (29 ATP) și Karen Khachanov (9 ATP).

Partida a fost una extrem de tensionată. Cele peste trei ore de joc au încins serios spiritele. La scorul de 5-5, 15-15 în decisiv, italianul a strigat „out” în timpul unei voleu executat de Murray.  

Britanicul i-a reproșat asta la finalul game-ului: „Așa faci în toate meciurile, indiferent cu cine joci”, apoi i s-a adresat arbitrului, explicându-i situația. Fognini vocifera în timpul dialogului, așa că Murray s-a răstit la el: „Taci!”. 

Fostul lider mondial a continuat disputa și la conferința de presă: „Fognini mi-a spus să am simțul umorului, dar niciunul dintre noi nu avea dispoziție pentru glume și râsete. Nu îi permit să îmi vorbească așa pe teren. Nu ar trebui să auzim strigăte în timpul punctelor. A strigat, deci a încălcat regulamentul. Este obstrucție, în termeni regulamentari și nu ar trebui să facă asta”. 

Fabio Fognini, băiatul rău al circuitului

Stilul nonconformist, considerat pe alocuri provocator, l-a implicat pe Fognini în multe conflice de-a lungul anilor. Printre rivalitățile care au făcut valuri se numără și cea cu Rafael Nadal. 

În timpul finalei de la Hamburg din 2015, Fognini a țipat la iberic: „Nu mă călca pe nervi! Mereu faci la fel, nici nu mai vorbi cu mine! Același lucru întotdeauna”.

Vezi și:

Jucătorul de tenis Mikhail Biryukov s-a sinucis la vârsta de 28 de ani! În 2010 devenea vicecampion olimpic

32 de ani de la moartea tragică a fotbalistului român „mai talentat decât Hagi” » Cum l-a „vânat” Securitatea și de ce nu s-a înțeles nici cu Dobrin, nici cu Hagi: „Gică îl înjura, îl scuipa”

SPECIAL GSP | Povestea-thriller a lui Claudiu Bozeșan, fotbalist ce a învins-o pe Dinamo într-un blat stricat de Poli Timișoara: „Nu mi-a fost frică de ordinele primite!” + Dramă imensă după ce fratele i-a murit într-un misterios accident de camion


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează