SPORTURI  »  VOLEI  »  CE 2025

Veste mare: România va găzdui o grupă la Europeanul de Volei masculin din 2025!

România va găzdui una dintre grupele Campionatului European de Volei masculin // sursă foto: Facebook @ Federatia Romana de Volei
România va găzdui una dintre grupele Campionatului European de Volei masculin // sursă foto: Facebook @ Federatia Romana de Volei

Articol de GSP - Publicat luni, 05 decembrie 2022 12:15 / Actualizat luni, 05 decembrie 2022 12:24

Confederația Europeană de Volei (CEV) a anunțat astăzi, 5 decembrie, că România va găzdui una dintre grupele Campionatului European de Volei masculin din 2025.

Veste extraordinară pentru voleiul românesc, venită astăzi dinspre Confederația Europeană de Volei. România este prima gazdă anunțată pentru Campionatul European masculin din 2025. Țările-gazdă pentru celelalte 3 grupe vor fi comunicate ulterior.

Desemnarea României printre gazdele fazei grupelor vine ca răsplată după ce Cluj-Napoca a găzduit exemplar una dintre grupele Campionatului European feminin din 2021.

Adrian Mutu insistă la Șucu pentru românul revoltat că n-a fost chemat la națională: „Nu e cum crede lumea de rând”
RAPID
Adrian Mutu insistă la Șucu pentru românul revoltat că n-a fost chemat la națională: „Nu e cum crede lumea de rând”

România va găzdui o grupă la Europeanul de Volei masculin din 2025

„După o experiență cu adevărat de succes anul trecut în ceea ce privește competiția feminină, Campionatul European de Volei va reveni în România în 2025, când țara balcanică va găzdui una dintre cele patru grupe care vor da startul principalei competiții masculine pentru echipele naționale”, se arată în comunicatul CEV.

Până atunci, România va găzdui și Campionatul European U22 de Volei pe Plajă, programat între 26 și 29 iulie 2023.

Președintele Federației Române de Volei: „Un arc peste timp”

„Pentru România, pentru voleiul românesc, este o mare onoare să poată găzdui o grupă a Campionatului European de volei seniori din 2025. Este un adevărat arc peste timp, având în vedere că țara noastră a mai găzduit un turneu final masculin în 1963.

Avem deja experiența acumulată în 2021, la Campionatul European feminin, unde, de asemenea, am găzduit o grupă și suntem convinși că toți oaspeții noștri se vor simți la noi ca acasă.

De asemenea, sper ca această competiție să fie o sursă de inspirație atât pentru echipa noastră națională, cât și pentru tinerii noștri voleibaliști, care au astfel posibilitatea de a-și vedea idolii pe viu”, a reacționat Adin Cojocaru, președintele Federației Române de Volei.

Echipa națională masculină a României, care în 2019 a participat pentru prima oară după 24 de ani la Campionatul European, a reușit să se califice la turneul final din 2023, unde va face parte din grupa D, alături de Franța, Turcia, Portugalia, Grecia și țara-gazdă a grupei, Israel.

Citește mai multe știri din sporturi:

HANDBAL - Japonezi? Nu, români! Presa maghiară, cucerită de fanii Rapidului: „Jos pălăria!” » Ce s-a întâmplat la meciul cu Gyor

TENIS - Răbufnirea în șase cuvinte a lui Mouratoglou după ce un fan al Simonei Halep l-a luat la rost

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Ce susține MM Stoica că face săptămânal pentru suporterul pe care l-a pocnit: „Cumva am reparat-o”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close