FOTBAL  »  Superliga  »  PROCES CSA STEAUA - FCSB

UPDATE Curtea de Apel a dat verdictul în procesul pentru palmares dintre CSA Steaua și FCSB

Articol de - Publicat luni, 23 octombrie 2023 17:39 / Actualizat marti, 24 octombrie 2023 10:11

Azi, Curtea de Apel a dat decizia în cazul procesului dintre CSA Steaua și FCSB privind palmaresul.

În urma deciziei de la Curtea de Apel, CSA Steaua rămâne cu palmaresul din perioada 1947-1998. Intervalul 1998-2003, cel pe care „militarii” doreau să îl obțină, rămâne în aer. Nu aparține nici celor de la CSA, nici celor de la FCSB!

Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă.

UPDATE 17:30 / Curtea de Apel București, decizie în conflictul juridic CSA Steaua - FCSB

Admite apelul formulat de apelanta-pârâtă SC Fotbal Club FCSB (fostă Fotbal Club Steaua București). Anulează în parte sentința apelată și rejudecând: Admite excepția lipsei calității procesuale a reclamantului CSA în privința cererii (n.r. - a CSA-ului) având ca obiect dreptul la palmares pentru perioada 1998-2003 și respinge cererea în consecință. 

Respinge cererea conexă (n.r. - a FCSB-ului) privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” ca neîntemeiată. Menține dispozițiile sentinței referitoare la soluția în privința constatării că palmaresul echipei de fotbal Club Sportiv al Armatei „Steaua București” din 1947 și până în 1998 aparține reclamantului CSA și referitoare la soluția dată cererii conexe vizând perioada 1947-2003. 

Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București” (n.r. - de către FCSB), ca neîntemeiată.

Cele două părți pot depune recurs în 30 de zile de la comunicarea deciziei, care se va depune la Curtea de Apel București - Secția a III-a Civilă și pentru cauze cu minori și familie.

- Curtea de Apel București

Virgil Boglea: „S-a creat un nou palmares, din 2003 până în 2017”

Virgil Boglea, unul dintre avocații celor de la FSCB, recunoaște că decizia este una potrivnică și afirmă că s-a creat un nou palmares, între 2003 și 2017, perioada în care în primul eșalon evolua formația lui Gigi Becali, dar sub denumirea de „Steaua”. În 2017, Becali a schimbat numele în FCSB. 

„Aștept motivarea Curții de Apel. Sincer, nu înțeleg cum s-a creat un nou palmares, din 2003 până în 2017, dacă nu au fost continuatori”, a spus Boglea pentru GSP.ro. 

Surse din tabăra formației lui Gigi Becali consideră că decizia este una cinică și că, practic, din anul 1998 nu a mai existat clubul Steaua.

Fanii celor de al CSA Steaua jubilează după decizia de azi

Pe pagina de facebook „Steaua liberă”, una care susține gruparea din liga secundă, verdictul a fost privit ca un real triumf. 

Judecătorii au decis că, în perioada 2003 - 2017, nu au avut dreptul de a se folosi de palmaresul Stelei București
- mesajul postat de Steaua Liberă

Ce e nou în verdictul de azi al Curții de Apel

Ce e nou în decizia de astăzi? În luna mai 2023, Florin Talpan explica de ce ÎCCJ a casat decizia Curții de apel, pentru că „instanța de apel nu s-a pronunțat pe cererea conexă și anume pe cererea FCSB privind palmaresul pe perioada 2003-2017 fără nicio legătură cu palmaresul CSA Steaua (1947-1998) sau cu palmaresul asociației A.F.C. Steaua (1998-2003)”.

Astăzi, decizia sună așa: „Respinge cererea conexă privind constatarea dreptului de a utiliza, în perioada 2003-2017, palmaresul fostei echipe de fotbal profesionist „Steaua București”, ca neîntemeiată”.

Verdict în disputa CSA Steaua - FCSB

După amânarea dictată pe 16 octombrie, azi s-ar putea da decizia finală.

Procesul care a reînceput în septembrie, după ce în martie, judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție au casat decizia Curții de Apel București din iunie 2021, prin care celor de la CSA Steaua le fusese atribuit palmaresul Stelei istorice de la înființare până în 1998, iar FCSB a rămas cu palmaresul din 2003 încoace.

Astfel, Curtea de Apel București rejudecă apelul la decizia inițială a Tribunalului București, din iulie 2019, conform căreia CSA Steaua a câștigat palmaresul de la înființare până în 2003 (21 de titluri și 20 de Cupe, printre altele). Asta înseamnă că până la noul verdict de la CAB, clubul din Liga 2 are palmaresul până în 2003.

Scurt istoric al cazului FCSB - CSA Steaua

  • Pe 5 iulie 2019, CSA Steaua a câștigat, la Tribunalul București, palmaresul echipei de fotbal Steaua de la înființare, 1947, până în 2003.
  • FCSB a atacat decizia, iar pe 28 iunie 2021, Curtea de Apel București a păstrat parțial prima hotărâre, doar că le-a „tăiat” 5 ani din palmares celor de la CSA, intervalul 1998-2003. În 1998, AFC Steaua s-a desprins de Armată la solicitarea UEFA.
  • FCSB, rămasă cu palmaresul începând din 2003, când Gigi Becali a preluat echipa de fotbal, a făcut recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), care pe 28 martie 2023 a trimis dosarul înapoi la Curtea de Apel, spre rejudecare.

Citește și: 

Gigi Becali acuză jocuri de culise după penalty-ul nedat: „E clar că e ceva. Poate arbitrii sunt supuși Federației”
FCSB - FC VOLUNTARI 0-0
Gigi Becali acuză jocuri de culise după penalty-ul nedat: „E clar că e ceva. Poate arbitrii sunt supuși Federației”
Adrian Mihalcea a bătut Steaua, apoi a ironizat-o: „Echipa cu care duceam eu lupte e în prima divizie, formată și patronată de Gigi Becali”
UNIREA SLOBOZIA - STEAUA 1-0
Adrian Mihalcea a bătut Steaua, apoi a ironizat-o: „Echipa cu care duceam eu lupte e în prima divizie, formată și patronată de Gigi Becali”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (276)
CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  03 Noiembrie 2023, 20:11
Postat de cristian_marin pe 23 Octombrie 2023, 19:36

Poate e mai greu de inteles, dar asta nu e a 3-a decizie, ci a 2-a decizie rejudecata, deoarece a 3-a decizie anterioara a decis ca a 2-a decizie se anuleaza si se rejudeca. Cinic este ca, la judecata, curtea iar nu a atribuit niciunei entitati palmaresul dintr-o anumita perioada. Ca si cum acel palmares nu exista sau peroada respectiva nu exita, ceea ce este o aberatie, intrucat a exitat in mod evident o echipa care a jucat acele meciuri, iar rezultatele respective nu au contat numai pentru palmaresul ei, ci si pentru palmaresul celorlalte echipe din competitii.

Ba da, a atribuit-o AFC Steaua.

CiprianBirtea_84
CiprianBirtea_84  •  03 Noiembrie 2023, 20:03
Postat de Yuri_macel pe 23 Octombrie 2023, 21:23

***. Sc Fc Fcsb Sa s-a infiintat in 2016z in 2003 societatea care a preluat Steaua se numea SC Steaua Bucuresti SA

Nu, nu. În 2016 și-a schimbat doar denumirea. De înființat s-a înființat în 2003.

Mache_mana_iute
Mache_mana_iute  •  25 Octombrie 2023, 21:53
Postat de Adriann_1 pe 25 Octombrie 2023, 20:58

Vezi ma ca te-ai dus pe template si nici macar nu intelegi ce prostii scrii :)) CONTINUITATE SPORTIVA nu inseamna SA FII PE ACEEASI SOCIETATE (SAU ONG) DE LA INFIINTARE SI PANA IN ZIUA DE AZI :)) De asemenea, continuitate sportiva NU INSEAMNA SA FI JUCAT AN DE AN (ideea pe care o imping prosteste postacii gigisti) pentru ca asta ar insemna ca toate cluburile englezesti si-au pierdut continuitatea sportiva in timpul WWII de pilda. Continuitate sportiva inseamna un singur lucru: ca entitatea respectiva sa poata fi recunoscuta ca atare de la infiintare si pana in ziua de azi prin prisma detinerii activelor necorporale, a apartenentei suporterilor, a stadionului si a fostelor glorii. Din perspectiva asta Rapidul bifeaza lejer toate criteriile iar zecesebe il bifeaza partial doar pe cel cu suporterii. Baga la cap si nu te mai face de ras degeaba.

Pe mine, sincer, toate aspectele astea nu mă prea interesează...sau mai precis nu mă interesau deloc acum vreo 4 ani, înainte să intru pe forum. Ai văzut că io intru mai mult pentru distracție, să mai râd pe-aici de unii,... de alții. Dacă ai fi citit înainte discuția în care ai intervenit, ai fi observat că minionul a fost cel care a pus întrebările. Eu i-am răspuns cu exemplul Dinamo, tu cu exemplul Rapid. Apoi a insistat pe faza cu continuitatea mizând pe cea sportivă, dar uitând că în general fecesebiștii sunt cei care se leagă de acte, de continuitatea pe societăți comerciale/ONG-uri, când vine vorba de falimentul altor echipe. Știi și tu că ei tot vin cu texte gen "U sau Rapid sunt clone" că au murit, s-au desființat sau au falimentat. Răspunsul meu era unul ironic... iar tu ai interpretat că i-aș fi dat dreptate ăluia prestând pentru cioban. Ceea ce am spus e strict realitatea: U , Rapid și AFC Steaua ...toate au intrat în faliment la un moment dat... și e un lucru pe care cele 3 îl au în comun. Că Rapidul și-a rezolvat între timp problema, cum a făcut și U de altfel ... e un lucru bun. Repet: tot ce-am făcut aici a fost să-i răspund minionului la întrebări și nu am scris nimic care să nu fie conform cu realitatea.

Vezi toate comentariile (276)
Comentează