FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

A ajuns în România și e aproape de transferul la Dinamo » Are 47 de meciuri pentru națională + Problemă majoră pentru „câini”

Georgi Milanov, în alb/ foto: Imago Images
Georgi Milanov, în alb/ foto: Imago Images

Articol de , - Publicat vineri, 19 ianuarie 2024 17:34 / Actualizat vineri, 19 ianuarie 2024 18:30

Georgi Milanov (31 de ani) a ajuns în România și negociază cu Dinamo. Mijlocașul bulgar e liber de contract, după despărțirea de Al Dhafra, din Emiratele Arabe Unite.

Dinamo se abonează la mijlocași în acest mercato. După ce i-a luat pe Domagoj Pavicic și pe Edy Gnahore, „câinii” sunt aproape să ducă un nou jucător pentru centrul terenului. Milanov a ajuns în România, iar după ce va semna îi va crea lui Kopic o mare problemă. Despre transfer a scris și Fanatik.

Șucu a vrut să-i dea lovitura lui Dinamo » Titularul rivalei, dorit la Rapid
RAPID
Șucu a vrut să-i dea lovitura lui Dinamo » Titularul rivalei, dorit la Rapid

Georgi Milanov, aproape de Dinamo

Georgi Milanov ar fi al 15-lea jucător străin de la Dinamo. Cum regulamentul prevede ca pe foaie să fie maximum 13, Zeljko Kopic trebuie să renunțe la alți doi jucători.

Din informațiile GSP, pe lista indezirabililor de la Dinamo ar fi Gorka Larrucea și Quentin Bena. „Câinii” au adus doar jucători străini în acest mercato, 4 la număr: nord-macedoneanul Darko Velkovski, croatul Domagoj Pavicic, francezul Edy Gnahore și moldoveanul Petru Neagu.

Georgi Milanov are 47 de meciuri pentru naționala Bulgariei

Milanov, cotat la 700.000 de euro pe Transfermarkt, are un CV impresionant pentru un jucător de Superliga. El a jucat în carieră, printre altele, la CSKA Moscova. Mai are în carieră meciuri pentru Litex, Grasshoppers, Vidi, Fehervar, Levski Sofia, Al Dhafra.

În plus, mijlocașul a bifat 47 de meciuri pentru naționala Bulgariei, marcând și două goluri.

4 titluriare Georgi Milanov în palmares: două cu CSKA Moscova (2014, 2016) și două cu Litex (2010, 2011)

Regulile din Liga 1: lista de 25 formată din 4 jucători formați la club, 8 la nivel național, 13 străini

Totuși, în acest moment, apare o problemă. Una mare pentru Dinamo. Care nu respectă, momentan, criteriile de eligibilitate pentru lista cu jucători pentru Liga 1 ce trebuie depusă la LPF. Conform regulamentului, trebuie îndeplinite niște cerințe clare privind această listă:

  • un număr de minimum 8 jucători formați la nivel național, adică în România
  • un număr de minimum 4 jucători formați la nivelul clubului
  • un număr maxim de 4 jucători non-Uniunea Europeană, 13 jucători străini în total, comunitari și non-UE.

În acest moment, este evident, Dinamo depășește cu unu numărul de fotbaliști străini! Au fost oficializați trei străini, Velkovski, Pavicic și Gnahore (acesta urmează să sosească la București până la finele săptămânii), plus Neagu, care are și pașaport românesc. 

Dacă situația ultimului este simplă, ceilalți trei se adaugă celor 11 străini care erau deja la Dinamo încă de la începutul lui 2024.

Care sunt jucătorii străini de la Dinamo:

  • Golubovic - Slovenia/Bosnia
  • Velkovski - Macedonia de Nord
  • Bena - Franța
  • Lucas - Brazilia
  • Homawoo - Togo/Franța
  • Moura - Brazilia/Portugalia
  • Pavicic - Croația
  • Gnahore - Franța
  • Ilic - Croația
  • Larrucea - Spania
  • Dani Iglesias - Spania
  • Ghezali - Franța/Algeria
  • Goncalo - Portugalia
  • Abdallah - Madagascar/Franța

Jucătorii lui Dinamo formați la nivel național:

  • Began
  • Patriche
  • Cristi Costin
  • N. Roșu
  • Politic
  • Petru Neagu - România/Moldova

Jucătorii lui Dinamo formați la nivelul clubului

  • R. Grigore
  • Amzăr
  • A. Bani
  • D. Irimia
  • Al. Irimia
  • Bordușanu

VIDEO. Zeljko Kopic, conferință de presă premergătoare meciului cu Petrolul

Citește și:

Cum își prezintă Dinamo noul jucător: „Promite o prestație solidă” » „Câinii” anunță când debutează
DINAMO
Cum își prezintă Dinamo noul jucător: „Promite o prestație solidă” » „Câinii” anunță când debutează
Dinamo, fără 2 jucători importanți la Ploiești » Declarațiile lui Zeljko Kopic înainte de meciul cu Petrolul
PETROLUL - DINAMO
Dinamo, fără 2 jucători importanți la Ploiești » Declarațiile lui Zeljko Kopic înainte de meciul cu Petrolul

Interviu ȘOCANT cu fostul internațional român care deține o școală de fotbal: „80% dintre români susțin Rusia. Știm cu toții ce este Ucraina - rahat!” » GSP l-a contactat azi: „Îmi mențin afirmațiile!”

Retragere-șoc în tenis! Nici măcar nu și-a anunțat fanii, dar a cerut să fie scoasă din programul de testare antidoping


Comentarii (9)
magic4ever
magic4ever  •  19 Ianuarie 2024, 22:40

Apararea si atacul raman puncte slabe....macar pe Nemec sa faca un efort sa il aduca daca nu gasesc un atacant mai valoros,este mult peste ratangii lui Dinamo si castiga o gramada de dueluri aeriene si protejeaza bine mingea...

magic4ever
magic4ever  •  19 Ianuarie 2024, 22:38
Postat de JonathanHoneycrisp pe 19 Ianuarie 2024, 19:38

Sa plece Dani Iglesias, nu am vazut spaniol mai lent vreodata!

Ilic are 3 viteze mai putin

creeperno534
creeperno534  •  19 Ianuarie 2024, 22:37

Nu-i mare problema atunci cand reziliezi jucatori slabi pentru prima liga

Vezi toate comentariile (9)
Comentează