FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Andrei Nicolescu, la negocieri cu Gigi Becali pentru 2 jucători! Patronul FCSB a dat din casă: „Îi vreau în play-off, achit eu diferența!”

Andrei Nicolescu, la negocieri cu Gigi Becali pentru 2 jucători
Andrei Nicolescu, la negocieri cu Gigi Becali pentru 2 jucători

Articol de - Publicat vineri, 22 decembrie 2023 14:39 / Actualizat vineri, 22 decembrie 2023 14:59

Gigi Becali (65 de ani), patronul FCSB, a avut o întrevedere cu Andrei Nicolescu, administratorul special de la Dinamo, în cadrul căreia cei doi conducători au discutat despre transferurile lui Dorin Rotariu și Damjan Djokovic, ambii pe lista neagră a latifundiarului.

Gigi Becali a anunțat că Dorin Rotariu, Damjan Djokovic și Cristi Ganea nu vor mai fi la FCSB la începutul lui 2024. De primii doi s-a arătat interesată Dinamo, echipă care luptă pentru salvarea de la retrogradare.

De altfel, între Becali și Andrei Nicolescu, bossul clubului alb-roșu, a existat deunăzi o întâlnire. Patronul FCSB a confirmat ceea ce a anunțat GSP în exclusivitate, anume că Dinamo îi vrea pe Dorin Rotariu și pe Damjan Djokovic. Pentru primul, „câinii roșii” pun la bătaie un salariu lunar de 15.000 de euro!

Dinamo joacă tare în „cazul Rotariu”! Până când așteaptă un răspuns de la fotbalistul pe care Gigi Becali l-a scos în afara lotului
DINAMO
Dinamo joacă tare în „cazul Rotariu”! Până când așteaptă un răspuns de la fotbalistul pe care Gigi Becali l-a scos în afara lotului

Gigi Becali: „Am vorbit cu Nicolescu, îi dă 15.000 de euro salariu lui Rotariu!”

„Am vorbit cu băiatul ăla, om de mare calitate... Nicolescu, da. Mare calitate de om, om civilizat, cu bun simț. I-am zis că am văzut cum vorbește la interviuri, că e om de calitate. Ca atare, că dacă pot face ceva pentru el, fac. Eu vreau Dinamo în play-off, să joc 4 meciuri, să iau un milion de euro din bilete!

Ce pot face eu este să îl dau pe Rotariu, dar trebuie să-l convingă ei să semneze. A zis că-i dă 15.000 de euro salariu.

I-am zis să-i dea el 15.000, iar eu îi achit până la finalul contractului diferența de 5.000 și îl las acum liber. Dar ca să semneze rezilierea trebuie să-i dau niște bani înainte, 20.000 - 30.000 de euro (n.r. - diferența față de salariul de la FCSB, 20.000 de euro)”, a spus Becali în prima fază la Fanatik.

Gigi Becali dă din casă de la discuțiile cu Andrei Nicolescu: „L-a contactat și pe Djokovic”

„Îi dă 15.000 de euro, ce să mai facă? Mi-a zis: «Domnule Becali, trebuie să iau 4-5 jucători de mare valoare, altfel nu scap». I-am zis că nu scapă. Echipa aia muncește, își dă viața, dar nu poate să bage mingea în poartă. Nu are cine, că nu au valoare!

Vreau Dinamo în play-off la anul, să iau bani din bilete. Joc două meciuri cu ei la mine acasă și iau până la 700.000 de euro din bilete. Vreau bani din bilete, ce să fac? Dacă joc cu Dinamo, iau. Dacă joc cu Voluntariul, iau? Nu iau!

I-am spus să-l ia și pe Djokovic dacă vrea, l-a contactat și pe el. Nu știu, să vedem. I-am zis să-i convingă și eu le dau bani ca să închid cu ei. Dacă le dă 15.000, părerea mea e că merg”, a completat patronul FCSB.

Gazeta a scris în premieră despre interesul lui Dinamo pentru Damjan Djokovic. Sursele GSP transmit că în pole-position pentru semnătura croatului se află altă formație din România, CFR Cluj, la care Djokovic a mai evoluat.

VIDEO. Gigi Becali: „Rotariu, Djokovic și Ganea nu mai intră în vederile noastre”

Tot despre FCSB: 

Câștigă 13.500 de euro pe lună la FCSB, dar locuiește în baza clubului. Acum a dezvăluit motivul
FCSB
Câștigă 13.500 de euro pe lună la FCSB, dar locuiește în baza clubului. Acum a dezvăluit motivul
Ngezana numește „primul om de la FCSB care m-a făcut să mă simt ca acasă”: „Am fost uluit, mi-a vorbit în xhosa!”
FCSB
Ngezana numește „primul om de la FCSB care m-a făcut să mă simt ca acasă”: „Am fost uluit, mi-a vorbit în xhosa!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (28)
Nini
Nini  •  23 Decembrie 2023, 14:58

Gigi nu ajută Dinamo, el vrea să scape de salariile celor doi și caută naivi, gen Niculescu, să le plătească ei

Nini
Nini  •  23 Decembrie 2023, 14:57

Gigi nu ajută Dinamo, el vrea să scape de salariile celor doi și caută noii, gen Niculescu, să le plătească ei

elgabri
elgabri  •  23 Decembrie 2023, 09:41
Postat de freddy pe 22 Decembrie 2023, 18:18

Mâna întinsă care nu spune o poveste... :))) Firicele, cum ar fi? Sa va ajute ciobanul cu 2-3 jucatori moca si voi tot sa retrogradati. Mai mare umilinta... Ce ati fost si ce ati ajuns. Niste pârliți care sar peste rând la poarta ciobanului :)))))))))) Îți inteleg ura. Eu as prefera sa se desfiinteze clubul decat sa fiu ajutat așa. Trist! Sarbatori fericite. Ups...Nu ai cum. Asta e.

Tu vorbesti despre ura ??

Vezi toate comentariile (28)
Comentează