FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID

EXCLUSIV „V-ați întoarce la Rapid?” » Mircea Lucescu a răspuns fără ocolișuri și i-a transmis un mesaj lui Mutu

Articol de - Publicat sambata, 22 aprilie 2023 08:15 / Actualizat sambata, 22 aprilie 2023 08:38

Deși săptămâna aceasta a fost liniște la antrenamentele Rapidului, presiunea se simte din plin. Mai ales că urmează meciul cu marea rivală, FCSB, iar fanii, care deja i-au cerut demisia lui Adrian Mutu (44 de ani) după o serie de 6 partide fără victorie, n-ar mai suporta încă o umilință. 

  • Partida Rapid - FCSB se joacă duminică, de la 20:30, liveTEXT pe GSP.ro și televizată pe Digi Sport, Prima Sport și Orange Sport
Lucescu lângă Mutu la Rapid?
EDITORIAL
Lucescu lângă Mutu la Rapid?

Mircea Lucescu: „Nu galeria schimbă antrenorul!” 

Mircea Lucescu (78 ani), tehnicianul care scris istorie în Giulești, recunoaște că nu este la curent cu detaliile de la Rapid, dar are un sfat pentru Mutu: „Adi e un antrenor tânăr și nu trebuie sub nicio formă să cedeze. Toți antrenorii trec prin astfel de momente dificile, așa e în fotbal, dar astfel de situații te maturizează, te fac să devii mai puternic. Nu galeria demite sau numește un antrenor la o echipă. 

Așa ar trebui să fie chiar și la Rapid, unde, se știe, suporterii sunt foarte pătimași. Nu cunosc în amănunt situația de acolo, lotul, n-am avut timp să urmăresc ce se întâmplă la echipă, nu știu ce jucători mai sunt, dar un lucru e clar, Mutu trebuie să-și vadă de treabă și să nu renunțe”. 

Cât despre faptul că numele său a apărut din nou în ecuația unui nou mandat de antrenor sau director tehnic la Rapid, Il Luce a zâmbit și a avut un răspuns scurt: „Este exclus, nici nu poate fi vorba despre așa ceva”.  

Daniel Niculae a fost la antrenamentul Rapidului  

La antrenamentul de vineri al Rapidului, desfășurat pe baza „Constructorul”, și-a făcut apariția și președintele clubului, Daniel Niculae. A venit devreme, în jurul orei 10:30, chiar și înaintea unora dintre jucători. Alții erau deja la sala de forță, pentru încălzirea de dinaintea ședinței de pregătire de pe teren. 

Apoi, Niculae a asistat la tot antrenamentul, de pe una dintre băncile de rezerve ale terenului. La final a discutat ceva mai mult cu Adrian Mutu, în timp ce jucătorii exersau finalizările. 

„Adi e foarte bine, e concentrat pe ce are de făcut, la fel și băieții. Știu și ei că e o situație mai grea, dar noi am ajuns aici și tot noi o s-o scoatem la capăt. Mai sunt 6 meciuri în play-off, cu cele mai bune echipe din campionat, e dificil, dar am încredere și în Adi, și în băieți”. 

Încredere lui Mutu!
EDITORIAL
Încredere lui Mutu!

Eu m-am întâlnit de două-trei ori după meciul de la Craiova cu Liviu Ungureanu, liderul galeriei. Am discutat și nu e așa cum a apărut prin presă. Suporterii vor veni și sâmbătă seară, la antrenamentul oficial din Giulești, și evident vor fi alături de echipă și la meciul cu FCSB.

-Daniel Niculae, președinte Rapid

VIDEO. Match Preview Rapid - FCSB

Citește și: 

Poftiți în Liga Anomaliilor: competiția e Primărie&Stat versus Gigi, Hagi, Varga, Șucu, Rotaru, Mititelu & Petrolul!
FINANCIAR
Poftiți în Liga Anomaliilor: competiția e Primărie&Stat versus Gigi, Hagi, Varga, Șucu, Rotaru, Mititelu & Petrolul!
Ce a făcut azi Daniel Niculae, la 5 zile după ce galeria Rapidului i-a cerut demisia lui Adrian Mutu
RAPID
Ce a făcut azi Daniel Niculae, la 5 zile după ce galeria Rapidului i-a cerut demisia lui Adrian Mutu

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (6)
costeltudor
costeltudor  •  22 Aprilie 2023, 17:53

Lucescu NU va mai antrena in România ! BANII au pus stăpânire pe familia Lucescu !

EdsonArantes
EdsonArantes  •  22 Aprilie 2023, 16:03

Realitatea este că un om din ziua de azi trăieşte cam de trei ori mai mult decât omul de Cro-Magnon. Pe de altă parte, studii de dată recentă plasează bariera biologică a speciei umane în jurul vârstei de 110 ani. Deci....se poate!

arnautull
arnautull  •  22 Aprilie 2023, 13:24

Daca aflati cat plateste Rapid ca sa foloseasca baza Constructorul care este "o investitie a familiei mele" dupa cum zicea Sucu, deci trebuie profit, sunteti mari. Sunt sigur ca face si asta ca toti atarnatorii veniti in fotbal pt imagine si atat. Negoita caza fotbalistii la RIN, el era patron si la hotel si la echipa. Taxa echipa cu dublu sau chioar tripul cat costa camera in mod normal. :))))))

Vezi toate comentariile (6)
Comentează