INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  REAL MADRID

Vinicius i-a cerut scuze adversarului: „Iartă-mă, frate!

Momentul faultului comis de Mingueza asupra lui Vinicius, în minutul 55 al confruntării dintre Real Madrid și Celta Vigo, scor 4-0 / Foto: Imago Images
Momentul faultului comis de Mingueza asupra lui Vinicius, în minutul 55 al confruntării dintre Real Madrid și Celta Vigo, scor 4-0 / Foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 12 martie 2024 11:03 / Actualizat marti, 12 martie 2024 11:57

Vinicius (23 de ani), vedeta braziliană a liderului din La Liga, Real Madrid, a fost implicat din nou într-un moment tensionat în meciul câștigat de „Los Blancos” cu 4-0, cu Celta Vigo, pe „Santiago Bernabeu”. Un duel cu Oscar Mingueza l-a scos din sărite.

Momentul cu pricina s-a petrecut în minutul 55 al confruntării, la scorul de 1-0 pentru madrileni. Fundașul dreapta Oscar Mingueza l-a ținut de tricou pe Vinicius, pentru a-l opri dintr-o acțiune periculoasă a gazdelor.

Interzis la EURO! Un jucător de la Rapid și-a compromis șansele la convocare după ultimul gest
RAPID
Interzis la EURO! Un jucător de la Rapid și-a compromis șansele la convocare după ultimul gest

Vinicius a căzut, dar s-a ridicat imediat și a comis un gest pentru care putea vedea chiar și cartonașul roșu. Extrema de pe partea stângă l-a împins pe apărătorul lateral, care la rândul său a știut să cadă ca la teatru.

Vinicius a recunoscut că a greșit

Conflictul nu a degenerat, deoarece ambii jucători s-au calmat rapid. Arbitrul a ales să îi acorde doar cartonașul galben lui Vinicius pentru comportament nesportiv, iar Mingueza a fost penalizat și el asemănător pentru faultul comis.

Vinicius i-a prezentat adversarului său scuze pentru comportamentul său.

„Iartă-mă, frate. Eu încerc să continui faza. Dacă mă prinzi și îmi dai drumul e OK. Dar tu faci așa... și așa mă enervez”, au fost cuvintele brazilianului, conform Marca.

Vinicius i-a explicat lui Mingueza că s-a enervat pe el pentru simplul fapt că fundașul Celtei Vigo nu doar că l-a ținut de tricou pentru a-l opri, ci l-a și împins discret când i-a dat drumul.

„Trebuie să te opresc!”, i-a zis Mingueza, conform sursei citate.

Real Madrid, un nou pas către titlu

Partida din etapa a 28-a din La Liga s-a terminat cu scorul de 4-0 pentru Real Madrid, iar Vinicius și-a trecut în cont golul prin care a deblocat tabela de marcaj în minutul 21.

În urma acestui rezultat, Real Madrid și-a consolidat poziția de lider în La Liga, ajungând la 69 de puncte. Revelația Girona (locul 2, 62 de puncte) și rivala Barcelona (locul 3, 61 de puncte) sunt principalele urmăritoare ale „Los Blancos” în lupta pentru titlul de campioană.

VIDEO Courtois se antrenează intens la Real Madrid

Citește și:

Denis Drăguș, dorit de două echipe cu pretenții din Bundesliga
Gaziantep
Denis Drăguș, dorit de două echipe cu pretenții din Bundesliga
Așa arată lupta pentru salvarea de la retrogradare » Clasamentul la intrarea în play-out + programul complet
Play-out
Așa arată lupta pentru salvarea de la retrogradare » Clasamentul la intrarea în play-out + programul complet

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează