INTERNATIONAL  »  LIGA CAMPIONILOR  »  MANCHESTER CITY - REAL MADRID 4-3

Un conducător din Liga 1, după prestația lui Kovacs din Manchester City - Real Madrid: „Băi, comportați-vă la fel cu antrenorii români!”

Istvan Kovacs // FOTO: Guliver/GettyImages +30   FOTO
Istvan Kovacs // FOTO: Guliver/GettyImages

Articol de GSP - Publicat miercuri, 27 aprilie 2022 11:19 / Actualizat miercuri, 27 aprilie 2022 11:50

Sorin Cârțu, președintele de la CS Universitatea Craiova, a comentat prestația lui Istvan Kovacs din Manchester City – Real Madrid 4-3, din semifinalele UEFA Champions League.

Oficialul oltenilor l-a lăudat pe arbitrul român pentru modul în care a condus partida, dar îi cere să aibă o prestație asemănătoare și în Liga 1.

Ce meci au văzut englezii? Nota primită de Istvan Kovacs: „A părut aspru. Dar acestea sunt regulile moderne”
CITY - REAL 4-3
Ce meci au văzut englezii? Nota primită de Istvan Kovacs: „A părut aspru. Dar acestea sunt regulile moderne”

Sorin Cârțu, mesaj pentru Istvan Kovacs

„Așa ar trebui să fie și în România. Să se comporte ca în acea situație pe care avut-o cu antrenorul Pep Guardiola și cu antrenorii din România. Dacă în România unul face așa, imediat îl trimite în tribună.

Reghecampf a adus niște argumente la o fază și imediat i s-a spus «Du-te, bă, în tribună!». Băi, comportați-vă la fel cu antrenorii români, precum cu Guardiola. Că dacă nu, ajungem să spunem că «Ai un complex în fața lui și de aceea te-ai comportat așa cu el, iar pe Croitoru și Reghe îi dai afară». 

În rest, prestația a fost una senzațională. Trecuseră 20 de minute și el nu fluierase. Bine, e și meritul jucătorilor”, a spus Sorin Cârțu la ProArena.

5 momente definitorii în arbitrajul lui Istvan Kovacs de la Manchester City – Real Madrid

 

  1. Istvan Kovacs a lăsat jocul liber în primele 45 de minute de pe „Etihad”. A dictat doar 5 faulturi, a fost mereu aproape de fază și nu a avut niciodată nevoie de ajutor din camera VAR. Un plus l-a reprezentat și modul în care a comunicat cu fotbaliștii celor două combatante, explicând fiecare decizie luată.
  2. Primul moment delicat al meciului a avut loc în minutul 54, când Pep Guardiola i-a reproșat un aut dictat în mod eronat. Istvan Kovacs i-a arătat cartonașul galben, apoi a acceptat un dialog și a rezistat tentației de a-l elimina pe antrenorul lui City, în ciuda tonului răstit pe care s-a adresat.
  3. În minutul 74, Kroos l-a doborât pe Zinchenko la marginea careului de 16 metri, chiar sub ochii lui Kovacs. Acesta a dus fluierul la gură, dar a avut inspirația să lase avantaj. Bernardo Silva a profitat de avantaj și a marcat golul 4 al lui City. Decizia luată a fost apreciată de întreaga lume a fotbalului, inclusiv de producătorii partidei, care i-au oferit un prim-plan meritat.
  4. Kovacs a judecat corect și faza penalty-ului din minutul 79. În timpul unui duel cu Benzema, Laporte a lovit evident mingea cu mâna în interiorul propriului careu. Brigada românească a comunicat și a decis acordarea unei lovituri de la 11 metri. De remarcat că nici de această dată nu a fost nevoie de intervenția VAR.
  5. Kovacs și-a definitivat opera în al treilea minut al prelungirilor. Nacho Fernandez a intrat tare, din spate, asupra lui Mahrez, la centrul terenului. Istvan a lăsat, din nou, jocul să meargă, balonul fiind în posesia lui Sterling. La finalizarea acțiunii a revenit și i-a arătat cartonașul galben fundașului de la Real.

VIDEO Cele mai tari goluri marcate de Real Madrid în poarta lui Manchester City

Citește și: 

Guardiola i-a cerut scuze lui Istvan Kovacs! + Doi foști mari arbitri s-au înclinat în fața românului: „Dovadă de arbitraj extraordinar”

Explicațiile lui Benzema după „scărița” împotriva lui City » Reacția spumoasă a lui Pep Guardiola

La EURO GSP, Pițurcă a prevăzut finala Champions League și dă de pământ cu 3 „grei” ai vremurilor noastre: „Au fost PANARAME!”

„E foarte grav ce a spus Șucu!” » A „citit” ce se întâmplă la Rapid: „Vine președinte cu Șumudică antrenor!”


Comentarii (2)
380912830348081
Gogu Steriade  •  27 Aprilie 2022, 14:08

Nu este vorba de dublu standard. În campionatul nostru arbitrii vor să arate cu orice preț că ei sunt jupânii, în schimb în afară lucrurile sunt invers, jucătorii sunt șefii.

121485566429067
Dan Dunca  •  27 Aprilie 2022, 13:27

E alt nivel bossule....atât poți și tu să gândești...când antrenorii românii vor realiza astfel de performante vor avea același respect....până atunci jucați în mocirlă....????

Vezi toate comentariile (2)
Comentează