SPORTURI  »  ALTELE  »  CAMPIONATELE MONDIALE DE LA FUKUOKA

VIDEO + FOTO David Popovici a revenit în România » Discurs excepțional: „Îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva. Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale”

David Popovici, 18 ani, a revenit în această dimineață în România, după Campionatele Mondiale de la Fukuoka, Japonia +6   FOTO
David Popovici, 18 ani, a revenit în această dimineață în România, după Campionatele Mondiale de la Fukuoka, Japonia

Articol de - Publicat duminica, 30 iulie 2023 08:55 / Actualizat duminica, 30 iulie 2023 09:04

David Popovici, 18 ani, a revenit în această dimineață în România, după Campionatele Mondiale de la Fukuoka, Japonia. Alături de Camelia Potec (41), președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Român, David a susținut o conferință de presă la Salonul Oficial de la Aeroportul „Henri Coandă” (Otopeni).

  • David Popovici a încheiat pe locul 6 cursa de 100 de metri liber și pe 4 finala de la 200 de metri liber

David Popovici, după un Campionat Mondial sub așteptări: „Mă simt mai puternic ca niciodată”

„Vă mulțumesc pentru prezență. În primul rând, aș vrea să le mulțumesc oamenilor care m-au susținut, care mă susțin, care au urmărit Campionatul Mondial. Am învățat acum cât de importantă e susținerea voastră, în vremuri și mai puțin bune, pentru că binele e în general celebrat la concursuri. 

E cea mai bună ocazie pentru mine acum să le transmit tinerilor și copiilor care mă urmăresc că nu există magie, există doar antrenament, efort constant pentru a-ți atinge țelul. E complet normal și uman să nu-ți iasă întotdeauna. Chiar prefer să fiu un sportiv complet, care să știe să gestioneze suișurile și coborâșurile carierei imprevizibile pe care ți-o aduce sportul, prefer să fiu asta decât un robot care știe doar să câștige. Consider că aceste experiențe mă fac mai puternic. 

Popovici, bici, nimici
EDITORIAL
Popovici, bici, nimici

A fost cel mai intens an din viața mea, de la recordul mondial, până la BAC, până la Fukuoka. A fost un an haotic, bizar, dar am izbutit. Cred că acum e o oportunitate foarte bună pentru mine să înțeleg curajul și asumarea. Ține numai de mine cum reacționez când întâmpin obstacole în drumul meu. Doar asta pot controla. E un proces, iar eu sunt aici să învăț. 

După cum văd eu lucrurile acum, am două variante. Prima: las ceea ce s-a întâmplat să mă demoralizeze și să mă țină în loc. Sau las ce s-a întâmplat să mă motiveze. Voi alege varianta a doua, bineînțeles. Iubesc ceea ce fac, ăsta e sportul, asta e lumea reală, nu am cum să câștig întotdeauna, îmi pare rău dacă vă așteptați la altceva. 

Aș vrea să închei cu un citat al lui Earl Nightingale: «Nu renunța niciodată la visul tău doar pentru că îți va lua timp să-l atingi. Timpul trece oricum». Duminică frumoasă! Mulțumesc!”, a spus David, care ulterior s-a întors în fața microfoanelor:

„Mai am ceva de spus. Plec de la concursul ăsta cu ceva extraordinar de valoros, ceva ce am simțit și când am încheiat Jocurile Olimpice din Japonia. Sunt extrem de motivat, mă simt mai puternic ca niciodată. Trebuie să iau o vacanță acum, să am grijă de corpul și de psihicul meu, dar abia aștept să mă întorc la antrenamente. Vreau să fiu din nou cel mai rapid înotător din lume, cel mai bun, pentru că mă simt mai puternic ca niciodată”.

+2 FOTO

Cel mai important lucru este că sportivii noștri s-au întors acasă sănătoși, e un lucru foarte important, având în vedere deplasarea lungă, fusul orar diferit, celelalte condiții. Avem nevoie de o binemeritată vacanță, urmând să ne așezăm și să vedem care e planul pentru pregătirea Jocurilor Olimpice de la Paris 2024

- Camelia Potec

Mai multe articole despre David Popovici:

Povestea lui Kyle Chalmers, australianul care l-a învins pe David Popovici la 100 m » A lucrat pe șantier și a depășit problemele de sănătate mintală: „Mulți încă suferă în tăcere”
CM
Povestea lui Kyle Chalmers, australianul care l-a învins pe David Popovici la 100 m » A lucrat pe șantier și a depășit problemele de sănătate mintală: „Mulți încă suferă în tăcere”
Trei episoade la Fukuoka » Mulțimea de jurnaliști, declarațiile adversarilor lui David Popovici și excepția Leon Marchand
CAMPIONATELE MONDIALE DE LA FUKUOKA
Trei episoade la Fukuoka » Mulțimea de jurnaliști, declarațiile adversarilor lui David Popovici și excepția Leon Marchand

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (72)
Feeder
Feeder  •  05 August 2023, 15:52
Postat de sir_neamt pe 30 Iulie 2023, 16:01

La început am zis uite un roman sportiv cu capu pe umeri. Știe să vorbească pare deștept. Acuma am impresia că David o face prea pe deșteptul, prea de tot prea că la țară. Vezi doamne curente filozofice, încheie cu citate. Prea exagerează. Sa se concentreze mai mult pe antrenamente și pe ce are de făcut și să o lase mai moale.

Adică sa fie puțin mai prost, sa își vadă de treaba. Nu e ok sa ai vocabular, devii arogant. Ba' cât de *** puteți sa fiti?!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Amen975ZQzamolxe
Amen975ZQzamolxe  •  01 August 2023, 00:25
Postat de popescu222 pe 30 Iulie 2023, 15:05

Mai desfa o bere, baga o ragaiala la tv, relax. Respect David, pentru performanta sportiva si umana.

Auzi mai "222 " : A fi pozitiv mereu , inseamna ca iti lipsec multe *** ; Adica a vedea , cand "Prostii ca tine nu sunt informati ...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

danglumetu
danglumetu  •  31 Iulie 2023, 10:55

discursul e demagogic si atit!

Vezi toate comentariile (72)
Comentează