SPORTURI  »  ALTELE  »  SĂRITURI CU SCHIURILE

Etapă de Cupă Mondială la Râșnov » Când pot românii vedea cele mai bune săritoare cu schiurile din lume

Dana Haralambie, una dintre cele două reprezentante ale României la competiția de la Râșnov
Dana Haralambie, una dintre cele două reprezentante ale României la competiția de la Râșnov

Articol de GSP - Publicat marti, 22 ianuarie 2019 21:03

România va găzdui, la Râșnov, între 25 și 27 ianuarie, pentru a cincea oară, două etape ale celei mai importante competiţii feminine de sărituri cu schiurile.

Pe lista de concurs sunt înscrise 48 de sportive, din 14 țări. Nu lipsesc româncele Daniela Haralambie şi Diana Trâmbiţaş, dar și ocupantele podiumului olimpic de la ultima ediție, Maren Lundby (Norvegia), Katarina Althaus (Germania) şi Sara Takanashi (Japonia).

Vineri de la ora 12:00 va fi antrenamentul oficial, iar de la ora 14:00 calificările, urmând ca sâmbătă și duminică să se dispute cele două manșe decisive.

Spectatorii vor avea acces liber, organizatorii punând la dispoziţie curse regulate din centrul oraşului către complexul sportiv de pe Valea Cărbunării.

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează