Comentarii (11)
MaxiP
MaxiP  •  03 Mai 2024, 01:50
Postat de neacaisa pe 02 Mai 2024, 12:17

aproape sigur va fi finala la paralele unde barbosu are un exercitiu f puternic, la sarituri nu cred ca avem vreo gimnasta care sa emita pretentii prea mari, cred ca mai degraba acela va fi aparatul unde nu vom avea reprezentanta in finala. cel mai probabil sabrina va fi singura care va incerca 2 sarituri. la celelalte aparate cred ca avem sanse si la medalii.

Nu stiu de ce ai mizat atat cu paralele, Barbosu avand un exercitiu fara discutie decent, dar nu chiar foarte puternic, comparatic cu gimnastele de top european. Acum e adevarat ca n-am inteles exact ce s-a intamplat, a durat foarte mult sa-i calculeze nota ca apoi sa vedem acel 6,8 la executie, eu am avut ceva dubii la trecerea pe bara mica, nu stiu sigur daca acolo a fost problema, dar undeva a pierdut, cred, un punct si daca nu acolo, n-am inteles unde. Dar chiar si cu exercitiul reusit, da, prindea finala, dar o facea la limita. Uite ca la sarituri a venit chiar ea cu surpriza si a efectuat 2 sarituri, ambele destul de valoroase, nici eu nu ma asteptam. Iar Sabrina cred ca avea pregatit mult mai mult pentru a doua saritura, a sarit din 3,8, cred ca n-a vrut sa riste vreo accidentare, avand in vedere ca ii erau cam asigurate cele 2 finale la barna si sol.

MaxiP
MaxiP  •  03 Mai 2024, 01:46
Postat de Hcm27 pe 02 Mai 2024, 15:22

Din păcate hai sa fim realiști.Si eu îmi doresc, însă luam medalie pe echipe, de cele mai multe ori de aur, medalii la individual compus și medalii pe aparate.De vreau 10 ani nimic și inainte, destul de putin.Vorba unui confrate, înainte, în Europa, în afara Rusiei nu prea aveam adversar.Acum, citesc ca "ne batem" cu Italia și Olanda(Tarile de Jos), pe care înainte le "fumam", nici nu existau, gimnastic vorbind

Ok, dar nu e vina noastra ca acum exista, gimnastic vorbind. Si chiar exista. Italia a dat semne de mai de mult, pentru cine isi aminteste, ne-a "furat" aurul european la prima competitie continentala pe echipe dupa JO 2004, ale noastre erau campioane olimpice, a fost o surpriza de proportii. Cred ca erau primele semne ca in Italia se naste o natiune puternica in acest sport, cu Ferrari lidera de generatie. Olanda e mai recenta, dar s-au facut eforturi serioase sa creeze o echipa puternica. Nu impresioneaza la aceste Europene, dar le lipsesc o parte din gimnastele de baza. Nu mai vorbim de faptul ca antrenorul lotului nostru e olandez si pare ca stie ce face. Adica decaderea echipei noastre a fost evidenta, dar nu putem denigra progresul altora. Chiar daca continua trendul cu Romania ca natiune de nivelul inceputului anilor 2000, la ora actuala Italia ar fi fost o rivala foarte puternica, la fel cum s-ar fi batut cu rusoaicele daca aveau drept de participare si nu stiu daca Rusia era favorita.

neacaisa
neacaisa  •  02 Mai 2024, 15:41
Postat de Hcm27 pe 02 Mai 2024, 15:22

Din păcate hai sa fim realiști.Si eu îmi doresc, însă luam medalie pe echipe, de cele mai multe ori de aur, medalii la individual compus și medalii pe aparate.De vreau 10 ani nimic și inainte, destul de putin.Vorba unui confrate, înainte, în Europa, în afara Rusiei nu prea aveam adversar.Acum, citesc ca "ne batem" cu Italia și Olanda(Tarile de Jos), pe care înainte le "fumam", nici nu existau, gimnastic vorbind

pai daca razi in 2024 de italia (care e favorita detasata in concursul asta si are o super echipa) si olanda e cam clar ca ai ramas la nivelul svetlana khorkina cu cunostintele in sportul asta, fara suparare. urmareste competitiile si ce gimnaste sunt in ziua de azi si care e concurenta si dupa aia o sa intelegi de ce suntem mult sub italia. noi cu 10 senioare nu avem de unde sa emitem pretentii de mai mult.

Hcm27
Hcm27  •  02 Mai 2024, 15:22
Postat de neacaisa pe 02 Mai 2024, 12:24

ba chiar sunt vremuri de mult apuse, nu s-a mai intamplat asta de minim 10 ani, incetati sa traiti in trecut si hai sa fim realisti si sa sustinem fetele astea. in momentul de fata avem cea mai promitatoare echipa dupa mult timp, dar inca foarte departe de pretentii de aur la europene sau medalie la mondiale/olimpiada in concursul pe echipe.

Din păcate hai sa fim realiști.Si eu îmi doresc, însă luam medalie pe echipe, de cele mai multe ori de aur, medalii la individual compus și medalii pe aparate.De vreau 10 ani nimic și inainte, destul de putin.Vorba unui confrate, înainte, în Europa, în afara Rusiei nu prea aveam adversar.Acum, citesc ca "ne batem" cu Italia și Olanda(Tarile de Jos), pe care înainte le "fumam", nici nu existau, gimnastic vorbind

MaxiP
MaxiP  •  02 Mai 2024, 13:32
Postat de Hcm27 pe 02 Mai 2024, 07:46

În vremurile nu demult apuse, aceasta competiție era pentru tara noastră un antrenament oficial cu public, problema câștigătoarei nefiind pusa nici un moment sub semnul intrebarii

Asa, si? Era ideal sa se constate acest lucru cand se mergea in picaj liber, nu la 10 ani dupa. Chiar antrenament cu public nu a fost de fiecare data, participa si Rusia in vremuri nu de mult apuse si desi au fost si perioade cand nici macar aceasta nu ne speria, exista o rivalitate pe termen lung.

MaxiP
MaxiP  •  02 Mai 2024, 13:30
Postat de neacaisa pe 02 Mai 2024, 03:56

in mod normal nu sunt exagerat de optimist, mai ales la gimnastica, dar cred ca in concursul asta avem sanse bune la medalii. cam toate tarile in afara de italia au absente cheie in echipa si nu prioritizeaza aceasta competitie, in timp ce noi chiar avem o echipa cu exercitii mai bune decat anul trecut. in mod normal, as fi zis ca avem o sansa la bronz in concursul pe echipe, dupa italia si marea britanie, dar marea britanie a pierdut-o dupa gadirova si pe achampong(accidentata) si antrenorul principal si-a dat si el demisia deci clar ceva nu functioneaza acolo, cred ca avem chiar o mica sansa la locul 2 acum. sunt ceva probleme cu ceplinschi care e usor accidentata, dar cred ca avem perspective pt rezultate f bune la competitia asta.

Acum, nu cred ca va fi chiar asa simplu, de-acord, Marea Britanie nu e cu prima echipa, dar ramane cu cateva gimnaste cheie (Downie, Mae-Feton), iar Franta e puternica chiar si fara Dos Santos, care daca participa ar fi fost probabil singura echipa ce putea cat de cat presa Italia. Nu stiu cum va arata Germania, pare o echipa complet noua, necunoscuta, deci nu e de subestimat desi nu e exclus sa nu puna probleme. Belgia se pare ca a dezamagit complet, punctaj neasteptat de bun pentru Spania, dar cred ca le vom depasi daca lucrurile merg bine. Dar nu ne vad inca cu medaliile in buzunare, insa cred ca un top 5 e cat se poate de accesibil. Imi fac sperante in special pe aparate, fara Gadirova si Dos Santos, Voinea are sanse si la aur la sol, avem fete bune la barna, dar totul depinde mult de calificari, e cel mai greu moment, parca mai greu sa te vezi in acel top 8 pentru finala decat sa te bati ulterior pentru o medalie, in special la acel aparat. Si desigur, daca Sabrina are o a doua saritura din 4,4 anul acesta, poate intra in discutie pentru podium si la acest aparat. Si astept ca Ana sa forteze putin dificultatea de data aceasta, pana acum parca tragand in special pentru echipa si sacrificand orice sansa individuala pentru ea. Nu in ultimul rand, sa nu ne miram daca o vedem pe Lilia Cosman intr-o finala pe aparate, e o gimnasta atat de subestimata desi mi se pare o sportiva cheie pentru echipa in acest moment, de multe ori nebagata in seama de opinia publica.

neacaisa
neacaisa  •  02 Mai 2024, 12:24
Postat de Hcm27 pe 02 Mai 2024, 07:46

În vremurile nu demult apuse, aceasta competiție era pentru tara noastră un antrenament oficial cu public, problema câștigătoarei nefiind pusa nici un moment sub semnul intrebarii

ba chiar sunt vremuri de mult apuse, nu s-a mai intamplat asta de minim 10 ani, incetati sa traiti in trecut si hai sa fim realisti si sa sustinem fetele astea. in momentul de fata avem cea mai promitatoare echipa dupa mult timp, dar inca foarte departe de pretentii de aur la europene sau medalie la mondiale/olimpiada in concursul pe echipe.

neacaisa
neacaisa  •  02 Mai 2024, 12:17
Postat de MaxiP pe 02 Mai 2024, 07:12

Cred ca e primul European dupa mult timp in care asteptarile chiar sun mari, totusi mizez pe faptul ca desi asteptarile exista, miza e mult mai mica decat in concursurile de anul trecut si ar trebui sa evolueze relaxat. E o echipa in crestere, una din cele mai accelerate din lume, sper sa prinda finale pe 3 aparate (sarituri, barna si sol), chiar cu 2 finaliste in macar una din finale si sa se claseze in top 5 in concursul pe echipe. Tinand cont si de cele cateva absente importante din echipele Olandei, Frantei, Ungariei, Marii Britanii, mi se pare ca Italia e favorita cat se poate de certa pentru concursul pe echipe, urmata probabil intr-adevar de Marea Britanie dar care nu cred ca o poate rivaliza si de Franta, Romania si Belgia, Franta fara componenta numarul 1 insa nefiind dupa parerea mea vreo mare favorita. In conditiile astea chiar sper ca Ana Barbosu sa prinda o clasare buna si ca rezultat la individual compus dupa calificari, cateva din sportivele cele mai bune pe 4 aparate absentand.

aproape sigur va fi finala la paralele unde barbosu are un exercitiu f puternic, la sarituri nu cred ca avem vreo gimnasta care sa emita pretentii prea mari, cred ca mai degraba acela va fi aparatul unde nu vom avea reprezentanta in finala. cel mai probabil sabrina va fi singura care va incerca 2 sarituri. la celelalte aparate cred ca avem sanse si la medalii.

Hcm27
Hcm27  •  02 Mai 2024, 07:46

În vremurile nu demult apuse, aceasta competiție era pentru tara noastră un antrenament oficial cu public, problema câștigătoarei nefiind pusa nici un moment sub semnul intrebarii

MaxiP
MaxiP  •  02 Mai 2024, 07:12

Cred ca e primul European dupa mult timp in care asteptarile chiar sun mari, totusi mizez pe faptul ca desi asteptarile exista, miza e mult mai mica decat in concursurile de anul trecut si ar trebui sa evolueze relaxat. E o echipa in crestere, una din cele mai accelerate din lume, sper sa prinda finale pe 3 aparate (sarituri, barna si sol), chiar cu 2 finaliste in macar una din finale si sa se claseze in top 5 in concursul pe echipe. Tinand cont si de cele cateva absente importante din echipele Olandei, Frantei, Ungariei, Marii Britanii, mi se pare ca Italia e favorita cat se poate de certa pentru concursul pe echipe, urmata probabil intr-adevar de Marea Britanie dar care nu cred ca o poate rivaliza si de Franta, Romania si Belgia, Franta fara componenta numarul 1 insa nefiind dupa parerea mea vreo mare favorita. In conditiile astea chiar sper ca Ana Barbosu sa prinda o clasare buna si ca rezultat la individual compus dupa calificari, cateva din sportivele cele mai bune pe 4 aparate absentand.

  • 1
  • 2
Comentează