SPORTURI  »  HANDBAL  »  EHF EUROPEAN LEAGUE

Concluzii după derby-ul românesc dintre Dinamo și CSM Constanța din EHF European League: „Au fost mai buni”

Lazar Kukic a marcat de cinci ori în poarta Constanței  FOTO CSM Constanța Facebook
Lazar Kukic a marcat de cinci ori în poarta Constanței FOTO CSM Constanța Facebook

Articol de - Publicat marti, 27 februarie 2024 22:19 / Actualizat vineri, 01 martie 2024 14:44

Dinamo s-a impus marți cu 33-25 în fața celor de la CSM Constanța, asigurându-și locul în play-off-ul pentru „sferturi”.

Campioana României s-a impus în ambele partide din grupa principală IV a EHF European League. La București cu 33-23, iar marți, la Constanța, cu 33-25. Dinamo și-a făcut cele patru puncte cu formația lui George Buricea și ocupă deocamdată locul trei, cu o etapă înainte de încheierea acestei faze.

„Când câștigi așa în fața Constanței, mai ales aici, unde nu este ușor de triumfat, nu ai cum să nu fii fericit. Este o victorie care ne asigură locul în play-off și așteptăm să vedem cu cine vom juca.

Dacă Sporting pierde cu Fuchse, putem sa urcăm pe locul 2, dar nu contează atât de mult. Dacă jucăm așa cum am făcut-o în cele două meciuri cu Constanța, putem să ne calificăm în Final Four, dar mai este mult până acolo", a spus Lazar Kukic, marcator a cinci goluri în partida de marți.

Antrenorul campioanei a fost și el mulțumit: „Am început foarte bine în apărare, am luat 5-6 goluri, a fost mai ușor. Important este că am câștigat la Constanța și suntem în play-off. Pentru mine, nu contează ca suntem pe 2 sau 3, important este că vom juca în faza eliminatorie", a spus Xavi Pascual.

Au rămas datori suporterilor

De partea cealaltă, sentimentele au fost amestecate. Este un pic dureros că am pierdut de această manieră. La București, mai merge, dar la noi acasă, în fața suporterilor, nu este bine.

Ne concentrăm pe campionat, unde avem meciul cu Minaur pentru locul doi și vrem să ne luăm revanșă față de fani, pentru că am rămas datori", a spus Ionuț Nistor, cel care a înscris trei goluri pentru CSM Constanța.

Expertul care a ajutat-o pe Simona Halep a fost solicitat pentru un nou caz de contaminare, de data aceasta al unei compatrioate
DOPAJ
Expertul care a ajutat-o pe Simona Halep a fost solicitat pentru un nou caz de contaminare, de data aceasta al unei compatrioate

George Buricea a explicat și el cum a văzut partida și parcursul echipei sale în această competiție. „Am ratat din nou foarte mult, vreo 20 de aruncări, și unu la unu cu portarul, și de la 7 metri, este greu să câștigi un astfel de meci așa.

Cupara a avut vreo 14 parade, iar la intervențiile lui Vasile mingea a sărit la ei. Îi felicit, au fost mai buni în ambele manșe. Totuși, mi-aș fi dorit să avem și noi parte de un arbitraj cum a fost în tur. I-am felicitat pe băieți pentru sezonul extraordinar pe care l-am făcut, pentru că ne-am depășit condiția".

În ultima etapă, pe 6 martie, Dinamo va evolua acasă cu Sporting Lisabona, iar CSM Constanța va juca în deplasare cu Fuchse Berlin.

8 goluria marcat Luka Cindric pentru Dinamo, el fiind cel mai bun marcator al campioanei. Tot atâtea a înscris și Mikalai Aliohkin pentru CSM Constanța.

Citește și alte știri din handbal:

Derby pentru primul loc între România și Croația în preliminariile CE 2024! » Primul meci pentru „tricolore” fără Neagu și Pintea!
PRELIMINARII CE 2024
Derby pentru primul loc între România și Croația în preliminariile CE 2024! » Primul meci pentru „tricolore” fără Neagu și Pintea!
Nepotul lui Marian Cozma a semnat cu Dinamo, are aproape doi metri și poartă 49,5 la picior! » „L-am visat că venise să mă vadă la meci”
INTERVIU
Nepotul lui Marian Cozma a semnat cu Dinamo, are aproape doi metri și poartă 49,5 la picior! » „L-am visat că venise să mă vadă la meci”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
ceaiuri.
ceaiuri.  •  28 Februarie 2024, 15:46

singura concluzie..din aceasta grupa o echipa din doua se califica

Vezi toate comentariile (1)
Comentează