Articol de Costi Prună - Publicat joi, 14 martie 2024 20:04 / Actualizat joi, 14 martie 2024 23:22
Naționala masculină a României câștiga în urmă cu 50 de ani al 4-lea titlu mondial după finala câștigată, 14-12, cu reprezentativa Republicii Democrate Germane. Radu Voina, unul dintre campionii de atunci, a rememorat pentru GSP traseul până la medalia de aur.
A 8-a ediție a Campionatului Mondial masculin de handbal s-a desfășurat între 28 februarie și 10 martie în Republica Democrată Germană, iar la turneu au participat 16 formații împărțite în 4 grupe de câte 4 echipe.
„Atmosfera era extraordinară la națională, cu jucători de la Steaua, Dinamo și Universitatea Timișoara. Eram printre echipele favorite la titlu alături de RDG, Iugoslavia, URSS și Cehoslovacia”, își aduce aminte campionul mondial Radu Voina, care avea 24 de ani la CM din 1974.
Drumul spre finală la CM din 1974
România, care era deținătoarea trofeului, a jucat în grupa B și s-a clasat pe primul loc după ce a învins Polonia și Spania și a pierdut surprinzător cu fosta campioană mondială Suedia, 18-20.
Câștigând grupa, naționala pregătită de Oprea Vlase și Nicolae Nedef s-a calificat în seria semifinală, unde a întâlnit reprezentativa Cehoslovaciei, și ea fostă campioană mondială în 1967.
Meciul jucat la Schwerin a început cu o apărare avansată a cehilor, tactică total greșită aleasă de adversarii României și dejucată lejer de genialitatea coordonatorului Cristian Gațu, care a reușit prin spațiile create să pună în valoare pivotul și extremele tricolore. Campionii mondiali s-au distanțat din start la 4-0, iar la pauză tricolorii conduceau cu 11-6.
Cu portarul Cornel Penu senzațional, cu Ghiță Licu și Constantin Tudosie de netrecut în apărare, cu Cristian Gațu și Ștefan Birtalan strălucitori în atac, România nu a avut probleme nici în repriza secundă, a câștigat partida cu 20-13 și s-a calificat în finala de la Berlin, unde a întâlnit naționala gazdă, RDG.
Era reeditarea finalei mondiale de la Paris 1970, câștigată de România cu 13-12.
„Totul mergea perfect, eram în mare formă și aveam multă încredere în noi, chiar dacă pierduserăm meciul cu Suedia. În partida cu Cehoslovacia totul a mers șnur, fiecare știa ce are de făcut cu ochii închiși și abia așteptam finala cu Republica Democrată Germană”, a declarat pentru GSP Radu Voina.
Marea finală contra RDG: apărarea lui Licu, intervențiile lui Penu, revenirea decisivă
Ultimul act s-a jucat în 10 martie 1974, la Berlin, în sala Werner Seelebinder, în fața a 4.500 de spectatori, printre care erau și aproximativ 40 de români.
România a început finala cu următorul 7: Penu, Gațu, Voina, Gunesch, Cosma, Tudosie, Kicsid.
Au mai intrat „tunarul” Ștefan Birtalan, dar și Ghiță Licu alături de Dan Marin.
„Germanii aveau un jucător foarte periculos, un stângaci, Ganschow, cu o aruncare incredibilă, făcuse atletism, aruncarea ciocanului. Din echipa noastră s-a sacrificat regretatul Ghiță Licu, care a avut grijă de german și după ce l-a tamponat în zona capului, Ganschow nu mai avea curaj să pătrundă, să arunce la poartă”, povestește Radu Voina.
Chiar dacă România a început bine partida și a condus cu 2-0, germanii au avut puterea să revină și la pauză gazdele conduceau cu 8-7 și tot ele au dat primul gol în runda a doua, 9-7.
„Un moment extrem de important a fost la 9-7 pentru gazde, când germanul Lakenmacher a scăpat pe contraatac, dar Cornel Penu a apărat fantastic și apoi am reușit să întoarcem soarta finalei”, a rememorat Radu Voina.
Din acel moment România a redemonstrat că este o echipă foarte valoroasă și au ieșit la rampă pivotul Werner Stockl alături de interul Gabriel Kicsid. Germanii îi blocaseră pe Gațu și Birtalan, dar Kicsid și Stockl au readus România în joc și handbaliștii pregătiți de celebrii antrenori Vlase și Nedef au revenit și pe tabelă, 12-9, în minutul 45.
Cum în acele vremuri regula jocului pasiv nu exista, România a reușit să ducă atacuri foarte lungi, să țină de minge și să câștige finala cu 14-12.
Formația României din finală: Cornel Penu / portar, Alexandru Dincă / portar, Cristian Gațu (1 gol), Radu Voina, Ștefan Birtalan (7 goluri), Ghiță Licu, Roland Gunesch, Werner Stockl (2 goluri), Gabriel Kicsid (2 goluri), Constantin Tudosie, Adrian Cosma (2 goluri), Dan Marin.
În acea perioadă pe foaia de joc se treceau doar 12 jucători. Din lot au mai făcut parte: Ștefan Orban, Liviu Bota, Mircea Grabovschi și Mircea Ștef.
După finală, căpitanul echipei naționalei, Cristian Gațu, a dat următoare declarație:
„Am dovedit că suntem o echipă omogenă în care toată lumea a luptat pentru acelaşi ţel: victoria. Am ştiut să îmbinăm forţa de şut a lui Birtalan cu pătrunderile lui Tudosie şi Cosma, cu apărarea fermă în care stăpâni au fost Licu şi Stockl, iar Penu, bunul și dragul meu prieten, a fost uluitor”.
4titluri mondiale a cucerit naționala masculină a României, în 1961, 1964, 1970 și 1974
Trei dintre campionii mondiali au primit și premii speciale: Ștefan Birtalan, cu 43 de goluri, a fost golgheterul turneului, Cristian Gațu a fost desemnat cel mai tehnic jucător și Cornel Penu cel mai bun portar.
„După finală am petrecut la hotel, dar doar când am ajuns acasă ne-am dat seama de importanța câștigării titlului mondial. Toată presa scria despre succesul nostru, am fost primiți la autoritatea care răspundea de sport (CNEFS) și am fost premiați cu câte 10.000 de lei.
În acele vremuri am avut o viață frumoasă și ne-am bucurat de unele facilități, ceea ce a însemnat foarte mult pentru noi ca sportivi, ca oameni”, a recunoscut campionul mondial Radu Voina.
Aniversare ignorată de conducerea actuală
În acea perioadă președintele federației era Ioan Kunst Ghermănescu, iar secretar general Lucian Grigorescu.
Cei care conduc astăzi destinele handbalului românesc nu au celebrat în niciun fel acest moment, 50 de ani de la câștigarea ultimului titlu mondial. A existat doar un anunț lapidar pe pagina de Facebook a FRH.
Citește și:
