SPORTURI  »  TENIS  »  MIAMI OPEN

Sorana Cîrstea, prima reacție după revenirea Simonei Halep în circuitul WTA: „Atunci își va îmbunătăți jocul”

Sorana Cîrstea, foto: Imago Images
Sorana Cîrstea, foto: Imago Images

Articol de - Publicat marti, 26 martie 2024 08:33 / Actualizat marti, 26 martie 2024 09:06

Sorana Cîrstea (33 de ani, 24 WTA) a oferit prima reacție după eliminarea de la turneul WTA1000 de la Miami. Jucătoarea din România a cedat în două seturi cu Danielle Collins (30 de ani, 53 WTA), scor 3-6, 2-6, iar sportiva a vorbit în premieră și despre revenirea Simonei Halep pe teren.

Cîrstea a identificat greșelile pe care le-a comis în meciul cu Collins și a precizat faptul că jucătoarea din America a evoluat la un nivel mai ridicat față de cel normal. Sportiva din România a spus ce va urma în continuare și turneul la care are de gând să participe.

Ce urmează pentru Simona Halep după turneul de la Miami: „Mi-aș dori să particip, dar șansele sunt minime” + S-a consultat cu Darren Cahill în privința noului antrenor
MIAMI OPEN
Ce urmează pentru Simona Halep după turneul de la Miami: „Mi-aș dori să particip, dar șansele sunt minime” + S-a consultat cu Darren Cahill în privința noului antrenor

Sorana Cîrstea, despre Simona Halep: „N-a jucat rău la Miami”

Simona Halep a revenit pe teren după suspendarea pe care a avut-o, iar Sorana Cîrstea a vorbit pentru prima dată despre fostul lider WTA. Ea a menționat faptul că Simona Halep va atinge un nivel mai ridicat al jocului în două săptămâni și va ajuta naționala României să câștige în FED Cup cu Ucraina.

„Mereu sunt pozitivă, sunt alături de fete, chiar dacă nu mai joc FED Cup (n.r. - Billie Jean King Cup) de 6 ani. Mă uit la meciuri, avem o echipă puternică. Cred că Ana joacă, nu știu dacă și Simona...

Cred că în două săptămâni și Simona va putea să-și îmbunătățească jocul, având în vedere că aici la Miami nu a jucat rău după o pauză atât de lungă. Ucraina are câteva jucătoare bune, dar România are prima șansă și sper să se califice”, a declarat Sorana, pentru digisport.ro.

Sorana Cîrstea, după eliminarea de la Miami: „Mă voi întâlni cu noul meu antrenor”

Sorana a analizat meciul pe care l-a făcut în fața lui Collins și a explicat faptul că trebuia să-și asume mai multe riscuri. Ea va merge la București în continuare și se va întâlni cu Albert Costa, noul antrenor.

„A fost un meci complicat, nu pot să spun că am jucat prost, dar nu am făcut suficient. A fost un turneu bun. Astăzi a jucat foarte bine, mult peste ce joacă în mod normal.

După primul set am simțit că a fost mult mai agresivă, a avut o mică șansă și în setul doi... Trebuia să-mi asum mai multe riscuri.

Voi merge câteva zile acasă, la București, abia aștept să-mi văd familia. Apoi, după o săptămână, mă voi întâlni cu noul meu antrenor Albert Costa la Barcelona. Cred că va urma turneul de la Stuttgart, înainte de Madrid”, a spus Sorana, pentru sursa citată.

Sorana pleacă de la Miami cu un cec în valoare de 101.000 dolari și 120 de puncte WTA. N-a reușit să apere semifinala făcută anul trecut.

Citește și alte știri din tenis:

Andy Roddick se implică în disputa Halep - Wozniacki! A amintit de ce spunea Simona când Maria Sharapova a primit wild-card-uri » A primit replica imediat
SCANDAL
Andy Roddick se implică în disputa Halep - Wozniacki! A amintit de ce spunea Simona când Maria Sharapova a primit wild-card-uri » A primit replica imediat
Miki Buzărnescu, detalii dureroase despre accidentarea care o ține departe de teren de un an și jumătate: „Atât mai durează recuperarea”
ACCIDENTARE
Miki Buzărnescu, detalii dureroase despre accidentarea care o ține departe de teren de un an și jumătate: „Atât mai durează recuperarea”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (2)
MaxiP
MaxiP  •  27 Martie 2024, 19:36

Sa faci articol cu Cirstea care spune despre cum a jucat Simona Halep... faceti despre fiecare si meciurile proprii, cred ca le intereseaza pe fiecare cum joaca ele insele.

Zazu
Zazu  •  26 Martie 2024, 09:43

Nu o suportă nimeni în echipă,de aceea nu joacă! Caracter zero!

Vezi toate comentariile (2)
Comentează