FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

EXCLUSIV Adrian Mititelu, prima reacție după ce l-a concediat pe Nicolae Dică » Explicațiile unui nou „divorț” prematur: „Pur și simplu...”

Adrian Mititelu n-a mai avut răbdare cu Dică / Sursă foto: Facebook
Adrian Mititelu n-a mai avut răbdare cu Dică / Sursă foto: Facebook

Articol de - Publicat sambata, 19 august 2023 17:07 / Actualizat sambata, 19 august 2023 17:30

„Încolțit” de fani, Adrian Mititelu a reacționat în ziua în care clubul său a rămas din nou fără antrenor. Finanțatorul lui FCU Craiova explică pentru Gazeta Sporturilor raționamentul din spatele concedierii lui Nicolae Dică.

Înfrângerea cu Petrolul, 3-4, i-a fost fatală lui Nicolae Dică, forțat să plece din Bănie după doar cinci meciuri oficiale, în care FCU Craiova a contabilizat două victorii și trei înfrângeri. Patronul oltenilor a vorbit despre motivele care au dus la „ruptura” de tehnicianul pe care-l angajase în iulie. 

Adrian Mititelu, prima reacție după ce l-a concediat pe Nicolae Dică » Explicațiile unui nou „divorț” prematur: „Pur și simplu...”
Nicolae Dică n-a rezistat prea mult în Bănie / Sursă foto: Facebook@ FCU Craiova

„Îmi pare sincer rău! Despărțirile de antrenori, înainte de termen, sunt extrem de neplăcute! Pur si simplu, asta am simțit! O fi bine, o fi rău, numai Dumnezeu știe! Presiunea obiectivului își spune cuvântul (n.r. - obiectivul declarat al oltenilor e play-off-ul)”, a declarat Adrian Mititelu, în exclusivitate pentru GSP.ro. 

FCU Craiova e „malaxor” de antrenori

Patronul Adrian Mititelu nu are răbdare cu antrenorii, de aceea, de la revenirea în Superligă, FCU Craiova s-a dispensat de serviciile a opt tehnicieni până azi. Joao Janeiro a „rezistat” doar 18 zile. Mititelu nu a mai avut răbdare nici cu Nicolae Dică, deși echipa din Bănie este pe locul 9, în prezent, la un punct de formațiile de play-off.

FCU Craiova și-a câștigat o faimă nedorită de ”devoratoare” de antrenori la nivelul primului eșalon, patronul Adrian Mititelu a arătat că nu are răbdare atunci când echipa nu funcționează după cum crede el de cuviință. Chiar dacă, uneori, a intrat în contre cu galeria alb-albaștrilor pornind de la acest subiect.

Astfel, de la revenirea echipei în Liga 1, oltenii au schimbat 8 antrenori. Pe „eternul” Nicolo Napoli chiar de două ori. Iar italianul nu este exclus, nici acum, de pe lista posibililor candidați la funcția de A1 la FCU Craiova!

Fanii lui FCU Craiova, amuzați după decizia lui Mititelu

FCU Craiova a anunțat azi despărțirea de Nicolae Dică după doar o lună, iar fanii s-au amuzat pe seama deciziei. Fani au criticat decizia lui Adrian Mititelu, în timp ce unii dintre ei s-au amuzat de situație și s-au gândit la posibilitatea ca Nicolo Napoli să semneze a zecea oară cu FCU Craiova. Alții și-au ales deja favoritul: Marius Șumudică.

VIDEO Adrian Mititelu, dezamăgit după o nouă înfrângere în Superligă: „Aveam alte așteptări de la echipă”

Citește și alte știri despre FCU Craiova: 

„Malaxorul” de antrenori: 8 tehnicieni au fost în curtea lui Adrian Mititelu în ultimii doi ani! Cine a rezistat cel mai mult

Fanii lui FCU Craiova au reacționat după plecarea lui Dică: „Club de amatori” » Cum s-au amuzat pe net: „Am asul în mânecă. Să vină Napoli!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (47)
Forzzastiinta
Forzzastiinta  •  20 August 2023, 11:46
Postat de george.br pe 19 August 2023, 23:48

Este de mare mirare cum de poti respira...

Suparare mare in grajd?

la.misto
la.misto  •  20 August 2023, 11:30
Postat de 10iul73 pe 19 August 2023, 20:45

Pauza, pt tine și Georgică voi întra mereu..

Nu ai viata, arlechinule?!

fibra
fibra  •  20 August 2023, 08:47

Toti sunt dati afara numai Vasilica e vesnic. Patronul a spus ca fara el echipa nu functioneaza. Se vede clar cum functioneaza.

Vezi toate comentariile (47)
Comentează