FOTBAL  »  Superliga  »  LIGA 1

Adrian Păun n-a fost prima variantă pentru cei de la Hapoel Beer Sheva » Cu ce fotbalişti români au mai negociat israelienii

Adrian Păun, prezentat oficial la Hapoel Beer Sheva.
FOTO: Fcaebook Hapoel Beer Sheva
Adrian Păun, prezentat oficial la Hapoel Beer Sheva. FOTO: Fcaebook Hapoel Beer Sheva

Articol de - Publicat sambata, 01 octombrie 2022 12:43 / Actualizat sambata, 01 octombrie 2022 15:35

Adrian Păun (27 de ani), fostul mijlocaș al campioanei României din ultimele 5 sezoane de Liga 1, CFR Cluj, s-a transferat zilele trecute în campionatul Israelului, la Hapoel Beer Sheva, grupare ce le-a plătit ardelenilor suma de 200.000 de euro pentru împrumutul fotbalistului, urmând ca în cazul unui transfer definitiv israelienii să le mai achite clujenilor încă 500.000 de euro.

Cu toate acestea, pe lista israelienilor s-au aflat mai mulți jucători români, printre care Antonio Sefer, de la Rapid, Andrei Ivan, de la CSU Craiova, Marius Ștefănescu, de la Sepsi Sf. Gheorghe, și Deian Sorescu, de la Rakow Czestochowa, din Polonia, notează cei de la Fanatik. 

Nicolae Dică, ultimatum pentru jucători înainte de FCSB - FC Argeș. Ce le-a pus în vestiar: „Sper să înţeleagă că nu e OK”
FCSB - FC ARGEȘ
Nicolae Dică, ultimatum pentru jucători înainte de FCSB - FC Argeș. Ce le-a pus în vestiar: „Sper să înţeleagă că nu e OK”

Antonio Sefer, primul pe lista celor de la Beer Sheva

Antonio Sefer (22 de ani), fotbalistul celor de la Rapid a fost primul fotbalist român aflat pe lista isrealienilor. Cei de la Beer Sheva chiar i-ar fi făcut o ofertă grupării din Giulești, care a fost acceptată de conducerea vișiniilor. 

Totul s-a împotmolit când mama acestuia le-ar fi solicitat celor de la Beer Sheva un salariu considerat mult prea mare, în valoare de 40.000 de euro, a mai scris sursa citată.

Andrei Ivan s-a aflat și el pe radarul israelienilor

Andrei Ivan (25 de ani), jucătorul celor de la CSU Craiova, a fost un alt internațional român aflat pe radarul celor de la Beer Sheva. Fotbalistul oltenilor a fost remarcat de gruparea din Țara Sfântă chiar în dubla pe care craiovenii au disputat-o în compania lui Hapoel Beer Sheva, în playoff-ul UEFA Conference League. 
 

Mihai Rotaru, patronul grupării din Bănie, ar fi cerut însă o sumă mare de bani în schimbul lui Ivan, iar mutarea a picat în cele din urmă.

Marius Ștefănescu, un alt nume luat în considerare

Marius Ștefănescu (24 de ani), de la Sepsi Sf. Gheorghe, a reprezentat un alt nume luat în considerare de către conducerea celor de la Hapoel Beer Sheva. 
 

Fotbalistul deținătoarei Cupei și Supercupei României ar fi părăsit Covasna numai dacă i-ar fi fost plătită clauza de reziliere, una în valoare de 1,5 milioane de euro. Nici acest transfer nu s-a concretizat însă, iar Ștefănescu a rămas la Sfântu Gheorghe. 

Deian Sorescu, ultimul jucător român de pe lista israelienilor

Deian Sorescu (25 de ani), fotbalistul transferat de Rakow în ianuarie de la Dinamo, în schimbul sumei de 800.000 de euro, a fost ultimul jucător român aflat pe lista celor de la Hapoel Beer Sheva.
 

Polonezii ar fi fost dispuși să se despartă de român în schimbul unei sume mai mari de 1 milion de euro, negocierile fiind sistate destul de repede, întrucât israelienii nu au dorit să plătească acești bani.

VIDEO. Antonio Sefer: „Mister ne-a transmis mentalitatea de campioni! Nu lăsăm garda în jos, luptăm până la capăt"”

Citește și alte articole din fotbalul românesc:

Omrani, gata de debutul la FCSB » Anunțul lui Nicolae Dică

A plecat de la Manchester City și e aproape de CFR Cluj » Ce lovitură pregăteşte campioana României

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
Hcm27
Hcm27  •  01 Octombrie 2022, 18:55
Postat de Saint pe 01 Octombrie 2022, 17:03

Cum sa refuzi politicos? Ceri mai mulți bani. Asta s-a întâmplat în cazul lui Toni Sefer. După plecarea lui Rareș, Toni poate aduna acum cea mai multă atenție, fiind titularul cel mai tânăr și evident vândut pe o suma mai mare dar și pentru familia Sefer ar însemna un venit mai mare.

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Saint
Saint  •  01 Octombrie 2022, 17:03

Cum sa refuzi politicos? Ceri mai mulți bani. Asta s-a întâmplat în cazul lui Toni Sefer. După plecarea lui Rareș, Toni poate aduna acum cea mai multă atenție, fiind titularul cel mai tânăr și evident vândut pe o suma mai mare dar și pentru familia Sefer ar însemna un venit mai mare.

razesul
razesul  •  01 Octombrie 2022, 16:27
Postat de ionescugeorge77 pe 01 Octombrie 2022, 15:53

...normal...cine mai da bani peste 1 milion pe romani ...

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (5)
Comentează