FOTBAL  »  Superliga  »  ASA TG. MUREȘ

ASA, dictatură în insolvență » Alin Buzărin: "Demiterea lui Ilie Stan scoate la iveală modul de lucru de la Târgu Mureș"

Stan, 49 de ani, a stat 8 meciuri pe banca mureșenilor: 1 victorie, 3 remize, 4 eșecuri. Golaveraj: 4-10
Stan, 49 de ani, a stat 8 meciuri pe banca mureșenilor: 1 victorie, 3 remize, 4 eșecuri. Golaveraj: 4-10

Articol de - Publicat joi, 23 martie 2017 00:00

Demiterea lui Ilie Stan scoate la iveală modul de lucru de la ASA. Clubul bugetar e condus de Claudiu Maior ca o afacere privată.

Ilie Stan a fost dat afară după o victorie dramatică, 2-1 împotriva Chiajnei, obținută în urma unui meci cu eliminări, accidentări grave și penaltyuri ratate, disputat pe un teren îngrozitor. Nu e primul tehnician demis după un succes, Dusan Uhrin, atât la Poli, cât și la CFR, precum și Ioan Andone, la Dinamo, au trecut și ei prin asta.

După meci, antrenorul a atacat conducerea, spunând că a fost concediat pentru că nu-l folosea pe Tiberiu Petriș junior, 22 de ani, fiul lui Tiberiu Petriș senior, un personaj influent pe plan local, apropiat al lui Claudiu Maior, omul care decide totul la Tg. Mureș.

Ulterior, Petriș senior a contraatacat spunând că antrenorul a plecat de bunăvoie, nu l-a dat nimeni afară. Cine pleacă de bunăvoie după ce câștigă?

Schimbarea din final

ASA a început sezonul cu Petriș jr. titular, dar evoluțiile sale n-au convins, iar Ilie Stan l-a trecut pe bancă, mai ales că portarul Papp, cu prestații excelente, rezolva problema jucătorului U21.

"Pe finalul meciului cu Chiajna, când doream să-l bag pe Ferfelea, fiindcă experiența lui ne ajuta, m-am pomenit cu delegatul, căruia i se dăduse ordin din loja oficială, că vine și-mi zice să-l bag pe Petriș. L-am repezit, dar am tras cu coada ochiului spre loja oficială, de unde mi se arătau pumni. Am făcut ca mine, l-am băgat pe Ferfelea. După meci a izbucnit conflictul, care mocnea mai demult", povestește antrenorul.

De remarcat că toate cele trei schimbări efectuate în meciul cu Chiajna au vizat introducerea unor jucători cu experiență, intrații numindu-se Emil Dică (34 de ani), Lemnaru (32) și Ferfelea (31).

Tibișor

Petriș-tatăl a fost crainic radio la meciurile din ligile inferioare disputate în zona Ardealului, impresar și în repetate rânduri s-a aflat în conducerea echipei mureșene. Se laudă cu prietenia lui Boloni, e unul dintre apropiații lui Claudiu Maior și-și forțează fiul, 22 de ani, căruia toată lumea îi spune Tibișor.

Se zice că undeva prin ianuarie, înainte de a se pleca în cantonamentul din Turcia, la familia Petriș acasă s-ar fi organizat o masă cu staff-ul administrativ și tehnic, unde atât tatăl, cât și soția sa, mama lui Tiberiu jr., ar fi explicat cât de important e pentru familie ca fiul să fie titular în această primăvară.

Apoi, înainte de meciul precedent, de la Gaz Metan, pierdut cu 2-0, Claudiu Maior i-ar fi solicitat lui Ilie Stan două lucruri: să câștige și să-l bage pe Tibișor. Niciunul dintre acestea nu s-a întâmplat.

Patronul de la stat

La instalarea sa la ASA, cineva cu multă experiență în fotbal i-a spus lui Ilie: "Să nu te pui rău cu Claudiu, să faci tot ce spune, că aici el taie și spânzură!".

Fost viceprimar al orașului, Maior a fost pus să renunțe la funcție în urma pierderii unui proces (decizie definitivă) cu Agenția Națională pentru Integritate, care-l acuzase că, în calitate de viceprimar, a încheiat contracte de prestări servicii pe persoană fizică cu Primăria.

Acum, timp de trei ani nu are voie să ocupe funcții publice, dar continuă să aibă birou la Primărie, unde funcția sa este aceea de consilier al Primarului. Funcție privată, firește.

În toți anii de când a fost readus fotbalul la Tg. Mureș, mai întâi prin FCM, apoi prin ASA, Maior a fost singurul om care a luat deciziile și care a gestionat fiecare leu, ca și cum clubul ar fi fost al său.

Pe primarul Dorin Florea nu-l interesa subiectul, dacă a fost zărit de două-trei ori în tribună. "S-au cheltuit peste 15 milioane de euro, bani de la Primărie, drepturi tv, sume venite din contracte de publicitate sau de sponsorizare. Nimeni nu și-a pus problema pe ce s-au dat banii, cât de rentabile au fost transferurile, cum de s-au putut achita comisioane pentru impresari", spun oameni care au fost în preajma clubului. În insolvență s-a intrat abia în 8 aprilie 2016.

Consiliul Director. Care Consiliu Director?

"Nu aprobă Consiliul Director". "Trebuie să întrebăm Consiliul Director", spune Maior de câte ori i se cere ceva ce nu-i convine. Când e de decis, decide de unul singur, fără Consiliul Director.

Acest for, prezidat de Ioan Nucu Man, omul cu drept de semnătură din club, și-a pierdut puterea odată cu intrarea în insolvență, dar continuă să fie invocat mereu. I.N. Man e și administrator special, dar deciziile sale trebuie aprobate de administratorul judiciar. Aceasta este o firmă, RTZ se numește, care se pare că gravitează tot în sfera de influență a lui Maior.

Miza cea mare pentru viitorul apropiat este o sumă importantă care ar putea intra în club în luna aprilie, 5.120.000 lei. Conform Hotărârii nr. 70 a Consiliului Local din 27 octombrie 2016, banii ar putea fi virați doar dacă judecătorul sindic aprobă planul de reorganizare.

Interesant este că suma, provenită din banii comunității, dacă ar intra în conturile echipei, ar trebui cheltuită urgent, până în luna mai.

ONG-ul intrat în insolvență

Textul rostit mecanic, mereu, de către conducătorii mureșeni este că ei nu sunt echipă bugetară, ci sunt un ONG care are contract de asociere cu Primăria. Sunt non-profit. Există niște membri fondatori, printre care mama lui Claudiu Maior.

Inclusiv terenul pe care a fost construit stadionul este al unei societăți de transport care aparține, printre alții, doamnei Maior. O societate privată, dar care a primit de-a lungul anilor mai multe finanțări publice, menite să ajungă în final în conturile echipei de fotbal.

Ce va fi din vară?

Suma de peste un milion de euro venită de la Primărie ar putea ajuta echipa să scape de la retrogradare. Dacă se va reuși salvarea, se mizează pe drepturi tv, pe care societatea-administrator judiciar le-ar direcționa pentru echipă.

Dacă însă se retrogradează, ar fi aproape imposibil de rezistat la nivelul ligii secunde și semnalele sunt că echipa se va retrage, la doar doi ani după ce a jucat un meci cu titlul pe masă și a cucerit Supercupa României.

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
106683413108068
Francisc Dascal  •  23 Martie 2017, 12:33

DIN 15000000 de EURO /TREBUIA SA REZISTE 6 sau7 SEZOANE DAR SA FURAT ,DEOARECE ASTIA NU BAGA BANI LA ECHIPA.MACAR DISPARE O CLONA CA ACEASTA ECHIPA NU ARE NIMIC IN COMUN CU TRADITIONALUL A.S.A,DOAR CELE TREI LITERE A.S.A IN REST NIMIC.

Vezi toate comentariile (1)
Comentează