FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

DINAMO // Ultimele detalii despre transferul lui Ante Puljic » Precedentul care i-a speriat pe șefii echipei

Articol de - Publicat joi, 05 septembrie 2019 10:46

DINAMO // Speriați de „cazul Slavko Perovic”, fotbalist cu probleme la inimă transferat în această vară, „câinii” au amânat până azi semnarea lui Ante Puljic. 

Ante Puljic este considerat de roș-albi „bijuteria coroanei” pentru Dinamo în această vară. Fundașul de 31 de ani a ajuns acum trei zile în România și ar fi trebuit să semneze imediat contractul având în vedere că s-a înțeles asupra detaliilor prin telefon, dar conducătorii din Ștefan cel Mare au amânat timp de câteva zile parafarea acordului. 

Aceștia l-au trimis pe stoperul croat să facă analize amănunțite la inimă, la spitalul Fundeni, dar și un RMN la genunchi. Cum nu au apărut amănunte neprevăzute, Ante a semnat azi un angajament valabil pe două sezoane. Puljic n-a mai jucat din luna mai, când era legitimat la Al Faisaly (Arabia Saudită). 

9.000 de euro lunar ca să fie spectator 

Deși îl doresc foarte mult pe Puljic, dinamoviștii n-au mai vrut să repete greșeala făcută cu atacantul Slavko Perovici, 30 de ani. Aceștia l-au adus pe sârb fără să îl testeze medical serios. Jucătorul a făcut doar vizita medicală obligatorie și a jucat 28 de minute în prima etapă, contra celor de la Viitorul. 

După acea partidă, doctorii i-au descoperit atacantului probleme la inimă, iar de atunci acesta nu a mai jucat niciun minut pentru Dinamo. Interesant este că Perovic este printre cel mai bine plătiți fotbaliști din lotul „câinilor”, având un salariu de 9.000 de euro pe lună. Adică mai mult decât triplu față de cât ia golgeterul Daniel Popa, 2.500 de euro lunar, de exemplu. 

„Câinii” fac eforturi de ceva vreme să scape de Slavko pentru a-l plăti cu acești bani pe noul-venitul Puljic, care va încasa 11.000 de euro lunar.

2 goluriîn 28 de partide a marcat Puljici în precedenta experiență la Dinamo, august 2015 - iunie 2016

1 milion de eurovalorează Puljic în acest moment, conform transfermarkt.com

Vezi și: 

Dinamovistul din lotul lui Uhrin vrăjit de „Furia Roja” » A mers la antrenamentul oficial și s-a fotografiat cu Sergio Ramos

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
976219859122451
Virgil Serban  •  05 Septembrie 2019, 11:46

A semnat deja....foarte informati gazetarii gsp-ului ...:))))

Vezi toate comentariile (1)
Comentează