Articol de Eduard Apostol - Publicat luni, 08 aprilie 2019 14:35
Simon Zenke, nigerian de 30 de ani, a dat gol pentru Dinamo, a impresionat printr-un flic-flac și a făcut dezvăluiri pe un ton relaxat despre viața sa într-o plimbare pe cărările Muzeului Satului din Capitală.
- Simon, golul ca golul, dar rămâi în memoria oamenilor pentru flic-flacul de după. De unde ți-a venit?
- A fost o eliberare. N-am exersat dinainte. Am zis să fac ceva special, memorabil, pentru dinamoviști (râde). Am așteptat cam mult momentul, ca să înscriu. Speram să fie un gol mai important... Colegii, am văzut, au fost impresionați. Ca o glumă, am marcat cu piciorul mai slab.
- Și când vei reuși cu piciorul cel bun?
- Fac două-trei flic-flacuri. Sper să fie un gol frumos, care să bucure oamenii.
- Când a fost ultima oară când ai făcut o asemenea săritură?
- Prin 2017, în Belgia, tot la fel, la primul gol marcat pentru Tubize. Chestia e că oamenii se miră că pot face astfel de sărituri, nu cred că pot fi atât de flexibil. „Wow, ce poate să facă!”, își spun.
- Asta ca să nu mai zică lumea că ești pufos?
- Gras, așa s-a spus. Sincer, când am venit la Dinamo, aveam ceva în plus, întrucât venisem după o perioadă fără antrenamente, fără meciuri, dar m-am pus repede pe picioare. Acum? Niciodată n-am fost atât de slim fit! Trebuie să trag mai tare la sala de forță să mai pun 1-1,5 kilograme, pentru musculatură. Am slăbit prea mult și mă flutură vântul. Ca fapt divers, trebuie să-i mulțumesc lui Mister că m-a susținut mereu și acum sunt în regulă.
Născut, crescut într-o bază militară
- Ai practicat gimnastica de ai mișcările alea?
- Când mă jucam cu prietenii mei, în copilărie, în barăci, în cantonament, făceam tot felul de jocuri, de competiții între noi. De la cine își face primul patul la tot felul de flic-flacuri spectaculoase, în aer. Sau să facă sărituri fără să te ajuți de mâini. Încercam în diverse moduri să facem steagul Nigeriei. Când puneai mâinile, era verde. Când nu te ajutai de ele, era alb. Ideea e că săritura aia e ceva natural pentru mine. N-am mai făcut-o de doi ani, dar nu mi-a fost teamă că voi rata. Am mișcările în sânge. E ceva ce nu pierzi.
- Vorbeai de barăci, de cantonament, la ce te referi mai exact?
- M-am născut și am crescut într-o bază militară. Tatăl meu, Dumnezeu să-l odihnească în pace!, era militar. Nu e ceva neobișnuit, au fost mulți copii care au avut același destin. Julius Agahowa, fost campion și elev al lui Mircea Lucescu la Șahtior, a crescut la fel, într-o bază a poliției. Eu n-am ieșit din acea bază militară până la 15 ani.
- Serios?!
- Prietene, era ca un oraș, avea de toate: locuințe, magazine, grădinițe, școli, biserici, tot! Doar universitate nu avea. Prima oară, am ieșit la 15 sau 16 ani, cu echipa de fotbal să jucăm un meci în orașul de lângă.
- Nu era ciudat?
- Păi, de ce? Nu ne ținea nimeni cu forța acolo. Părinții ieșeau, noi, copiii, ne-am dus viața acolo cât se poate de normal. Am avut timp ulterior să văd lumea. Am căpătat o disciplină militară, care m-a ajutat enorm în viață. De aceea sunt un om echilibrat, cu totul pus în ordine, am o direcție clară.
Visând să devină actor
- Și dacă n-ai fi devenit fotbalist, ce crezi că ajungeai?
- Te gândești c-o să spun Rambo sau soldat SWAT? Dacă m-aș fi ținut de școală, mi-ar fi plăcut să fiu... Ghicești? Actor! Ăsta era visul meu. Un actor de comedie. Ce zici, semăn cu Cuba Gooding Junior? Îmi plac actorii și filmele de comedie, fiindcă îmi place să râd, mă face să mă simt bine.
- Cât de bine, pentru viață, pentru carieră?
- În satul de unde sunt ai mei, știi, de unde povestea cu „Zenke” care înseamnă „Rege”, există o vorbă: „Cu cât râzi mai mult, cu atât devii mai tânăr!”. Dacă ești trist și supărat, îmbătrânești mai repede. Știi tu pe cineva care să vrea să îmbătrânească? Viața are atâtea momente neplăcute sau momente în care trebuie să râzi de destinul potrivnic. Așa că zâmbiți mai mult, bucurați-vă de viață!
Cum îi vede pe români
- Cum îți place România, Bucureștiul?
- Am început să învăț, un pic, despre mentalitatea voastră. N-am avut timp să văd multe, nici nu era timpul sau momentul. Dar m-am adaptat repede. Am venit când era foarte frig și nu-mi place deloc vremea astfel, Dinamo era într-o situație neplăcută, urâtă, am stat focusat doar pe muncă, antrenamente. Acum, descopăr mai multe, am fost săptămâna trecută la Sinaia, a fost fain.
- Ce-ți place, în afara fetelor?
- Pff, multe, dar să știi că nu mă uit după femei. Nu doar că sunt căsătorit, cu trei copii, dar n-am venit să mă uit după fete în România, fotbalul e prioritatea mea. Să revenim: românii sunt amuzanți, zâmbitori și iubitori de fotbal, de sport. Aaa, și sunteți foarte naționaliști. Am văzut atunci când am jucat la Sepsi, Doamne, ce contre au fost!
- E ceva ce nu-ți place la români, la România?
- N-am avut experiențe neplăcute. Mulți zic de trafic. Am văzut mai rău la Paris, la Istanbul. Eu n-am prins ceva urât. Am fost la Brașov, am avut noroc, am ajuns imediat.
„«Nu» pentru FCSB, la Dinamo e casa mea”
- Crezi că titlul e un obiectiv realizabil în sezonul viitor?
- Acesta e obiectivul impus de antrenor, fanii vorbesc despre asta, Mister ne antrenează pentru asta. Trebuie să facem o echipă mare, e clar!
- Tu ești singurul dintre străini care a jucat pe Național Arena. Poți compara cu stadionul Dinamo?
- Cum să compari?! Nu există fel de a compara. Antrenorul ne-a zis că dacă vom continua să jucăm bine, ne mutăm acolo. E și visul nostru. Știm că și suporterii urăsc să vină la acel stadion.
- Pe Ionuț Negoiță, patronul lui Dinamo, îl cunoști, ai apucat să te întâlnești cu el?
- Nu, deloc. Nu cred că l-aș recunoaște dacă m-aș întâlni cu el. Nu știu multe despre el, n-am întrebat, nu e genul meu, eu sunt aici să joc fotbal și atât. Ar fi o onoare să-l întâlnesc.
- Pe Gigi Becali, patronul FCSB, îl cunoști?
- Nope. Nu înțeleg limba română și mi-e dificil să înțeleg cine este unul sau altul. Și eu sunt concentrat doar pe antrenamente, pe meciuri, nu mi-am focusat atenția pe televizor, media, pe alte lucruri.
- Dacă ți-ar face rivalii de la FCSB o ofertă de nerefuzat, ce-ai zice?
- Ești amuzant. O ofertă de nerefuzat... Eu am contract cu Dinamo, aici e casa mea. Fotbalul este un sport imprevizibil, nu poți ști ce-ți aduce viitorul, dar nu cred că Dinamo mi-ar permite să mă duc la FCSB. Și nici pe mine nu mă văd acolo.
1 golîn 14 meciuri a reușit nigerianul pentru "câini"
"Primul flic-flac l-am făcut la 6 ani. Și am tot făcut de atunci. Cred că e o chestie pentru noi, nigerienii, au fost și alții în istoria fotbalului nostru care celebrau astfel, Obafemi Martins, Agahowa, Babangida. E în ADN-ul nostru"
"N-am avut timp să descopăr din mâncarea românească, în afara cărnii de porc, pe care am încercat-o, ocazional. La Săftica mâncăm paste și mâncare ușoară, iar eu oricum am fost la dietă"
