FOTBAL  »  Superliga  »  FARUL - RAPID 3-1

VIDEO Singurul om de la Rapid care a mers la galerie. Ce s-a întâmplat imediat după înfrângerea cu Farul: 6 detalii de la stadion

Articol de - Publicat miercuri, 24 aprilie 2024 22:03 / Actualizat miercuri, 24 aprilie 2024 23:09

Meciul a fost spectaculos atât pe teren, cât și în tribune. Iar la final, cele două galerii au avut reacții diferite față de propriii jucători.

Rapidiștii au fost apostrofați de fanii veniți la Constanța, în timp ce alb-albaștrii au sărbătorit zgomotos a treia victorie consecutivă. 

Scene incredibile la Farul - Rapid » L-a împins pe Bogdan Lobonț după ce a fost schimbat
Farul - Rapid
Scene incredibile la Farul - Rapid » L-a împins pe Bogdan Lobonț după ce a fost schimbat

6 lucruri care nu s-au văzut la TV, surprinse de reporterul GSP

1. Mulți dintre fanii Farului au ratat startul, fiind blocați pe centura ocolitoare a orașului Ovidiu, singura cale de acces spre stadion. În ciuda afluenței mare de autoturisme, pe traseu nu s-a aflat niciun echipaj al Poliției Rutiere, singurul fiind cantonat în față aleii principale spre stadion.

Mai mult, cu 15 minute înainte de primul fluier, s-a luat decizia de a bloca intrarea spre parcări, fiind permis doar accesul VIP-urilor, care au circulat pe contrasens pentru a ajunge mai rapid la arenă. Drept urmare, unii suporteri și-au lăsat mașina la câțiva kilometri distanță și au mers prin câmp până la stadion. Între Constanța și baza sportivă a Academiei Hagi nu există niciun mijloc de transport în comun.

2. La finalul primei reprize, Marian Aioani s-a așezat în propriul careu și a cerut intervenția doctorului. Portarul s-a ridicat cu ajutorul echipei medicale și a parcurs drumul până la vestiare, ținându-se de partea posterioară a coapsei piciorului drept.

La reluare, în poarta giuleștenilor a apărut Valentin Drăghia, aflat la prima apariție în acest sezon. La prima vedere, se pare că a suferit o ruptură musculară, urmând să efectueze un RMN în zilele următoare. Alți doi jucători, Dragoș Grigore și Chris Braun, au jucat aproape tot meciul cu probleme medicale. "Practic, Grigore a jucat într-un picior, dar a vrut să rămână pe teren. Acesta este spiritul Rapidului", a spus Bogdan Lobonț. 

3. Prieteni foarte buni de pe vremea când ambii evoluau la Farul, Louis Munteanu și Marian Aioani s-au tachinat în zilele dinaintea meciului. Atacantul alb-albaștrilor i-a promis fostului său coleg că-i marchează două goluri. S-a ținut de cuvânt doar pe jumătate, înscriind o singură dată, în prima repriză.

VIDEO. Galeriile de la Farul și Rapid au cântat împreună la finalul partidei

4. Rivale tradiționale, galeriile de la Farul și Rapid au cântat împreună la finalul partidei, în fața bazei sportive de la Ovidiu, sub supravegherea forțelor de ordine. S-au aprins torțe, s-a afișat un banner cu mesajul „Liber să fiu ultra”.

5. Rapidiștii și-au salutat de la distanță suporterii veniți la Constanța și au părăsit repede terenul, fiind apostrofați dur de fani. Singurul care a mers la gard să discute cu galeria a fost Cristi Săpunaru, supravegheat de la câțiva metri distanță de secundul Adrian Iencsi. Nici căpitanul Rapidului nu a potolit furia suporterilor, care au continuat să ceară socoteală pentru evoluția din această seară.

6. Plecat la începutul acestui sezon de la Farul la rivala din Giulești, Andrei Borza a fost înjurat la final de galeria constănțeană. Fundașul în vârstă de 18 ani a fost taxat pentru declarațiile din momentul plecării, când a declarat că a ajuns la o echipă mare. El a fost consolat de foștii săi colegi și a fost aplaudat de o parte a publicului. 

Citește și:

„Nici Paszkany, nici Borcea nu voiau să știe primul 11” » Cu ce nume-surpriză avea Ioan Andone probleme: „Trebuia să aiuresc 15 jucători, să nu se prindă”
PRIETENII LUI OVIDIU
„Nici Paszkany, nici Borcea nu voiau să știe primul 11” » Cu ce nume-surpriză avea Ioan Andone probleme: „Trebuia să aiuresc 15 jucători, să nu se prindă”
Adi Mihalcea, reacție-surpriză după ce a promovat matematic în Liga 1: „Mă gândesc dacă rămân”
UNIREA SLOBOZIA
Adi Mihalcea, reacție-surpriză după ce a promovat matematic în Liga 1: „Mă gândesc dacă rămân”

Mihai Neșu, adevărul despre divorț: „Vreau să știe lumea” » S-a spus că soția l-a părăsit în urma accidentului

L-a rugat să nu joace, fiindcă are o presimțire rea, dar el a marcat în poarta Romei! Așa că a schimbat abordarea: „Hai să mai facem copii”


Comentarii (1)
Dancapitandeplai
Dancapitandeplai  •  25 Aprilie 2024, 01:20

Doar atât? Domnul Sucu nu mai acuză? Domnul președinte Parizer Niculae nu acuză arbitrajul, nici o viciere de rezultat? V-ați tăiat de tot singuraticilor care sunteți singuri împotriva tuturor? Decebal Radulescu, Filoti Filoti, nimic, nici o reacție? Ați ajuns storși ca lămâile după meciul cu FCSB? Luați cu pâine frustraților și cu 7 UP ca să nu vă cadă greu. Stați în cuiburi, plângeți la înălțime ca să nu vi se audă croncănitul, înaripatelor!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează