FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

FCSB - CFR CLUJ // Detaliul care îi înspăimântă pe steliști înaintea derby-ului cu CFR Cluj: "Ei, aici e o problemă"

FOTO: Cristi Preda
FOTO: Cristi Preda

Articol de GSP - Publicat vineri, 09 februarie 2018 14:55

Constantin Budescu, unul dintre cei mai valoroși jucători din lotul FCSB-ului, a acordat un amplu interviu pentru revista oficială a LPF. Costică Budescu spune că nu resimte nicio presiune la FCSB și prefațează meciurile vitale cu CFR Cluj și Lazio. 

"Când îți place fotbalul, nu contează unde joci, contează să joci. În China am fost accidentat și nu am reușit să mă refac, așa că m-am întors în România, nu mai suportam să stau pe margine. La FCSB e altfel, e cel mai mare club din România și e multă liniște pentru un fotbalist. Nu sunt probleme financiare și te poți concentra doar la meseria ta.

Nu am simțit nicio presiune suplimentară aici. Mă pregătesc cât pot de bine și joc cu maximă plăcere. Îmi place tot ceea ce se întâmplă aici", crede Budescu. 

Fotbalistul de 28 de ani a prefațat și duelul de duminică cu CFR Cluj și a identificat marea problemă a FCSB-ului: absențele atacanților Denis Alibec și Harlem Gnohere, ambii suspendați. 

"CFR este un adversar puternic, cu fotbaliști foarte buni și un antrenor ambițios și valoros. Trebuie să fim foarte atenți pentru că rezultatele directe sunt extrem de importante. Va fi un meci dificil.

Ei, aici este o problemă. Îmi pare farte rău pentru amândoi. Edy era într-o formă foarte bună, marca goluri, păcat de suspendare. Denis, la rândul lui, reușise să marcheze după mult timp, avea moralul foarte bun. Păcat, sunt doi fotbaliști de mare valoare și ne vor lipsi".

...despre duelul de joi cu Lazio: "Suntem concentrați doar pe meciul cu CFR momentan. Lazio e o echipă foarte solidă, în mare formă, dar sper să avem o evoluție bună la București și să facem un pas important pentru calificare"

...despre victoria chinuită cu Gaz Metan: "Am jucat la Mediaș pe o temperatură de doar un grad, după ce am venit din Spania, de la 20 de grade. Suntem români, știm cum e iarna la noi, dar trebuie să ne adaptăm rapid. Nu ne putem plânge la nesfârșit de vreme".

...despre lupta la titlu: "Eu cred că toate echipele din play-off au șanse la titlu. Nu există favorite între ele".

Cristian Tudor Popescu dezvăluie regula radicală pe care ar impune-o imediat în tenis: „E singura șansă pentru spectacol, să scăpăm de «bum-bum», «buf-buf»”

CSA Steaua ATACĂ după ultima decizie privind palmaresul: „FCSB a jucat ilegal în Liga 1. Cerem public LPF și FRF să explice!”


Comentarii (22)
indolentu
indolentu  •  09 Februarie 2018, 16:08
Postat de jack_the_striper pe 09 Februarie 2018, 15:55

Zise Palnie taximetrisul hotoman...

i s a deblocat contu cu ratonu parca as fi curios ce maninca iel

nicolas_blu
nicolas_blu  •  09 Februarie 2018, 15:41

nu este normal nicaieri in lumea asta ca un ziar sa scrie 10--15 articole zilnic numai despre o singura echipa....si ce e mai rau ca scrieti toate aberatiile din lume!!!

nicolas_blu
nicolas_blu  •  09 Februarie 2018, 15:38

ba da mai lasati ne fratilor cu echipa asta ca ne ati intoxicat de tot ...nu putem sa citim ziarul asta ca ne este scarba ...zici ca va da becali de mancare asa il slugariti!!

Vezi toate comentariile (22)
Comentează