FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB - FARUL

FCSB - Farul, comentat LIVE de Cristian Geambașu, Eduard Apostol și Remus Răureanu: „Farul a pierdut pentru că a fost prea încrezătoare și a părut surprinsă de replica contondentă a adversarului”

Articol de , , - Publicat luni, 17 aprilie 2023 16:57 / Actualizat luni, 17 aprilie 2023 22:56

FCSB - Farul, derby-ul etapei a patra din play-off-ul Ligii 1, a fost comentat LIVE pe GSP.RO de Cristian Geambașu (editorialist GSP), Eduard Apostol (reporter GSP) și Remus Răureanu (reporter special GSP). Mai jos poți citi opiniile lor de dinaintea meciului, de la pauză și de la final.

FCSB - Farul 2-1. Final

Eduard Apostol: FCSB a avut calitatea superioară a lui Coman, atitudinea lui Olaru, Șut și Radunovici, iar ceilalți au încercat să țină pasul cu presiunea pusă de moment și de Gigi Becali. Un succes care a reaprins lupta la titlu, chiar dacă ritmul a scăzut cu fiecare minut, după un debut fulminant de repriză secundă. Roș-albaștrii au învățat din lecția ultimului eșec cu Farul și nu au mai călcat în străchini pe final de meci. Farul, modestă, fără idei ofensive. Exceptându-l pe Sali, unul mai slabul ca altul în față. Dacă Larie a fost cel mai bun de la Farul... Hagi a tot încercat permutări, le-a simțit pe unele, dar barca marinarilor a fost găurită. FCSB a avut totul pe Arena Națională: public de al 12-lea jucător, determinare, șansă, iar crede că poate. 

Cristian Gembașu: Farul a terminat prima repriză la 0-1 și a început-o pe a doua de la 0-2, după golul de autor al lui Florinel Coman la care a contribuit ca figurant și Boli. Hagi reacționase corect, poate chiar la disperare, operând 3 schimbări după pauză (au intrat Băluță, Casap și Sali), apoi încă două (Marins și Popescu) până în minutul 60. Așa stând lucrurile, FCSB și-a propus să aspire presiunea adversarului. Tactică valabilă doar 7 minute, adică până la golul lui Enes Sali din mintul 52. Reușită care ar fi trebuit să dea aripi Farului. Aripile au fost arse de pasele greșite ale lui Băluță și de un Alibec greoi, ca pe vremuri. FCSB a câștigat pentru că a început mai bine meciul, l-a continuat în aceeași notă până la 2-0, iar după golul Farului a stins artificiile Farului, care au părut niște lumânări din seu expirat. Farul a pierdut pentru că a fost prea încrezătoare și a părut surprinsă de replica contondentă a adversarului. Se strânge clasamentul se strâng grijile pentru Hagi.

Remus Răureanu: FCSB își salvează șansele de câștigare a campionatului, oricare alt rezultat înregistrat astăzi i-ar fi încheiat misiunea. Decisiv a fost din nou Coman, unul dintre tot mai puținii fotbaliști speciali din campionatul nostru. Cu bani mulți, Becali poate să își cumpere fotbaliști care sunt buni chiar și atunci când îi conduce el prin telefon de acasă dacă adversarii sunt Mazilu, Sali, pe care Hagi i-a promovat din campionatul juniorilor U19 ca să-i etaleze în competiție și pe tarabă. Cred că a fost și un duel între formațiile cu cei mai buni portari din campionat.

FCSB - Farul 1-0. La pauză

Cristian Geambașu: Imprudența lui Kiki, exploatată la maxim de Octavian Popescu, a deblocat tabela în derby. Compagno transformă penaltyul și are rată de de reușită peste Mbappe și Messi. Ritmul este de campionat occidental, rezolvările tehnice sunt de campionat românesc. Olaru, Edjouma și Șut sunt mai puternici decât Artean, Nedelcu și Grameni, iar asta se vede prin frecvența aparițiilor în preajma porții lui Aioani. Octavian Popescu s-a acomodat repede pe flancul drept, în schimb Florinel Coman nu a putut să își facă numărul cu Kiki. Farul așteaptă cam mult de la Alibec și totul de la Mazilu. Denis prinde un șut pe final de repriză cu care a fost pe cale să îl dezmembreze pe Târnovanu, în vreme ce Mazilu a intrat într-o schemă pe care o citesc ușor adversarii. Pentru ca lucrurile să arate altfel în partea a doua este nevoie de o mutare surpriză a lui Hagi. Cin' să fie, cin' să fie?

Eduard Apostol: Iată că Gigi Becali poate muta și inspirat! Tavi Popescu a fost în formă în dreapta, a fost recompensat pentru atitudinea lui printr-un penalty-cadou de la Kiki. Slab până la acel moment, dar norocos, Compagno a făcut diferența de la punctul cu var, după ce FCSB și Kovacs au fost ajutați de VAR. Farul și Hagi sunt maeștrii revenirilor în actuala ediție, au reușit de 8 ori să întoarcă rezultatul, sigur vor inventa ceva în actul secund. Diferența o vor face schimbările celor doi antrenori, Gigi și Gică, și unul dintre cei doi șeptari, Alibec sau Coman, în meci amândoi. Avantaj la pauză pentru FCSB și Becali, cu un plus până la gol, dar Farul știe să joace meciurile englezește.

Remus Răureanu: Farul a jucat curajos și deschis, dar e condus din cauza unui fault dintre cele mai stupide posibil pe care l-a produs Kiki. Octavian Popescu a fost faultat, deci el a scos lovitura de pedeapsa, însă tânărul al cărui talent a fost atât de hiperbolizat nu a avut o repriză bună. El e o frână pentru jocul FCSB-ului, în niciun caz nu e un dirijor. Câtă vreme pe teren se află Alibec, formația lui Hagi e capabilă să revină.

FCSB - Farul. Înainte de meci: 

Cristian Geambașu: Ordinele sunt clare. Tamm revine în centrul apărării lângă Dawa, Octavian Popescu trece în dreapta ca să îl lase pe Florinel Coman zburde în flancul stâng. Revine și Edjouma, o veste bună. Gradele de libertate ale lui Haralambus se termină cu o zi înaintea meciului. Circuitul antrenorului în natura FCSB-ului. La Farul lucrurile sunt și mai clare. Hagi are prerogativele profesionale și manageriale să dirijeze totul. Sigur, asta seamănă un pic a dictatură. În condițiile prelungirii indisponibilității dispecerului Tudor Băluță, vor trebui să limpezească jocul Nedelcu, Artean și Grameni. Săgețile Mazilu și Luis Munteanu, plus buzduganul Alibec sunt la primire. Avem două echipe care nu prea știu să se apere, cu jucători ofensivi și creativi, așa că sunt șanse ca la final să nu facem teoria chibritului. Farul mizează pe o idee, FCSB pe improvizații destabilizatoare tip Coman. Pronostic X2.

Eduard Apostol: 1. Farul e favorită, teoretic, după două victorii directe în sezonul regulat, de fiecare dată înscriind câte 3 goluri. 
2. Dacă pierde și diseară, FCSB e "pa" în lupta pentru titlu, cu toate rugăciunile din lume. 
3. Hagi mai poate elimina un adversar redutabil, după ce în etapa precedentă a scăpat de Craiova. 
4. Așteptăm schimbările de la pauza meciului, să vedem dacă eternul și fascinantul antrenor al roș-albaștrilor, care acum face prognoze unioniste, a învățat ceva. Inclusiv de la ultima confruntare cu Hagi, când a bulversat echipa cu modificări ce-au dus la un eșec memorabil. 
5. Atenție la Alibec, sigur va scoate ceva din joben!

Remus Răureanu: Cordea și Miculescu sunt în competiție pentru un loc pe care-l ocupă Popescu și ei rămân amândoi pe bancă. Un fotbalist care ar fi putut fi vândut bine și unul foarte scump nu mai sunt suficient de buni, ceea ce nu e uimitor, la FCSB e posibil totul. Meciul e ca o finală pentru Becali și oamenii lui, fără o victorie astăzi vor rămâne sa lupte din greu pentru un loc european. Hagi și ai săi sunt presați doar de clasament, Gică e favorit la câștigarea campionatului și folosește într-un derby adolescenți așa cum sunt Borza, Mazilu, deci nu ar fi corect să fie judecat asa cum e un superclub

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DESPRE FCSB - FARUL: 

Echipele de start la FCSB - Farul » Titular, Tavi Popescu e chinuit pe un post care nu-i convine

https://www.gsp.ro/fotbal/liga-1/vacarm-la-fcsb-farul-cati-fani-sunt-asteptati-diseara-pe-arena-nationala-694654.html

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (28)
anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  17 Aprilie 2023, 23:23

În minutul 85 Popescu - Farul se prăbușește fara să atingă mingea peste Omrani,mingea era în joc... Nimeni nu mai vede...Dar vai ,la atins Tamm pe Birligea...!!!La alt meci cu Viitorul ...vai a fost lovit Munteanu !!!

bgdsev
bgdsev  •  17 Aprilie 2023, 23:04

cei 3 "mari specialisti" s-au facut cam de... experti mari, n-am ce zice. au tot sperat sa bata farul dar, cat bulan sa mai aiba si Gica?

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  17 Aprilie 2023, 23:04
Postat de cirus11 pe 17 Aprilie 2023, 22:49

Si cate din driblingurile alea au dus la vreo faza?? Ingrozitor de individualist la toate fazele, nu a intrat niciodata in combinatii cu Sorescu, de fapt cu nimeni din atac... a stricat toate fazele. Pana si la corner au 2 contra 1 si in loc sa-l faca pe ala din pase el se apuca sa dribleze.

Și tu ai ,,văzut ,,meciul la radio ??? Popescu a pasat de să ngur cu portarul pentru marele Sorescu !!! Faza la care ar itrii nu au dat corner ...Faza de penalty a fost tot o acțiune individuala...Treaba este că Popescu când îl tot depășea pe Borza nu avea cu cine sa joace !!! Popescu asta individualistul este cel mai bun pasator al echipei...Faptul că marele Borza a ieșit plângând de pe teren spune cât de bun a fost Popescu...

Vezi toate comentariile (28)
Comentează