FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

Nicolo Napoli, Adrian Mititelu și Marcel Iancu au făcut echipă la FCU Craiova
Nicolo Napoli, Adrian Mititelu și Marcel Iancu au făcut echipă la FCU Craiova

Articol de - Publicat miercuri, 17 mai 2023 14:03 / Actualizat miercuri, 17 mai 2023 14:43

E scandal la FCU Craiova, după ce patronul Adrian Mititelu (55 de ani) a anunțat că nu-i mai prelungește contractul lui Nicolo Napoli (61 de ani) pentru sezonul viitor și a făcut public numele viitorului antrenor, portughezul Joao Janeiro (41 de ani).

Mititelu se războiește pe Facebook cu Marcel Iancu (64 de ani), fostul președinte al FCU Craiova, considerat consilierul lui Nicolo Napoli.

Criticat de susținătorii antrenorului italian pe contul său de socializare, finanțatorul l-a acuzat pe Marcel Iancu că „a inițiat o campanie de propagandă și intoxicări menită să incite fanii împotriva clubului" și că îl discreditează pe preparatorul fizic Dan Vasilică, pentru că are interese personale.

Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”
Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

Marcel Iancu, replică dură pentru Adrian Mititelu

În replică, Marcel Iancu i-a răspuns lui Adrian Mititelu printr-un comunicat voluminos, plin de dezvăluiri, pe pagina personală de Facebook.

„Care interese personale, domnule Adrian Mititelu?

Să-mi recuperez cheltuielile de întretinere și plata facturilor la energie electrică și gaze naturale pentru cei doi ani cât a locuit într-o locuința proprietatea mea personală antrenorul Nicolo Napoli? Trebuia să plătească clubul lui Adrian Mititelu zice Napoli.

Am interesul să-mi recuperez cei 5.000 de euro plătiti din banii familiei mele la Interstar Sibiu lui Caius Bara în anul 2013 ca să joace cu echipele de juniori pentru Universitatea Craiova pentru că în Craiova ne furaseră toate grupele de copii și juniori și nu voia nimeni să joace pentru noi?

Să-mi recuperez drepturile financiare promise la revenirea ca presedinte de club din anul 2011, când spuneai că in Liga I mă plătești cu un salariu de 10.000 de euro/lunar, și dacă retrogradăm în Liga 2 cu un salariu de 5.000 de euro/lunar?

Să-mi recuperez privilegiul care mi-l ofereai că o să rămân președintele clubului până la pensie?".

Marcel Iancu, acuzații la adresa lui Adrian Mititelu și Rodion Cămătaru

Marcel Iancu a mai dezvăluit că a plecat la Dinamo după un alt scandal cu Adrian Mititelu.

„Domnule Adrian Mititelu dumneata și Radion Cămătaru mi-ați furat cu japca, cu ajutorul prietenilor tăi din Fața Luncii și cu complicitatea organelor locale, spațiul comercial din strada Olteț nr. 14-16, fostul Shop cu vânzarea mărfurilor în valută, unde lucrasem eu. Nu voi, acaparatorii care ați scris pe el Universitatea Craiova, motiv pentru care am acceptat propunerea să lucrez pentru clubul FC Dinamo București?

Aș putea continua cu rugămințile benevole adresate avocatului Florea Gheorghe, fost înalt magistrat la Înalta Curte de Casație și Justiție, să-ți formuleze apărarea și să susțină excepțiile procesuale în procesul penal, pentru a beneficia de o apărare profesionistă, pentru că eu te-am crezut tot timpul nevinovat domnule Adrian Mititelu.

Marcel Iancu: „Plec pentru a doua oară, și în mod definitiv, din viața echipei”

Marcel Iancu a dat de înțeles că Adrian Mititelu s-a băgat peste antrenorul Nicolo Napoli, iar el doar a încercat să medieze anumite situații.

"În concluzie, care sunt interesele mele domnule Adrian Mititelu?

Plec pentru a doua oară și în mod definitiv din viața echipei pe care spui ca ești stăpân. Nu din orgoliu, din neputință profesională sau din mandrie, ci pur si simplu pentru ca acest fotbal impus nu se mai potriveste cu viața mea și cu raționamentul și conceptul meu despre fotbal.

Suporterii echipei și ai antrenorului Nicolo Napoli m-au mai ținut pe loc până acum când patronul în mod nedovedit și total neadevărat m-a acuzat de faptul ca eu am declanșat o campanie de defăimare a conducerii clubului.

Eu mi-am permis să le dau câte un sfat gratis apropiaților și să asigur un echilibru în rândul suporterilor, pe care de fiecare dată i-am invitat să vina la meciuri, să susțină echipa.

Conceptul de munca în echipă nu este valabil în fotbalul actual decât pentru Gică Hagi, care este și patron și antrenor principal și poate face echipa de start și schimbarile din timpul meciurilor".

Mititelu: „Anul ăsta l-am mulțumit pe Napoli cu circa 100.000 de euro”

În discuțiile cu fanii purtate în mediul online, Mititelu susține că l-a plătit pe Nicolo Napoli cu 100.000 de euro în acest campionat.

Acuzații dure între Adrian Mititelu și Marcel Iancu, susținătorul lui Nicolo Napoli. „A inițiat o campanie de propagandă și intoxicări” vs „M-ați furat cu japca”

Marcel Iancu: "Faptul că se plătesc salariile și primele angajatilor, antrenorilor și fotbaliștilor, nu este un privilegiu, este un act de normalitate și o obligație contractuală, care stimulează rezultatele sportive pentru realizarea obiectivelor de performanță.

Dacă antrenorul Nicolo Napoli a încasat sau nu 100.000 de euro și mai are de încasat prime de joc și de performanță, este meritul lui profesional si sunt banii lui stipulati în mod oficial în contractul de muncă, dar nu au nicio legatură cu "interesele mele personale" pentru că nu am niciun contract de comision sau de reprezentare cu acesta.

Citește și:

Prime fabuloase pentru fotbaliștii de la FCSB dacă intră în grupele Champions League » Gigi Becali: „Poate le dau dublu”

Încă un veteran a semnat cu Rapid: „Iubesc acest club”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (17)
eterrna.terrra.nova
eterrna.terrra.nova  •  18 Mai 2023, 01:32
Postat de george.br pe 17 Mai 2023, 23:06

Fa-ti ba, scoala! Nu te-ai saturat sa rada lumea de tine? Prostule!!

Clonatul fara scoala vorbeste

george.br
george.br  •  17 Mai 2023, 23:10
Postat de 10iul73 pe 17 Mai 2023, 21:27

Gsp,am un comentariu mai lung,e greu de citit!?De ce nu apare!?ala care spune ca George și Kuba sunt puși sa denigreze Univ Craiova ....unde sunt ei acum,pe subiect!?S-a închis studioul ????Asa ziși suporteri de "tastezi ai lui Fcu nu comentează...va rog puneți comentariul,nu jignesc..

Pai daca le-oi fi scris in dialectul tau agramat, s-or fi gandit sa nu-l mai faca public ca sa te protejeze. Ar trebui sa le multumesti!

george.br
george.br  •  17 Mai 2023, 23:06
Postat de TIborSzoltan pe 17 Mai 2023, 22:45

Clona nu se dezminte. Acum e fe ce universitatea Cluj din boiveni. Râșii fotbalului sunt caraghioși astia

Fa-ti ba, scoala! Nu te-ai saturat sa rada lumea de tine? Prostule!!

Vezi toate comentariile (17)
Comentează