FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA - CSU CRAIOVA

Cine a câștigat duelul galeriilor la derby și cum au fost împărțiți fanii la FCU Craiova - CSU Craiova

La derby-ul Olteniei, 23.000 de spectatori au fost prezenți în tribunele stadionului „Ion Oblemenco”
Foto: facebook/csuniversitatea
La derby-ul Olteniei, 23.000 de spectatori au fost prezenți în tribunele stadionului „Ion Oblemenco” Foto: facebook/csuniversitatea

Articol de - Publicat duminica, 07 august 2022 21:44 / Actualizat duminica, 07 august 2022 22:15

FCU Craiova - CS Universitatea Craiova. La derby-ul Olteniei, 23.000 de spectatori au fost prezenți în tribunele stadionului „Ion Oblemenco”

A opta întâlnire între cele două echipe. Una ciudată. S-ar putea spune că împarte, nedrept, orașul în două. O urbe ce respiră fotbal, nu doar îl trăiește la maximum. Și unii, și alții au alb-albastru, leul - chiar dacă gazdele serii au pus sigla veche a clubului sportiv în dreptul oaspeților nopții -, aproape aceleași sloganuri. 

Și unii, și alții reprezintă Cetatea Băniei. În plină arșiță a plouat cu ironii. Mai ales că și unii, și alții cântă cu „Știința”. Bine că magazinele de food court le împart, indiferent de „culoare politică”. Cum cei de la FCU Craiova sunt gazde, crainicul arenei a prezentat CSU Craiova ca „echipă oaspete în acest oraș, așa va fi mereu”. Repetă și accentuează acest detaliu.

 Simpatizanții formației lui Mititelu poartă și acum, cu mândrie, celebrele tricouri cu „Justice for Craiova”. Dacă „cetățenii” pot trece unii pe lângă alții, câteodată salutându-se, poate sunt chiar vecini, ultrașii sunt răi. Răi, răi, vere! Dar fac și atmosferă nepereche. 

Duelul galeriilor, câștigat de Peluza Nord Craiova

„Hai Craiova, hai băieții / Ținem cu voi până la sfârșit”... Să auzi refrenul, melodia, cântată și de unii, și de alții, din peste 23.000 de piepturi... Cu oltenii nu e de glumit, zice bine cântecul. N-au înnebunit salcâmii, mai degrabă oamenii, maestre Tudor Gheorghe! „Cântec pentru Oltenia” este, la fel, interpretat, de ambele galerii, sensibil egale numeric. 

Bineînțeles, și de „cetățenii” care sunt împărțiți în afinități, cei din zona tribunelor, „grosul” spectatorilor prezenți la duel. Albii și albaștrii au intrat în ring, teatrul a fost colorat de cele două scenografii pregătite de suporteri, una de orgoliu a lui FCU, impunătoare ca dimensiuni, alta bazată pe efecte pirotehnice, a lui CSU.

Fanii lui CSU Craiova au câștigat derby-ul galeriilor

Înaintea partidei, crainicul a anunțat că CSU Craiova este susținută de 5.994 de ultrași, trupa lui Balint primind 6.000 de bilete pentru acest meci. 

De cealaltă parte, la Peluza Sud, ultrașii celor de la FCU sunt mai puțini decât rivalii din oraș.

23.211 de spectatorisunt prezenți la derby-ul dintre FCU Craiova și CSU Craiova

VIDEO Atmosfera din Craiova, înaintea marelui derby local

Citește și alte știri din fotbalul românesc:

Mihai Stoica laudă un jucător al rivalei CFR CLuj: „E bun, da! E un caz de studiu!”

Sfatul lui Poenaru pentru Miculescu, după transferul la FCSB: „I-am spus că acolo e altceva și trebuie să facă asta”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (6)
ucluj2011
ucluj2011  •  08 August 2022, 09:41

Eu am văzut meciul. Majoritatea tribunelor (tribuna a-2-a toată și tribuna 1 trei sferturi) era cu FCU Craiova (la acest meci) , deci Craiova lui Mititelu a avut fani mult mai numeroși. Ca și galerii , întradevăr CSU Craiova o are mai numeroasă , dar galeria lui FCU este mai "tare" , mai pasionată , mai fanatică. Este exact ca și în cazul FCSB vs CSA Steaua: FCSB-ul are mai mulți suporteri , dar cei de la CSA sunt SINGURII din țară care poate că se apropie ca și trăiri , patimă și fanatism de suporterii Rapidului , sunt mai "adevărați"!!

invinctus
invinctus  •  08 August 2022, 08:17

Treaba e ca si toata tribuna 2 a fost tot cu UNIVERSITATEA CRAIOVA ..... echipa familiei de *** ***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

vidoq
vidoq  •  08 August 2022, 07:43

Ziaris de 2 lei, cum sa fie ăștia de la csu 5900 când toată peluza are 6000 de locuri iar ea a fost mai mult de jumătate goala!? Peluza sud a fost 20 clase peste copiii de la nord!

Vezi toate comentariile (6)
Comentează