FOTBAL  »  Superliga  »  FCU CRAIOVA

FCU Craiova, anunț triumfător: atacantul despre care Mititelu spunea că „va fi cel mai bun din Liga 1” este acum eligibil pentru România

FCU Craiova a anunțat, oficial, transferul definitiv al tânărului atacant moldovean Vladislav Blănuță (21 de ani). 
Foto: Facebook @ Fotbal Club Universitatea
FCU Craiova a anunțat, oficial, transferul definitiv al tânărului atacant moldovean Vladislav Blănuță (21 de ani). Foto: Facebook @ Fotbal Club Universitatea

Articol de - Publicat miercuri, 11 octombrie 2023 18:21 / Actualizat miercuri, 11 octombrie 2023 19:53

FCU Craiova anunță că atacantul Vladislav Blănuță (21 de ani) este acum eligibil pentru a evolua la naționalele României, și, implicit, pentru regula U21 din SuperLigă.

FCU Craiova a avut succes în încercarea de a-l face pe Vladislav Blănuță eligibil pentru regula U21. Atacantul moldovean, care a evoluat pentru reprezentativele de peste Prut până la nivelul U21, a fost declarat de FIFA eligibil pentru a reprezenta selecționatele României.

Anunțul a fost făcut de FCU Craiova, clubul la care evoluează Blănuță, și care a avut o miză specială în acest demers, aceea ca Vladislav să devină eligibil pentru regula U21 din SuperLigă.

Veste mare la CFR Cluj: 7 întăriri pentru Mandorlini
CFR CLUJ
Veste mare la CFR Cluj: 7 întăriri pentru Mandorlini

FCU Craiova anunță că Vladislav Blănuță a devenit eligibil pentru naționala României

Blănuță este eligibil pentru România! 

Astăzi, FIFA a aprobat dosarul depus de FRF la inițiativa clubului nostru în legătură cu posibilitatea de a reprezenta Naționala României la nivel de tineret și seniori.

În același timp, Blănuță a devenit eligibil regulii impuse de Federația Română de Fotbal în Superliga.

Până astăzi, Blănuță a reprezentat naționala Moldovei în perioada 2017-2021. 

Îi dorim mult succes pe viitor în tricoul Naționalei României, dar și în tricoul nostru!

- Comunicat FCU Craiova

Blănuță este eligibil pentru regula U21 și pentru sezonul următor 2024-2025. El este născut pe 12 ianuarie 2002. Federația Moldovenească a încercat să nu-l piardă pe atacantul cu 9 selecții la reprezentativa Moldovei U21.

Mititelu a pariat pe Blănuță: „În 2 ani va fi cel mai bun vârf din România”

Adrian Mititelu, patronul FCU Craiova, l-a cumpărat definitiv pe Vladislav Blănuță în luna mai 2023, cu 250.000 de euro, de la Pescara.

Mititelu este convins că a dat lovitura prin aducerea lui Blănuță.

„Vă spun că în 2 ani va fi cel mai tare din România, cel mai bun vârf din România. La anul va da minimum 15 goluri, o să vedeți”, afirma în luna mai finanțatorul de la FCU.

În ciuda încrederii de care se bucură din partea patronului, Blănuță nu a început sezonul foarte bine. Are doar 5 apariții în campionat, una singură ca titular, la 0-2 cu Oțelul. Până acum a înscris un singur gol pentru FCU, într-un 5-0 cu U Cluj în martie 2023.

Iese din schemă Robert Popa?

Până acum, jucătorul U21 utilizat de FCU Craiova în acest sezon este portarul Robert Popa, care a încasat 22 de goluri în 11 meciuri. 

Este posibil ca odată cu anunțul de astăzi Blănuță să devină titular, iar Ionuț Gurău să-i ia locul lui Popa între buturi.

Mai multe știri din Liga 1:

Universitatea Craiova, dependentă de el » E primul din Superliga la șuturi spre poarta adversă, dar a rămas restanțier la centrări

Rapid a anunțat de ce a ieșit Cătălin Cîrjan din lotul de la U21: „Se află în recuperare”

A luat parte la un moment istoric în fotbalul românesc, acum lucrează pe TIR în Germania: „Patronii sunt foarte faini! Mai stau un an și mă întorc acasă”

„Traduceri avem?” » Cum se comportă „Hagi” Luțu la cursurile de director sportiv: „E disperat!”


Comentarii (7)
dobrin
dobrin  •  12 Octombrie 2023, 15:04
Postat de fcuniversitatea1948 pe 12 Octombrie 2023, 10:12

n-are nicio sansa... poate la u21 desi nici acolo nu cred. momentan tb sa demonstreze ca merita sa fie titular la FCU si abia mai apoi sa vb de nationala. el e o varianta la echipa de club ptr regula u21. in niciun caz nu se pune problema de nationala. nu cred a apus nimeni problema asa inafara de gsp care cauta clickuri. piscotarii astia pseudo jurnalisti care speram sa dispara.

La noi la nationala nu trebuie sa fii titular la echipa de club, 10 minute in 2 ani sunt de ajuns (vezi cazurile lui Ianis sau Puscas).

fcuniversitatea1948
fcuniversitatea1948  •  12 Octombrie 2023, 10:12
Postat de dobrin pe 12 Octombrie 2023, 02:31

La nationala Moldovei n-are loc, aia sunt tari, i-au batut pe polonezi. Poate are loc la noi, ca noi am luat 6-1 de la polonezi tur-retur.

n-are nicio sansa... poate la u21 desi nici acolo nu cred. momentan tb sa demonstreze ca merita sa fie titular la FCU si abia mai apoi sa vb de nationala. el e o varianta la echipa de club ptr regula u21. in niciun caz nu se pune problema de nationala. nu cred a apus nimeni problema asa inafara de gsp care cauta clickuri. piscotarii astia pseudo jurnalisti care speram sa dispara.

dobrin
dobrin  •  12 Octombrie 2023, 02:31
Postat de fcuniversitatea1948 pe 11 Octombrie 2023, 19:10

oricum e f slab. nu il vad titular decat daca pleaca chitu si nu exista alta varianta.

La nationala Moldovei n-are loc, aia sunt tari, i-au batut pe polonezi. Poate are loc la noi, ca noi am luat 6-1 de la polonezi tur-retur.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează