Comentarii (59)
remarque
remarque  •  12 Iunie 2019, 21:20
Postat de cfrinho pe 12 Iunie 2019, 20:40

De imobiliare ce pot sa-ti spun e ca orasul e impanzit de autorizatii nesimtite, nu stiu cum merge cu restul autorizatiilor, dar daca vrei sa depasesti regimul de inaltime, sa construiesti pe o suprafata mai mare decat ai dreptul prin PUZ/PUG atunci poti obtine asta contra unui comision de 20%(cica). Altfel, in Cluj au venit in ultimii ani o multime de companii de IT care au atras 30mii de programatori, deci cererea a fost mare, astia au salarii bune, isi permit cam orice, dar preturile deja incep sa scada(din iarna), probabil cererea e deja acoperita in linii mari.

te exprimi cu mare greutate, tot al doilea cuvant este ”dar”. Dar si iar dar. :P . In orice caz Clujul este oras universitar, nu feroviar. Poate CFR-ul lua oricate trofee, tot nu o sa aiba suporteri dintr-un motiv simplu. In 1940 odata cu diktatul de la Viena, CFR=VASSAS=KVSC a ales sa joace in campionatul Ungariei. U a plecat la Sibiu si a jucat in campionatul Romaniei pana ce Clujul a revenit la tara mama. Ai inteles Bastus? Povesteste-ne cum ai muscat mana care te-a hranit Bastus. In nemernicia ta habar nu ai cine esti. Ori esti ungur frustrat ori vreo vinitura care se bucura ca tine cu echipa de pe primul loc. Si-ai purtat de cand te stiu, alb si visiniu. Apropo, acum vreo 20 de ani aveati culorile alb-violet :P. Dar nu rimeaza cu ”de cand ma stiu”. Dar e bun si alb visiniu

tinn_2
tinn_2  •  12 Iunie 2019, 20:48
Postat de carcalete.din.poplaca pe 12 Iunie 2019, 20:47

bai laslas ti-am spus de atatea ori ca nu ma intereseaza cum te incalzesti cu ajutorul ziarelor cand ti-e frig si nici cum faci rost de bautura si tigari dar daca vrei sa te faci de ras pe aici e treaba ta pe mine nu ma deranjeaza poate asa te cunosc mai bine si ceilalti useri

Nem, asta cu ziarele io ți-o ziceam, papagai. Chelea mi-i (sic!) de tine ca de calu lu Varlan

bombon
bombon  •  12 Iunie 2019, 20:46

Ce distrugeri sau agresiuni au facut uclujenii?

carcalete.din.poplaca
carcalete.din.poplaca  •  12 Iunie 2019, 20:47
Postat de tinn_2 pe 12 Iunie 2019, 20:36

Asta-i mentalitatea ta, de de-ala care sprijină poarta crâșmei cu 'da o vodca, da o tzigare'. Da cum ziceam, ma doare la pedala, azi e sărbătoare, beu ce vrea io, pe banii mei :)

bai laslas ti-am spus de atatea ori ca nu ma intereseaza cum te incalzesti cu ajutorul ziarelor cand ti-e frig si nici cum faci rost de bautura si tigari dar daca vrei sa te faci de ras pe aici e treaba ta pe mine nu ma deranjeaza poate asa te cunosc mai bine si ceilalti useri

adook
adook  •  12 Iunie 2019, 20:41
Postat de star_bucuresti pe 12 Iunie 2019, 20:30

??? culmea comentarilor este faptul ca tu ma acuzi pe mine ca sunt moldovean,eu sunt primul de pe gsp care am injurat moldovenii,eu sunt bucurestean ***. Steaua a facut tripla istorica. maximul posibil intr-un sezon in Romania. nu stiu ce cvadruple visezi tu. ai citit eronat,am spus ca am facut tripla istorica si aia am si facut-o.

:)))) si-n ce sector al bucurestiului e racaciuniul?poate,vorba lui toma caragiu in b.d. la munte si la mare,poate e in sectorul 8 gara de nord si nu stiu eu.

cfrinho
cfrinho  •  12 Iunie 2019, 20:40
Postat de star_bucuresti pe 12 Iunie 2019, 20:18

***

De imobiliare ce pot sa-ti spun e ca orasul e impanzit de autorizatii nesimtite, nu stiu cum merge cu restul autorizatiilor, dar daca vrei sa depasesti regimul de inaltime, sa construiesti pe o suprafata mai mare decat ai dreptul prin PUZ/PUG atunci poti obtine asta contra unui comision de 20%(cica). Altfel, in Cluj au venit in ultimii ani o multime de companii de IT care au atras 30mii de programatori, deci cererea a fost mare, astia au salarii bune, isi permit cam orice, dar preturile deja incep sa scada(din iarna), probabil cererea e deja acoperita in linii mari.

tinn_2
tinn_2  •  12 Iunie 2019, 20:36
Postat de carcalete.din.poplaca pe 12 Iunie 2019, 20:28

am priceput ca te-au facut pachet austriecii si te-au trimis la tine in comuna si lasa vrajeala cu berea dar vorba aia nu conteaza ce e alcool sa fie

Asta-i mentalitatea ta, de de-ala care sprijină poarta crâșmei cu 'da o vodca, da o tzigare'. Da cum ziceam, ma doare la pedala, azi e sărbătoare, beu ce vrea io, pe banii mei :)

star_bucuresti
star_bucuresti  •  12 Iunie 2019, 20:30
Postat de adook pe 12 Iunie 2019, 20:24

:)))) asta e culmea comentariilor pe gsp,sa vorbeasca randoom de catune si sa-i zica unuia ca sta intr-un catun.bravo moldovene,ai facut comentariul istoric,mai ceva ca cvadrupele fcsbului.

??? culmea comentarilor este faptul ca tu ma acuzi pe mine ca sunt moldovean,eu sunt primul de pe gsp care am injurat moldovenii,eu sunt bucurestean ***. Steaua a facut tripla istorica. maximul posibil intr-un sezon in Romania. nu stiu ce cvadruple visezi tu. ai citit eronat,am spus ca am facut tripla istorica si aia am si facut-o.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

dinamo_fan
dinamo_fan  •  12 Iunie 2019, 20:29

imi pare rau de U Cluj, i-as fi dorit si pe ei si pe Sibiu in liga 1.

jaruan
jaruan  •  12 Iunie 2019, 20:28
Postat de star_bucuresti pe 12 Iunie 2019, 20:27

asta se stie de mult. u cluj a fost tot timpul vasalul *** de la cfr. daca nu *** in blatul ala scarbos din 2008,iti dau scris ca astazi nici nu mai exista cfr cluj.

Pleaca ba moldovean prost.

  • 1
  • 2
  • 3
  • 4
  • 5
  • •••
  • 6
Comentează