FOTBAL  »  Superliga  »  FCSB

Inexplicabil: FCSB a dat afară un titular ca să folosească un jucător mai slab

Denis Haruț și Andrei Miron, în aceeași imagine într-un FCSB - Mioveni 3-0 / foto: Imago Images
Denis Haruț și Andrei Miron, în aceeași imagine într-un FCSB - Mioveni 3-0 / foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 03 iunie 2022 23:59 / Actualizat sambata, 04 iunie 2022 16:58

Gigi Becali a decis să-i rezilieze contractul lui Andrei Miron. În locul stoperului prezentat deja de Hapoel Haifa, FCSB mizează la ora actuală pe Denis Haruț, revenit după împrumutul de la FC Botoșani. Comparația dintre cei doi fundași are o concluzie certă: Miron, superior la aproape toate capitolele relevante!

Miron, 28 de ani, mai avea 6 luni de contract cu FCSB, însă Becali n-a mai vrut sub nicio formă să-l vadă în echipă. Motivul? Gafa comisă de fundașul central în minutul 88 al remizei cu FC Voluntari, când Miron l-a scăpat pe Costin, marcatorul golului de 2-2 aflat într-un ofsaid nesemnalizat. Egalul cu ilfovenii a fost decisiv în câștigarea celui de-al 5-lea titlu consecutiv de către CFR Cluj.

Deciziile lui Becali și Petrea au subordonat Liga 1 » 10 meciuri l-au convins pe Gigi cu cine să colaboreze în sezonul viitor
FCSB
Deciziile lui Becali și Petrea au subordonat Liga 1 » 10 meciuri l-au convins pe Gigi cu cine să colaboreze în sezonul viitor

Iulian Cristea - Denis Haruț, cuplul de stoperi pregătit la FCSB

Gigi Becali a anunțat deja că nu intenționează să investească sume de bani în transferuri. Deși a numit cele două posturi în care echipa trebuie întărită în această vară - fundaș central și atacant -, FCSB ia în calcul doar posibilitatea să aducă gratis fotbaliști. Altfel, Toni Petrea trebuie să se descurce cu ce are la dispoziție.

După despărțirile de Miron și Vinicius, FCSB a rămas cu un singur stoper de meserie în echipă, Iulian Cristea. Favorit să-i fie partener la startul următorului campionat este Denis Haruț, 23 de ani, care a petrecut ultimele 4 luni la FC Botoșani, sub formă de împrumut.

„Pentru mine, cei 4 fundași titulari la ora actuală de la noi sunt: Ovidiu Popescu - Cristea - Haruț - Radunovic”, a declarat Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, în studioul Orange Sport. 

FCSB a renunțat la jucătorul mai bun

Practic, FCSB a ales să renunțe la Miron și să-l înlocuiască în primul „11” cu Haruț. Conform cifrelor din 2022 ale celor doi jucători, decizia n-are nicio logică!

La Botoșani, Haruț a fost plimbat pe 3 poziții: fundaș central, fundaș dreapta și mijlocaș defensiv. E drept, cele mai multe partide le-a disputat în axul defensiv, 8 la număr. În celelalte două poziții a bifat câte 3 meciuri. Miron are 14 apariții la FCSB în 2022, toate în centrul apărării. 

Gazeta a realizat o comparație între Miron și Haruț, luând în considerare doar meciurile din 2022 în care ei au evoluat ca stoperi.

În primul rând, indexul InStat, adică media tuturor reușitelor și nereușitelor unui fotbalist din timpul meciului, indică în mod evident că Miron a fost mai bun decât Haruț, raportul fiind de 237-212. 

Apoi, Miron are câștig de cauză și la ceilalți parametri importanți, cum ar fi numărul de baloane recuperate sau procentajul de dueluri câștigate. Pe lângă vârstă, Haruț are un mic avantaj la capitolul ofensiv, după golul marcat din lovitură liberă în victoria la scor cu Academica Clinceni, 4-0. 

Miron vs. Haruț în 2022

Inexplicabil: FCSB a dat afară un titular ca să folosească un jucător mai slab
MIRONPARAMETRUHARUȚ
14Meciuri ca stoper8
237Index InStat212
1,64Mingi pierdute3,5
9Baloane recuperate7
89%Acuratețea paselor89%
78%Dueluri câștigate58%
72%Dueluri aeriene câștigate64%
5,4Intercepții4,6
0Goluri1

În afară de numărul de partide și goluri, restul parametrilor reprezintă media/meci

660.000 €a costat-o pe FCSB transferul lui Haruț de la FC Botoșani oficializat în februarie 2021

21 de meciuria bifat Miron în sezonul acesta din Liga 1, în care el a mai absentat și din cauza unor probleme medicale. În stagiunea precedentă disputase 32 de partide

Dragoș Nedelcu, forțat să-și schimbe postul

Dragoș Nedelcu, 25 de ani, va reveni și el la FCSB, după ce împrumutul la Farul a expirat. Gică Hagi a hotărât să nu-l transfere definitiv.

La finalul ultimului meci de la Farul, Nedelcu a precizat că preferă să evolueze în poziția de „închizător”: „Experiența din Germania mi-a demonstrat că poziția mea este cea de mijlocaș defensiv. Când va fi nevoie să fiu fundaș central, o să dau totul pe teren”.

FCSB i-a pregătit însă altceva lui Nedelcu. „Dacă rămâne la noi, clar va fi fundaș central. E închizător, doar că noi îi avem în acea poziție pe Șut, Edjouma, Simion, Perianu”, a spus MM Stoica.

Mai multe știri despre FCSB:

Iftime propune un nou jucător la FCSB: „Becali să fie atent la el. Dacă prinde ritm, pleacă pe milioane de acolo”

Basarab Panduru, reticent în privința improvizației gândite de Becali la FCSB: „E foarte lent”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (17)
popescudzn
popescudzn  •  04 Iunie 2022, 11:18
Postat de catalynn pe 04 Iunie 2022, 06:16

Bă nene, astăzi echipa Federației are meci! Ca ne place sau nu, acest surogat de echipa reprezintă România. Cum atunci sa ții capul paginii cu acesta pseudoștire!? Pe cine interesează ce face o echipa care a subordonat locul 2 și pe deasupra e in vacanța!? Puneți o întrebare la care ne-a jjijji v-a dat deja răspunsul: a ajuns la fundul sacului, acum trage acel proverbial “ultim cartuș”, dacă ii iese cu ce are in curte sau cu bani foarte puțini bine, dacă nu, nu! Ce e atât de greu de înțeles!?

Ia zi, tot prin LIGA 2? Ai batut campii un an ca s-a inteles Burleanu cu Bichir sa joace barajul si uite ce bine ii sta CSA-ului cu Selimbar, Slobozia si Chiajna :))))))

remarque
remarque  •  04 Iunie 2022, 10:35

Miron, ca si Balasa, nu a jucat deloc rau la FCSB. Cand spun deloc rau, ma refer la faptul ca FCSB, punand accent pe jocul de atac, are o maniera de a se apara doar cu fundasii. majoritatea jucatorilor de atac de acolo, nu fac decat faza de atac. Popescu, Tanase, Coman, Cordea, nu sustin deloc jocul defensiv. Greul pica pe fundasi si orice greseala a acestora se vede. Harut si Nedelcu sunt cu mult sub Miron ca forta si angajament fizic si vine unul ca Debeljuh de la frane sau Ivan si Koljic de la PSDU Craiova si matura cu ei pe jos. Alegerea lui Gigi, fortata de frustrarea pierderii titlului. Nu mai vrea sa bage bani. Eu zic ca va aduce un african in linia de fund, dupa ce va pricepe ca nu te poti impune fara ax central puternic. Asta va fi dupa eliminarea din CL

anticenzuralasport
anticenzuralasport  •  04 Iunie 2022, 09:54

Eu vad puțintel diferit lucrurile în cazul Miron...Desigur că normal Miron trebuia păstrat până se găsea înlocuitori.Asta am spus în prima faza ! Dar ce repede Miron și-a găsit echipa !!! Asta mă face să mă întreb dacă nu sunt fotbaliști care prin evoluțiile din teren nu forțează o despărțire...Miron a greșit mai mult la primul gol al Voluntariului...La fel a fost și cu Keseru...Declara ăla tot ce-i venea la gura...Ai fi zis că era platit de presă !!!Uitați va și la Dinamo ! De la câini până la moarte au ajuns să fugă care unde au văzut cu ochii...

Vezi toate comentariile (17)
Comentează