FOTBAL  »  Superliga  »  ARBITRAJ

UPDATE MM Stoica și Cristi Balaj, reacții dure după ce Vassaras s-a pronunțat în cea mai „fierbinte” fază a etapei: „Ia-ne de proști, dar nu ne lua de orbi!”

Hențul comis de Iulian Cristea
Hențul comis de Iulian Cristea

Articol de , - Publicat joi, 04 mai 2023 18:12 / Actualizat joi, 04 mai 2023 20:40

Kyros Vassaras (57 de ani), președintele Comisiei Centrale a Arbitrilor, a analizat mai multe faze de arbitraj controversate din etapa precedentă de SuperLigă, inclusiv primul penalty primit de CSU Craiova în meciul cu FCSB (1-2), contestat puternic de roș-albaștri.

UPDATE 20:30 » Și Cristi Balaj se ia de Kyros Vassaras

Președintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a reacționat pentru GSP.ro după ce a văzut că Vassaras a ignorat complet acea fază și l-a pus la zid pe cel care se află în fruntea arbitrajului românesc. 

„Salut inițiativa lui Vassaras de a ieși public după o etapă și de a explica anumite faze. Acest lucru e o normalitate, însă există o foarte mare problemă în ceea ce îl privește. Dacă a vorbit despre situațiile de henț și, având atât de puține astfel de faze într-o etapă, nu s-a referit deloc la cea cu Krasniqi și Junior Morais, atunci sunt doar două variante. 

Prima: fie ne sfidează cu bună-știință, fiindcă știa faza, dar a ignorat-o în mod premeditat. A doua: dă dovadă de amatorism total dacă nu a descoperit acel moment și i-a trecut complet neobservat", a declarat Balaj.

UPDATE 20:00 » Mihai Stoica i-a răspuns dur lui Kyros Vassaras

Mihai Stoica, managerul general de la FCSB, a urmărit explicațiile lui Vassaras și a venit cu o replică dură:

OK, roșiile-s galbene, dar chiar să explici unei țări întregi - care nu vede când mingea atinge mâna lui Cristea - că tu vezi clar asta, e prea mult, Vassarase! 

Ia-ne de proști, dar nu ne lua de orbi!

- Facebook @ Mihai Stoica

Știrea inițială: Kyros Vassaras se pronunță în faza primului penalty din CSU Craiova - FCSB

După scandalul din ultimele etape cu privire la arbitraj, Kyros Vassaras a decis să realizeze o analiză video a tuturor deciziilor controversate din precedenta rundă a campionatului, a șasea.

Analiza publicată de FRF este împărțită în 3 categorii: faze suspecte de henț, sancționarea atacurilor imprudente și linia de intervenție VAR.

În prima categorie intră hențul care a dus la primul penalty din CSU Craiova - FCSB, comis de Iulian Cristea. Andrei Ivan a avut atunci șansa egalării, dar a executat lamentabil penalty-ul rezultat.

Deși cei de la FCSB au contestat penalty-ul prin vocea managerului general Mihai Stoica, Vassaras a confirmat decizia „centralului” de la acea partidă, Istvan Kovacs.

„Arbitrul se mișcă rapid pentru a avea cel mai bun unghi de vedere. Apărătorul are brațul stâng într-o poziție nefirească, cu palma deschisă, și joacă mingea după un șut către poartă. Arbitrul acordă imediat penalty și ulterior avertizează corect jucătorul cu cartonașul galben.

VAR analizează toate unghiurile disponibile, confirmă decizia arbitrului de pe teren și verifică un posibil ofsaid înainte de henț. VAR confirmă că nu e ofsaid”, spune grecul din vârful arbitrajului românesc.

MM Stoica și Cristi Balaj, reacții dure după ce Vassaras s-a pronunțat în cea mai „fierbinte” fază a etapei: „Ia-ne de proști, dar nu ne lua de orbi!”
Mingea șutată de Raul Silva pare să-l lovească pe Iulian Cristea în brațul stâng // foto: captură video FRF
MM Stoica și Cristi Balaj, reacții dure după ce Vassaras s-a pronunțat în cea mai „fierbinte” fază a etapei: „Ia-ne de proști, dar nu ne lua de orbi!”
Dawa, încercuit, îl ține în joc pe Raul Silva // foto: captură video FRF

Răzvan Onea, iertat pentru un atac imprudent în Rapid - CFR Cluj

Printre „atacurile imprudente” analizate de Vassaras se numără și intervenția lui Răzvan Onea asupra lui Ermal Krasniqi din minutul 31 al meciului Rapid - CFR Cluj 3-1, în urma căreia fundașul rapidist a scăpat neavertizat.

„Fundașul aleargă și încearcă o deposedare prin alunecare. Își lovește adversarul cu piciorul ridicat, într-un atac de intensitate medie spre mare. Este un atac imprudent clar, pe care arbitrul l-a ratat. Decizia corectă aici este lovitură liberă directă și cartonaș galben pentru apărător.

Nu sunt elemente pentru acordarea unui cartonaș roșu, din moment ce atacul nu este făcut cu crampoanele și nu este contact direct pe gleznă sau mai sus de aceasta. VAR nu poate interveni în cazul în care nu se acordă un cartonaș galben pentru un atac imprudent ratat”, a explicat președintele CCA.

MM Stoica și Cristi Balaj, reacții dure după ce Vassaras s-a pronunțat în cea mai „fierbinte” fază a etapei: „Ia-ne de proști, dar nu ne lua de orbi!”
Răzvan Onea trebuia avertizat pentru acest fault, susține Kyros Vassaras // foto: captură video FRF

Nici măcar n-a fost fault. Am încercat să pun o contră la o centrare, iar domnul arbitru nici măcar n-a dat fault. L-am întrebat pe Krasniqi dacă l-am lovit și mi-a arătat că s-a lovit la față cu un alt coleg, avea sânge la gură. L-am întrebat dacă l-am lovit eu, a spus că nu.
- Răzvan Onea, după Rapid - CFR Cluj

Citește mai multe știri din Liga 1:

Adrian Mititelu a refuzat un dublu campion cu CFR Cluj! Cine e primul transfer parafat de FCU Craiova

Negocieri finalizate: a semnat pe 3 ani cu FCSB! » Gigi Becali a reușit să-l convingă până la urmă

Cine rămâne în Superligă, cine pică în Liga 2 » CALCULE la retrogradare în timp real

Nu se mai ascund » Fostul fotbalist al Rapidului se iubește cu mama unui titular din Superliga


Comentarii (61)
atthur
atthur  •  06 Mai 2023, 22:22
Postat de Dobermannul pe 06 Mai 2023, 15:04

Ai inceput sa vorbesti in citate prostane. Bravo.

Waaaaw,ai reușit să *** nai mulr de 12 litere!!! E un mare pas înainte, dar ,la cât ești de prost, "plagiezi" respirația oamenilor, c***!!! Așa, veu muri de prostie...!!!...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Dobermannul
Dobermannul  •  06 Mai 2023, 15:04
Postat de atthur pe 06 Mai 2023, 14:51

Deci pe gurita ta poți sloboizi 13!!! litere.Bravos!!! Un citat pentru tine,vine ca o mănușă: "prostu' dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul"!!! Si hai *** ,că-s sătul de proști...!!!...

Ai inceput sa vorbesti in citate prostane. Bravo.

atthur
atthur  •  06 Mai 2023, 14:51
Postat de Dobermannul pe 06 Mai 2023, 13:01

Asa ma prostane tine-o langa.

Deci pe gurita ta poți sloboizi 13!!! litere.Bravos!!! Un citat pentru tine,vine ca o mănușă: "prostu' dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul"!!! Si hai *** ,că-s sătul de proști...!!!...

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (61)
Comentează