FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

video+foto Povestea „talentului excepțional” de la Dinamo » Lăudat de un vicecampion mondial: „Era peste mine, trebuie s-o spun!”

Lamine Ghezali, în centrul imaginii, acum 4 ani
Lamine Ghezali, în centrul imaginii, acum 4 ani

Articol de - Publicat duminica, 11 iunie 2023 00:58 / Actualizat duminica, 11 iunie 2023 11:07

Lamine Ghezali a devenit jucătorul sezonului la Dinamo, prin prestațiile din 2023. 12 reușite și 5 pase de gol per total au contribuit decisiv la promovarea în Liga 1. 

Fotbalistul care într-o lună va împlini 24 de ani are o poveste interesantă: a pornit de la formația unde au evoluat viitori campioni mondiali, a trecut testele și cursurile de elită de la Clairefontaine, urmate în aproximativ aceeași perioadă și de Kylian Mbappe, și a crescut după aceea în academia lui Saint-Etienne, unde a fost comparat cu Benzema. 

După o serie de accidentări și împrumuturi, din cauza concurenței acerbe, cariera sa a luat-o pe o pantă descendentă, iar fotbalistul și-a pierdut din încrederea și entuziasmul de a mai juca fotbal. 

Vara trecută a fost reperat de actualul director sportiv al lui Dinamo, Gabriel Glăvan, prin rețeaua sa de scouteri, și adus la club după începerea sezonului. I-a luat câteva luni să-și găsească ritmul, să se adapteze la fotbalul românesc, dar după ce a făcut-o și-a pus clar amprenta pe sezonul reușit al „câinilor”. 

Ghezali, „un talent excepțional”

Născut în Lagny-sur-Marne, lângă Paris, în 1999, Lamine Ghezali a început fotbalul la echipa din apropiere, US Torcy, în 2006, unde au mai evoluat jucători precum Paul Pogba, Randal Kolo Muani sau Mourad Meghni.

+45 FOTO

Considerat „un talent excepțional” de antrenorii săi la nivel de copii și juniori, fotbalistul cu origini algeriene a fost selectat în septembrie 2012 de Institutul Național de Fotbal de la Clairefontaine, unde s-a pregătit timp de 2 ani alături de elita fotbalului francez.

La Torcy, am jucat cu Alexis Claude-Maurice și Lamine Ghezali. Când am văzut că ei pleacă la Clairefontaine iar eu rămân la Torcy, mi s-a părut normal. Sincer, erau peste mine, trebuie s-o spun. Mai aveam multe de învățat. Eram fragil, încă nu crescusem în înălțime. Era de înțeles că ei vor fi cei care vor pleca. Abia la Nantes am devenit un alt Randal 
Randal Kolo Muani (născut în 1998), vicecampion mondial cu Franța în 2022, ex-jucător la US Torcy între 2011 și 2015

Ghezali a fost reperat de scouterul Ludovic Paradinas, care i-a convins pe Gérard Fernandez, responsabilul cu recrutarea la AS Saint-Etienne, și pe Jean-Philippe Primard, directorul de la acea vreme al centrului de formare, să-l ia.

Dorit de cele mai bune academii din Franța, Lamine a ales la doar 12 ani Saint-Etienne, cu care a semnat un pre-contract care să le permită acestora să-l „rezerve” pentru când va termina pregătirea la Clairefontaine.

+45 FOTO

„Beneficiază de un potențial uriaș, e un jucător al cărui stil amintește de un atacant genial, ex-Lyon, titular la EURO 2012 (n.r. Benzema)”, scriau site-urile franceze pe atunci.

Comparat și cu Allan Saint Maximin, Ghezali era văzut drept „un jucător rapid, puternic, cu o tehnică fină și abil în fața porții”.

E un jucător cu profil modern. Are calități peste medie. Muncește mult, e dur, rapid. E un diamant care trebuie șlefuit 
Julien Sablé, director ASSE, în 2017

Ovidiu Burcă, detalii surprinzătoare despre cel mai bun jucător al lui: „Eram pe punctul să renunț! Mi-a fost un profesor bun”
dinamo - csa steaua 3-0
Ovidiu Burcă, detalii surprinzătoare despre cel mai bun jucător al lui: „Eram pe punctul să renunț! Mi-a fost un profesor bun”

„Este extrem de promițător și foarte talentat. E urmărit de cluburi mari, dar a ales Saint-Etienne. E serios, muncitor, are capul pe umeri, mi-am dat seama de asta pentru că am vorbit mult cu el. Știe unde vrea să ajungă, e respectuos, cei care l-au educat au făcut o treabă bună”, spunea spunea Jean-Claude Igabille, președintele lui Torcy, în 2012.

Adus după 2 ani de Saint-Etienne în academia proprie de la L'Étrat, el a crescut foarte mult în sezoanele ce au urmat, a devenit golgeter U19 și a semnat contractul de fotbalist profesionist cu ASSE în vara lui 2017. 

+45 FOTO

Are talentul și dorința de a reuși, poate avea același parcurs precum Loïc Perrin, Josuha Guilavogui, Kurt Zouma, Faouzi Ghoulam sau Jessy Moulin 
Roland Romeyer, președintele lui Saint-Etienne, în 2017

Ghezali debutase deja în Ligue 1 în aprilie 2017, atunci când Christophe Galtier l-a trimis în teren în minutul 85 al meciului cu Rennes (1-1). Nu împlinise încă 18 ani.

Debutul la Saint-Etienne, vs Rennes. Aici, în duel cu Ramy Bensebaini
+45 FOTO

Debutul la Saint-Etienne, vs Rennes. Aici, în duel cu Ramy Bensebaini

Momentul meu favorit din Franța e debutul la Saint-Etienne, chiar dacă a fost fără spectatori (n.r. din cauza comportamentului suporterilor). Nu mă așteptam să intru așa repede. Îi sunt recunoscător lui Galtier pentru că a avut încredere în mine 
Lamine Ghezali

„Speranța sezonului” la Saint-Etienne

Prima reușită în tricoul verzilor a venit în martie 2019, la un 5-0 cu Caen, dar nu a avut multe șanse de a juca, adunând doar 40 de minute pentru prima echipă:

8meciuri și 1 gol are Ghezali la echipa mare a lui Saint-Etienne

În mai 2019 a fost ales „Speranța sezonului”, dintr-o listă pe care mai erau nominalizați alți 4 fotbaliști ai lui ASSE: Nordin, Abi, Saliba și Rocha.

+45 FOTO

Două accidentări mai serioase - la adductori și la coapsă - i-au îngreunat însă urcarea la prima echipă.

În iulie 2019, Ghezali a fost împrumutat în Ligue 2, la Chateauroux, până în decembrie: „Eram încă tânăr și nu aveam cum să prind minute la un club de talia lui Saint-Etienne. Concurența cu jucătorii foarte experimentați de la prima echipă e foarte dură”.

O plăcere să-l urmărești, rapid pe picioare, cu o viteză incredibilă, care-l face foarte greu de oprit de către adversari. E un mic vrăjitor! 
Presa franceză despre Ghezali

A digerat greu împrumutul la Lyon

Anul următor, marcat de începutul pandemiei, a fost anunțat că nu intră în planurile lui Claude Puel și a mers în L3, la o rivală din Lyon, Sporting Club. 

„Am amintiri foarte frumoase din derby-urile cu Lyon. La U17 le-am tot câștigat, am dat goluri și pase de gol. Sunt lucruri care rămân cu tine tot timpul”, spune Lamine Ghezali.

Începutul de sezon este complicat pentru noi, joc la echipa a doua pentru a avea meciuri în picioare și ritm. Mi-a făcut rău să dau pase decisive și gol cu echipa mea de suflet, aș fi preferat să joc la ei, dar acum nu se poate. Vreau să am un sezon bun aici și să revin la ASSE
Lamine Ghezali în septembrie 2020, după SC Lyon - ASSE 3-2, meci în care a dat două assisturi și golul victoriei

În 2021 s-a întors la Saint-Etienne, unde a evoluat la echipa secundă. A fost căpitan și a jucat pe mai multe posturi: atacant, extremă stânga și extremă dreapta: „De la 15 la 19 ani am jucat atacant central, după care antrenorul lui Saint-Etienne a vrut un sistem cu pivot și eu am trecut extremă. Așa că acum sunt polivalent, pot evolua pe mai multe posturi”.

6 minute de adio

A fost convocat la prima echipă după aproape 3 ani de absență, intrând într-un meci cu Lens, pe 15 ianuarie 2022, pentru 6 minute. În acea vară a încheiat înțelegerea cu ASSE.

Ultimul meci la prima echipă a lui ASSE, în ianuarie 2022
+45 FOTO

Ultimul meci la prima echipă a lui ASSE, în ianuarie 2022

A fost un sezon dificil, am făcut lucruri deosebite, am marcat goluri grozave, am dat pase precise, am avut jucători dominanți din punct de vedere tehnic. E un grup foarte serios, în spiritul și imaginea lui Lamine Ghezali. 

Aventura lui la ASSE e pe cale să se încheie, e un băiat extraordinar. Toată lumea a vrut ca el să aibă o ultimă partidă frumoasă, asta am putut să facem pentru el. Baza lui Saint-Etienne e un loc special pentru el, care s-a înscris la centrul de pregătire de aici acum 8 ani.

Razik Nedder, antrenorul echipei secunde a lui Saint-Etienne, în mai 2022, la ultimul meci

„Voi păstra doar amintirile frumoase”

Mulțumesc „verzilor” pentru toți acești ani! M-ați primit în familia voastră, aici am crescut și am devenit unul dintre voi. Am trăit momente excepționale în acest oraș și în special pe acest stadion mitic, „Geoffroy-Guichard”. 

Voi păstra doar amintirile frumoase, în special acea seară în care ne-am calificat în Europa League și derby-urile câștigate. Cu timpul am devenit fan Saint-Etienne, pentru că aici am crescut, și va fi mereu o plăcere să revin acasă. Mulțumesc încă o dată!

Mesajul de adio al lui Ghezali pentru ASSE, vara trecută

S-a antrenat ceva mai mult de o lună cu echipa fotbaliștilor francezi fără contract, din care făceau parte și Quentin Bena, alături de care a venit la Dinamo, Wesley Jobello (care a mers la UTA Arad și apoi la FC Argeș), Mickaël Panos (Csikszereda/Șelimbăr) și ex-dinamovistul Baptiste Aloe (Nancy).

A semnat cu Dinamo, unde a fost prezentat la mijlocul lui august: „Când am venit la Dinamo, datorită fanilor, aveam impresia că sunt la Saint-Etienne: tot un club care voia să revină unde îi e locul, cu o istorie bogată și cu foarte mulți suporteri”.

+45 FOTO

12goluri și 5 pase de gol are Ghezali la Dinamo, în 31 de meciuri

Ghezali a jucat la nivel de juniori în naționala Franței, unde a fost coleg cu fotbaliști precum Matteo Guendouzi, Moussa Diaby și Myziane Maolida. Are 3 meciuri la U17 și U18: 

  • amical vs Serbia (la Stara Pazova), 3-0
  • amical vs Italia (la Clairefontaine) 1-0
  • amical vs Italia (la Clairefontaine) 2-1
+45 FOTO

Ghezali și-a regăsit la Dinamo bucuria de a juca fotbal: „Promovarea e mai importantă decât toți banii din lume!”

Eu joc fotbal de plăcere, pentru fani, pentru echipă. Știam de problemele financiare de la Dinamo, dar pentru mine nu banii sunt importanți. Dacă vin și banii e bine, dacă nu, nu e o problemă. Vreau să joc fotbal, să fiu fericit pe teren și să-i fac fericiți și pe suporteri. 

Vreau să readuc echipa în prima ligă. Promovarea ar fi mai importantă decât toți banii din lume! Am intra în istoria unuia dintre cele mai mari cluburi din România 

Lamine Ghezali pentru Prosport, în aprilie 2023

+20 FOTO

Când reușim să ne facem jocul, ne impunem pentru că suntem o echipă foarte bună, suntem o familie. Ne place să luptăm împreună. Avem cei mai buni fani din România, indiferent dacă jucăm acasă sau în deplasare, e la fel.

Cu acești suporteri e ca și cum mai ai un jucător sau doi cu tine pe teren, ai mai multă forță când ai mingea. Le mulțumesc tuturor. 

Sunt foarte fericit aici, iubesc clubul, echipa, staff-ul, suporterii. Sunt foarte fericit și asta e cel mai important. În Franța mi s-a întâmplat să nu mă mai bucur de fotbal, dar când am venit la Dinamo am regăsit bucuria de a juca fotbal, iar pentru mine e cel mai important lucru 

Lamine Ghezali după victoria cu FC Argeș la baraj, 6-1

61de meciuri și 12 goluri la echipa a doua a lui ASSE și la formațiile unde a fost împrumutat

70de meciuri și 43 de goluri are la juniori

Diamantul Ghezali
EDITORIAL
Diamantul Ghezali

VIDEO Talentul s-a păstrat

4 exemple de goluri marcate de Ghezali în trecut, inclusiv la juniori, arată cât de similare sunt execuțiile cu cele pe care le reușește acum și la Dinamo:

La 0:48 (ocazie) și 3:30 (gol):

Trăiesc la cote înalte reușitele lui Ghezali din România

Site-urile de fani ale lui Saint-Etienne nu l-au uitat pe Lamine și relatează în continuare parcursul extraordinar din 2023 al lui la Dinamo. 

Publică știri cu reușitele sale, interviuri și detalii despre promovarea „câinilor” în prima ligă, cu Ghezali protagonist, atașând imagini foto, chiar rezumate video ale realizărilor sale și numindu-l „talismanul” echipei.

600.000 de euroa fost cea mai mare valoare a lui Ghezali pe Transfermarkt, în 2020

Cum cresc francezii fotbaliști la Clairefontaine

Lamine Ghezali a beneficiat de 2 ani la Clairefontaine, care l-au format ca om și ca fotbalist în cea mai importantă perioadă de dezvoltare. Dar cum funcționează acest sistem?

Eșecul calificării Franței la EURO 1988, din postura de deținătoare a trofeului, a fost coincis cu deschiderea academiei de la Clairefontaine, prin viziunea lui Gerard Houllier, care a identificat o lipsă a jucătorilor tehnici și creativi produși de Franța, focusată prea mult pe atributele fizice, explică Optus Sport.

Povestea „talentului excepțional” de la Dinamo » Lăudat de un vicecampion mondial: „Era peste mine, trebuie s-o spun!”

Houllier a vorbit inclusiv cu medici neurologi, care au identificat vârsta de 12-15 ani ca fiind cheie pentru formarea inteligenței fotbalistice. El l-a luat pe Michel Platini drept consilier și a pornit revoluția.

Procesul de recrutare a început la 12 ani, nu la 15 cum se proceda anterior în academii și au venit numeroși jucători în probe, fiind selecționați cei mai buni 25 din zona Parisului. 

Thierry Henry, Nicolas Anelka și William Gallas au fost printre primii absolvenți ai cursurilor, care s-au extins apoi în academii din toată țara, cu Clairefontaine funcționând ca un hub al fotbalului francez. 

Jean-Claude Lafargue, șeful de la Clairefontaine, a vorbit despre prezența lui Kylian Mbappe la centru: „A venit la fel ca toți copiii. A trecut prin probe, la 12-13 ani, apoi a rămas 2 ani, pentru pregătire în sport și educație”. Primul an al lui Mbappe (născut în 1998) la Clairefontaine a fost dificil, iar porecla lui era „Mbebe”, pentru că se plângea tot timpul. 

Educație, dar și relaxare controlată

Fotbaliștii se antrenează la academie de luni până vineri, în weekend pleacă la familie și joacă pentru cluburile lor locale. Asta pentru că s-a identificat nevoia adolescenților de a fi lângă prieteni și rude între 13-15 ani. 

Ei au acces la telefoane mobile doar după 7-8 seara și nu au voie să le folosească la cină. Le returnează după ce vorbesc cu cei de acasă și le reprimesc a doua zi. După 9 seara se pot juca o ora pe iPad, consolă, fussball etc. 

Ce este echipa fotbaliștilor fără contract

Uniunea națională a fotbaliștilor profesioniști din Franța este cea care susține dezvoltarea și reintegrarea jucătorilor care au rămas fără echipă. 

Lamine Ghezali s-a înscris vara trecută în acest „cantonament”, care l-a ajutat atât fizic, cât și psihic.

+45 FOTO

Programul unei săptămâni arată astfel: 

  • ZIUA 1: Antrenamente la 10 și la 17
  • ZIUA 2: Antrenamente la 10 și la 17
  • ZIUA 3: Antrenament la 10
  • ZIUA 4: Antrenament și recuperare la 10
  • ZIUA 5: Antrenament și recuperare la 18
  • ZIUA 6: Meci amical
  • ZIUA 7: Repaus

7meciuri amicale a avut în 2022 echipa fotbaliștilor fără contract: cu Orleans, 2-3, Nimes, 2-4, Auxerre, 1-3, Paris FC, 2-1, Clermont, 2-4, Sochaux, 1-3, și Valenciennes, 0-1

Anul trecut, de exemplu, totul a început cu un „Curs de coeziune” de 2 zile, cum îl numesc francezii, în care jucătorii s-au cunoscut și au făcut antrenamente inedite împreună, coordonate de reprezentanți ai Centrului Național Sportiv al Apărării, de la Fontainebleau.

+45 FOTO

Fotbaliștii fără contract sunt considerați vulnerabili, iar Uniunea caută să-i ajute cât mai mult posibil: li se pun la dispoziție teste medicale și fizice, sisteme de monitorizare, media training și chiar avocați care îi învață cum să evite păcălelile, după cum povestește Mickael Panos, sezonul trecut la Csikszereda, acum la Șelimbăr:

„Am semnat în iarnă cu KF Vllaznia, iar în contract n-au scris moneda în care mă plătesc, doar suma. Așa că mi-au dat salariul în moneda lor, albaneză, adică vreo 300 de euro... Nici chiria n-o puteam achita, am fost tot anul pe minus”.

Între 70 și 80% dintre jucători își găsesc contracte după această experiență. De aceea e foarte căutată. Locurile sunt limitate, iar jucătorii se interesează constant de disponibilitate și își pun agenții să urmărească înscrierile. 

23 de jucători, 5 săptămâni de pregătire, 11 organizatori și membri ai staff-ului:

  • Director: Pascal Bollini
  • Antrenor: Patrice Beaumelle
  • Secund: David Recorbet
  • Antrenor de portari: Sébastien Maté
  • Preparator fizic: Olivier Guillier
  • Mental coach: Thomas Aupic
  • Kinetoterapeut: Alexia Bollini
  • Osteopat: Ugo Solignac
  • Maseur: Philippe Durpes
  • Comunicare & video: P. Rossi & B. Panzo

În colectiv ies în evidență individualitățile, nu trebuie să-ți pierzi capul. Dacă un club te vrea, totul vine de la sine. Acest stagiu ne-a făcut mult bine, am suferit împreună, s-au creat conexiuni, prietenii 
Quentin Bena, mijlocaș Dinamo, care a stat departe de gazon 2 ani și jumătate din cauza unei operații la ligamentele încrucișate

Ovidiu Burcă, detalii neștiute despre doi dintre jucătorii săi: „Abia după aia am aflat! N-am vrut să creez panică, dar mi-am dat seama că ceva nu era în regulă”
dinamo
Ovidiu Burcă, detalii neștiute despre doi dintre jucătorii săi: „Abia după aia am aflat! N-am vrut să creez panică, dar mi-am dat seama că ceva nu era în regulă”
400.000 € și 7 transferuri » Dinamo și-a făcut planul pentru mercato: „Trecem la fapte”
DINAMO
400.000 € și 7 transferuri » Dinamo și-a făcut planul pentru mercato: „Trecem la fapte”

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (27)
istet10
istet10  •  12 Iunie 2023, 19:22
Postat de abavati pe 12 Iunie 2023, 15:36

Asta venind de la cineva care e în luptă cu diacriticile ... Altfel, explică atunci cum se explică accidentările dese ale lui Pogba, sau nici el nu are valoare?

Nu sunt in lupta cu ele. Nu permite unealta.

abavati
abavati  •  12 Iunie 2023, 15:36
Postat de istet10 pe 11 Iunie 2023, 21:01

Daca el este cum spui, tu, care nu esti capabil sa folosesti majusculele, ce esti? Daca nu era accidentat, era altceva de capul lui? Si fragilitatea inseamna lipsa de valoare.

Asta venind de la cineva care e în luptă cu diacriticile ... Altfel, explică atunci cum se explică accidentările dese ale lui Pogba, sau nici el nu are valoare?

creeperno534
creeperno534  •  11 Iunie 2023, 22:35

Mbappe de Romania

Vezi toate comentariile (27)
Comentează