FOTBAL  »  Superliga  »  LPF

ȘOCANT: LPF s-a apucat de politică externă, deși FIFA și UEFA interzic asta! Biroul Ligii, folosit pentru a analiza ce face Duma de Stat a Rusiei!

Articol de , , - Publicat luni, 31 ianuarie 2022 07:45 / Actualizat luni, 31 ianuarie 2022 09:50

FIFA și UEFA interzic imixtiunea politică în fotbal, însă secretarul general al forului care organizează Liga 1, Justin Ștefan, și-a făcut un site pe care scrie editoriale în care abordează temele actuale din politica internațională, în frunte cu iminentul război dintre Rusia și Ucraina.

Liga Profesionistă de Fotbal ar trebui să-și schimbe denumirea în Liga Profesionistă de Politică Externă. Omul numărul 2 din organigrama acestui for, Justin Ștefan, și-a construit un site pe care inclusiv el scrie editoriale care au ca temă subiecte din politica internațională.

Justin Ștefan e secretarul general al LPF, dar, de fapt, el a fost cel care a condus Liga în ultimii ani, mai ales după ce Gino Iorgulescu nu s-a mai implicat atât de mult ca în primul mandat, având probleme cu fiul său, implicat într-un accident grav de mașină în care a omorât o persoană.

Regula FRF nu e și pentru FRF? Cum ar putea Federația să încalce pentru Iordănescu regula pentru care a hăituit mai mulți antrenori din Liga 1
FRF
Regula FRF nu e și pentru FRF? Cum ar putea Federația să încalce pentru Iordănescu regula pentru care a hăituit mai mulți antrenori din Liga 1

Justin Ștefan: „Economia Germaniei e dependentă de gazul rusesc”

Justin Ștefan e prezentat ca un expert pe teme din actualitatea politică din afara granițelor României. Ultima analiză pe care oficialul LPF a făcut-o a fost în urmă cu 4 zile.

„Ce va face Rusia în continuare?" e titlul comentariului pe care subalternul lui Gino Iorgulescu l-a dat unui text în care face previziuni privind modul în care se va comporta Rusia. 

„Cel mai probabil Rusia va încerca în continuare să exploateze slăbiciunile țărilor europene legate de importul gazelor naturale rusești, generând disensiuni între membrii Uniunii Europene și ai NATO. Aceste disensiuni ar putea împiedica aplicarea unor sancțiuni foarte dure Rusiei, în cazul unei escaladări militare. Tocmai de aceea cred că negocierile diplomatice nu se vor purta în continuare doar pe axele Statele Unite – Rusia și NATO – Rusia. Rusia va încerca să obțină mai multe de la negocierile diplomatice cu Germania, a cărei economie este foarte dependentă de gazul rusesc” e o parte din ceea ce a scris Justin Ștefan.

Biroul LPF, folosit pentru a analiza ce face Duma de Stat a Rusiei!

Șeful Ligii își asumă statutul de expert pe politică externă și la anumite apariții TV. Tot zilele trecute, a fost invitat de Profit news, a dat curs propunerii și a apărut prin Skype din biroul său de la LPF. Dar nu pentru a discuta despre fotbalul românesc, ci despre politică externă. Și a făcut-o, stând în biroul Ligii de secretar general!

„Și mai este o discuție importantă pe care noi o urmărim săptămâna aceasta la politicăexternă.ro, respectiv solicitarea venită din partea Partidului Comunist Rus, reprezentanților Partidului Comunist, transmisă către Putin, ca acesta să recunoască independența celor două republici separatiste din Donbass, respectiv Donețk și Lugansk. Și aici este un lucru interesant, vedem ce va face mai departe Duma de Stat” a fost una dintre ideile expuse de Ștefan la Profit News TV! 

ȘOCANT: LPF s-a apucat de politică externă, deși FIFA și UEFA interzic asta! Biroul Ligii, folosit pentru a analiza ce face Duma de Stat a Rusiei!
Justin Ștefan are un salariu imens ca secretar general al LPF: 20.000 de euro pe lună

Ce editoriale a scris Justin Ștefan pe teme de politică externă

  • Analiză - Ce va face Rusia în continuare?
  • De ce credem în conspirații?
  • Rusia și Occidentul vor pune „batista pe țambal"?
  • SUA continua războiul cu Rusia în social media
  • Facebook, front de război pentru Ambasade
  • Scenariile în cazul unei invazii rusești în Ucraina
  • Gânduri despre situația din Kazahstan
  • 8. Kazahstan - furtună într-un pahar cu apă?

Un lucru este cert: Putin nu se poate întoarce acasă din această aventură cu mâna goală. El va trebui să arate poporului o realizare, deoarece altfel bluful îl poate costa scump, contribuind și mai mult la erodarea regimului său. Doar rămas fără opțiuni și în fața riscului unei umilințe, Putin ar putea reacționa emoțional, invadând Ucraina. Acesta este un risc pe care încă nu-l putem exclude.

- Justin Ștefan, secretar general LPF, într-un articol pe politicaexterna.ro

ȘOCANT: LPF s-a apucat de politică externă, deși FIFA și UEFA interzic asta! Biroul Ligii, folosit pentru a analiza ce face Duma de Stat a Rusiei!

95% Justin Ștefan, 5% administratorul LPF

Domeniul de net pe care secretarul general al Ligii își prezintă opiniile și comentariile a fost înregistrat la Registrul Comerțului în 2020. Are doi asociați. Pe Justin Ștefan, care deține 95%, iar a doua persoană se numește Daniel Mihai Mitriță. Cine e acesta? Administratorul Ligii Profesioniste de Fotbal. 

Liga Profesionistă de Fotbal e condusă în acest moment de niște amatori.

- Gică Popescu, după amânarea meciului Clinceni - Farul

Cine e Justin Ștefan

Secretarul general al LPF își descrie singur cariera de până acum, dar și studiile pe care le are: „Am absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității București, am un master în Dreptul Afacerilor și sunt în prezent doctorand în cadrul Institutului de Cercetări Juridice al Academiei Române. În 2006, la doar 25 de ani, am devenit consilierul personal al președintelui Federației Române de Fotbal pe probleme juridice, fiind primul avocat din România specializat în dreptul sportului. 

Am reprezentat interesele mai multor cluburi de fotbal din Liga I, am colaborat cu mulți sportivi de performanță, cu antrenori și cu impresari. De-a lungul carierei mele am negociat contracte de zeci de milioane de euro și am finalizat cu succes multe afaceri din lumea sportului. În 2011, la 30 de ani, mi-am început cariera în zona de management, devenind membru în Consiliul de Administrație al FC Steaua București (astăzi FCSB), iar din 2013 dețin funcția de secretar general al Ligii Profesioniste de Fotbal”. 

Cel mai important lucru în sportul pe care îl conducem este autonomia fotbalului. Din punctul de vedere al FIFA și UEFA, fotbalul trebuie să fie manageriat fără influențe politice. Așa este acum și așa trebuie să fie și în viitor.

- Karl-Erik Nilsson, prim-vicepreședinte UEFA

VIDEO Dumitru Dragomir, dezamăgit de derby-ul Dinamo - FCSB

Citește și: 

Ce i-a urat Dan Petrescu selecționerului Edi Iordănescu: „Asta ar însemna că e un antrenor extraordinar”

„Câinii” nu-și fac griji că retrogradează: „Ne salvăm fără baraj”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
adriann_
adriann_  •  31 Ianuarie 2022, 16:24

Bun, stie toata lumea de pe site-ul asta parerea mea ca e un conflict de interese cat casa ca ginerele lui Argaseala sa conduca de facto LPF. In principiu chestia asta ar trebui anchetata de organele de cercetare penala. Dar nestirea asta cu site-ul nu are nici in sens. OK, Justin Stefan si-a facut un site si se joaca de-a analistul pe politica externa. Ei si? Ce naiba e asta? A, daca angajatii site-ului ar fi platiti din banii LPF, abia atunci ar fi un subiect...

cirus11
cirus11  •  31 Ianuarie 2022, 13:59

Pai se interzice implicarea politicului in fotbal... dar invers?? Nu cred ca UEFA ar fi deranjata ca fotbalul sa conduca politicul :))

spectatoruldinumbra
spectatoruldinumbra  •  31 Ianuarie 2022, 13:27

***!!CAND IL LUATI PE IORGULESCU JR DIN VACANTA SA IL BAGATI LA ZDUP? VA BATETI JOC DE O TARA INTREAGA. SCAPATI-NE DE *** .

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează