FOTBAL  »  Superliga  »  ANTRENOR

Marius Șumudică, în ziua despărțirii de Gaziantep: „Nici nu am terminat-o bine cu turcii și am primit OFERTĂ din România!”

Marius Șumudică // sursă foto: Facebook @ Gaziantep Futbol Kulübü
Marius Șumudică // sursă foto: Facebook @ Gaziantep Futbol Kulübü

Articol de - Publicat miercuri, 06 martie 2024 16:28 / Actualizat miercuri, 06 martie 2024 18:44

Marius Șumudică (53 de ani) a oferit o primă reacție după ce s-a despărțit de formația turcă Gaziantep. El susține că de îndată ce a rămas liber de contract, a primit o ofertă din România, pe care a refuzat-o.

Gaziantep a pierdut cel mai recent meci, 0-1 cu Antalyaspor în etapa 28 din Superliga Turciei, iar la două zile distanță a venit vestea despărțirii dintre clubul din Antep și antrenorul Marius Șumudică.

„Prostii, minciuni!” » Gică Hagi, IUREȘ de 17 minute despre Ianis: „Cum n-a jucat? Mă risc public și o spun!”
FAMILIA HAGI
„Prostii, minciuni!” » Gică Hagi, IUREȘ de 17 minute despre Ianis: „Cum n-a jucat? Mă risc public și o spun!”

Șumudică, fost campion al României cu Astra, susține că a primit o ofertă din România de îndată ce a reziliat cu Gaziantep. Marius spune că a refuzat propunerea.

Marius Șumudică: „Nici nu am terminat-o bine cu Gaziantep, că am primit ofertă din România!”

„Nici nu am închis bine cu Gaziantep, nici nu apăruse pe site-urile voastre, și deja primisem o ofertă de la o echipă din România, dar nu o iau în calcul deocamdată. Îmi doresc liniște, să mă recuperez din punct de vedere mental, în 2-3 luni.

Am vorbit să merg la 2 antrenori recunoscuți în Europa, să urmăresc niște antrenamente. În meseria asta tot ai de învățat.

În primul rând, vreau să mă duc la Porto, la Sergio Conceicao, îl cunosc foarte bine. Am jucat contra lui, Porto îmi place, vorbesc limba și îmi e mai ușor să comunic. Al doilea antrenor îl veți afla la momentul respectiv, pentru că nu am acordul lui deocamdată.

În două zile voi ajunge în țară, apoi urmează să-mi fac programul pe următoarele luni. Merg la meci (n.r. - Rapid - FCSB), da, cu mare plăcere”, a afirmat Șumudică la Liga DigiSport.

Marius Șumudică: „Simțeam că ceva nu merge în direcția corectă la Gaziantep”

Șumudică a explicat de ce a dorit despărțirea de Gaziantep. El a lăsat echipa pe loc direct retrogradabil, 18 din 20, la 1 punct sub pozițiile care asigură salvarea.

„Luasem decizia dinainte. După tot ce s-a întâmplat săptămâna trecută, toate atacurile din presa de aici, preluate și în România, luasem decizia să întrerup această colaborare.

Erau niște probleme pe care nu vreau să le discut. Am un acord cu acest club, țin foarte mult la el. Este un club care anul trecut nu a participat în competiție din cauza cutremurului. Jucătorii nu au jucat, a fost destul de greu, am luat echipa cu zero puncte și am reușit să fac 28, lăsându-i la un punct de salvare, cu rezultate bune în meciurile directe cu echipele din față.

Simțeam că ceva nu merge în direcția corectă și din cauza problemelor de săptămâna trecută am decis cu staff-ul ca după acest joc (n.r. - cu Antalyaspor) să ne oprim.

Nu a existat pregătire de iarnă, am jucat din 3 în 3 zile, nu am putut pune la punct ce doream. Am găsit echipa descumpănită, iar în Turcia este un campionat foarte greu, câștigi foarte greu acolo, faci puncte extrem de greu. Nu o mai dau pe ghinion, că am condus de nu știu câte ori, că am pierdut meciuri pe final...

Chiar mă simt ușurat, las echipa la un punct de salvare, în condițiile în care celelalte echipe vor întâlni Galatasaray și Fenerbahce. Eu am scăpat de aceste meciuri.

Este un bilanț bun pentru o echipă din subsol: 7 meciuri câștigate, 7 egaluri și 9 înfrângeri (n.r. - au fost, de fapt, 7 victorii, 6 egaluri, 10 înfrângeri). Dacă s-ar face un clasament doar cât am fost eu antrenor, am fi salvați, pe locul 14.

Am simțit o ostilitate din partea presei, din partea mai multor persoane, așa că am spus că nu are rost să continui. Am vrut să las echipa într-o situație OK”, a afirmat Șumudică.

VIDEO Gaziantep, mesaj public de ziua lui Marius Șumudică

Match Quiz Rapid - FCSB

Te pricepi la Superligă? Plasează gratuit predicțiile tale pe derby-ul Rapid - FCSB și câștigă premiile puse în joc!

Mai multe știri de actualitate:

Italienii au făcut anunțul despre Dennis Man: „Este cel mai important jucător al Parmei și intenția clubului este să continue cu el”
STRANIERI
Italienii au făcut anunțul despre Dennis Man: „Este cel mai important jucător al Parmei și intenția clubului este să continue cu el”
Lovitură pentru Barcelona. Antrenorul dorit în locul lui Xavi poate fi blindat cu o clauză de reziliere uriașă!
SPANIA
Lovitură pentru Barcelona. Antrenorul dorit în locul lui Xavi poate fi blindat cu o clauză de reziliere uriașă!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (40)
iri_
iri_  •  08 Martie 2024, 07:25

O sa ajunga si asta ca Nicolo Napoli la Cariova, cu 10 mandate la Gaziantep...

donqhote
donqhote  •  07 Martie 2024, 07:13

ai fost dat afara, Sumi, lasa vrajeala.

1280
1280  •  07 Martie 2024, 05:47

Șumi, Du-te la Craiova lui Mititelu și a lui Adita Împreună o să cuceriți lumea ! ????????????

Vezi toate comentariile (40)
Comentează