FOTBAL  »  Superliga  »  POLI IAȘI

Mihai Teja, „sufocat” de probleme la Poli Iași: fostul antrenor al FCSB-ului, față în față cu o provocare imensă la noua echipă

Mihai Teja va avea o misiune dificilă la Iași // FOTO: Gazeta Sporturilor
Mihai Teja va avea o misiune dificilă la Iași // FOTO: Gazeta Sporturilor

Articol de - Publicat luni, 24 iunie 2019 17:46

Mihai Teja, noul antrenor al lui Poli Iași, a plecat în cantonamentul din Turcia cu un lot cârpit. Doar 18 jucători, dintre care 8 sunt U21. 

Reconstrucția la Poli se anunță o provocare uriașă pentru conducătorii clubului. Deocamdată n-au reușit să-i pună la dispoziție antrenorului Mihai Teja decât 18 jucători, dintre care opt sunt Under 21, cu care acesta a și plecat ieri în cantonamentul de la Bolu (Turcia).

Mai mult, nou sosiții Loshaj şi Carlone nu au semnat încă, lui Laurențiu Rus îi expiră contractul duminică, iar trei juniori nu vor rămâne în lot.
Explicaţia problemelor uriaşe de efectiv este dată de situaţia financiară delicată.

Cu datorii de 1,7 milioane euro, Poli a decis să coboare media salariilor lunare la 3.500 de euro, să aducă doar jucători liberi şi să nu plătească prime de instalare şi nici comisioane. Teja, care a spus că va pleca de la Iaşi dacă problemele nu se vor rezolva, a primit însă noi promisiuni că în această săptămână i se vor prezenta câteva întăriri.

Andrei Cristea, în stand-by

Andrei Cristea a fost ieri la Iaşi, unde a discutat cu primarul Chirica şi preşedintele Ambrosie despre o eventuală revenire în Copou. Fotbalistului i s-a oferit un salariu lunar de 4.500 de euro şi i s-a garantat că vara viitoare va fi numit director sportiv. Cristea va discuta marţi cu Craiova despre rezilierea contractului, care expiră în 2020.

Dacă nu va obţine despăgubiri consistente de la olteni, jucătorul va rămâne la CSU Craiova, deși i s-a comunicat că nu intră în vederile antrenorului Corneliu Papură. La Craiova, atacantul are un salariu de aproape 12.000 de euro pe lună.

Vezi și: EXCLUSIV Andrei Cristea se întoarce! Pe cine mai așteaptă Mihai Teja în cantonament

AICI ai cele mai interesante statistici + clasamente în timp real din fotbalul intern și internațional!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează