FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO - CLINCENI 1-3

PCH nu-l iartă pe Ricardo Grigore: „Te-au vândut oamenii pentru două ciorbe! Cum să dai banii din alocații ca să-ți cânte «Babanu»?”

Ricardo Grigore a jucat 20 de meciuri pentru Dinamo în acest sezon +42   FOTO
Ricardo Grigore a jucat 20 de meciuri pentru Dinamo în acest sezon

Articol de GSP - Publicat sambata, 10 aprilie 2021 08:47 / Actualizat sambata, 10 aprilie 2021 09:19

Peluza Cătălin Hîldan s-a luat de Ricardo Grigore după meciul pierdut de Dinamo, 1-3 cu Academica Cliceni, în ultima etapă din sezonul regulat.

Fanii-acționari au postat un mesaj pe contul de Facebook în care îl taxează dur pe fundaș pentru că a petrecut înainte de meci, dar și pentru declarația de la finalul meciului, când, întrebat despre ce s-a întâmplat la acea petrecere, a spus că: „Nu vreau să-mi comentez viața personală în spațiul public. Este viața mea și nu comentez. Îmi cer scuze dacă deranjez pe cineva”.

Peluza Cătălin Hîldan, mesaj pentru Ricardo Grigore: „Te-ai gândit măcar o clipă că banii ăia de dedicație erau banii dați de un copil din alocație?”

În comunicat, fanii lui Dinamo îl dau exemplu pe Ștefan Radu, fundaș crescut la juniorii clubului și ajuns fotbalistul cu cele mai multe meciuri în tricoul lui Lazio.

Din versurile manelelor nu vei învăța niciodată să te înalți. Nu vei învăța să fii deasupra mizeriei, corupției, minciunii, nu vei învață că lucrurile care contează cu adevărat sunt sus, nu vei învăța să dai banii pe-o carte. 

Vei învăța doar să arunci cu bancnote pe jos, să le lipești pe frunte, să dai muzica mai tare și mintea mai încet, vei învăța să alergi după tot ce e trecător și de prost gus, vei învăța că n-ai nevoie să-nveți.

Acolo sunt oameni care râd cu tine, te filmează și apoi vând filmarea pentru două ciorbe primului cancanist. Ce poți să înveți într-o astfel de companie?! Cum să dai bani ca să-ți auzi numele strigat la microfon alături de ”pentru Nelu Cocalaru, se știe! Și pentru Regele Racheta mondenilor”?!!

Te-ai gândit măcar o clipă că banii ăia de dedicație erau banii dați de un copil din alocație? Sau erau banii unei femei care a renunțat la tratamentul pentru ochi, pentru a-i ajuta cu puținul ei pe jucătorii lui Dinamo?

Ai spus că e viața ta personală și nu dai socoteală nimănui. Bine. Nu ești obligat să asculți ce ți-am scris aici. Nici tu, nici vreun alt coleg de-al tău. Dar gândește-te că cei care ți-o spun sunt oameni care chiar țin la tine, care cred în potențialul tău, cărora le pasă de viitorul tău.

Ai împlinit 22 de ani. În urmă cu 13 ani, un jucător crescut de Dinamo, la fel ca și tine, a plecat la Lazio. Zilele trecute, în timp ce ție îți cânta ”Babanu”, lui îi cânta toată Cetatea Eternă a Romei. 

Pentru că atunci când era tânăr a privit în sus și și-a pus ținte înalte.
- PCH

VIDEO Machine Man, declarații după Clinceni - Dinamo: „Încercăm doar să sprijinim clubul”

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

Petrecăreții lui Dinamo, distruși de 2 foști „câini”: „Mi-e rușine de ce văd! Cum să fii respectat?” / „Dacă are unul coronavirus? Nu purtau mască”

Dinamo, ofertă pentru înlocuitorul lui Gigi Mulțescu! Ce răspuns a dat

FCSB se întoarce oficial pe Ghencea! Mihai Stoica a făcut anunțul: „Da, sigur! Pe 6 iulie vom juca acolo”

FCSB poate pierde „un jucător excepțional” » Au început negocierile: „E diferență mare între ce solicită și ce e dispus Gigi să ofere!”


Comentarii (32)
adi_stelistul
adi_stelistul  •  10 Aprilie 2021, 10:22

Categoric banii aceia sunt ai jucătorilor și ei pot face ce vor cu ei. Suporterii vor sa salveze echipa și printre altele asta presupune și plata salariilor. Ori nu poti plăti salariul cuiva și apoi sa-i spun ce poate și ce nu sa-și cumpere. Din punctul de vedere al imaginii însă episodul acela e dezastruos. Inteleg supărarea purtătorilor de cuvânt ai suporterilor. Se bat zi de zi sa convingă tot mai mulți oameni sa cotizeze pentru salvare și vine câte o chestie de asta care ii poate întoarce înapoi. Foarte mulți vor fi circumspecți - imi pun banii la bătaie ca sa-și bată ăștia joc? Sigur, cum spuneam, e o logica strâmba, banii sunt pentru echipa, nu pentru Grigore sau altcineva, dar pentru unii episodul cu lăutarii va fi greu de uitat.

267911416890124
Daniel Cara  •  10 Aprilie 2021, 10:11

Comunicatul DDB pierde din vedere faptul ca insasi conducatorii clubului sunt oameni fara morala si caracter. Atata timp cat Elias si Tararache or sa reprezinte interesele DDB nimic bun nu se va intampla la Dinamo. Pacat de multimea celor cu bune intentii si cu educatie. Sunteti condusi de golani care nu intentioneaza decat sa traga din bani.

sorinache
sorinache  •  10 Aprilie 2021, 09:48

Sunteți răi. Manelele l-au învățat să plângă la microfon. Și apoi, să râdă de voi, în sinea lui. Deși comunicatul e corect, îl doare undeva pe el de Dinamo. Cu un impresar bun, își găsește alt job. Săriți cu alocațiile! Pentru Rici, se știe!

Vezi toate comentariile (32)
Comentează