FOTBAL  »  Superliga  »  RAPID - DINAMO

Mutu, forțat să lase un titular în afara lotului contra lui Dinamo: „Un ghinion nu mare, ci îngrozitor!”

Jakub Vojtus, în meciul dintre Rapid și Dinamo din sezonul regulat // foto: Imago Images
Jakub Vojtus, în meciul dintre Rapid și Dinamo din sezonul regulat // foto: Imago Images

Articol de GSP - Publicat duminica, 13 martie 2022 20:18 / Actualizat duminica, 13 martie 2022 20:30

Adrian Mutu (43 de ani), antrenorul lui Rapid, nu se poate baza la meciul cu Dinamo pe atacantul slovac Jakob Vojtus (28), accidentat în partida cu Academica Clinceni, câștigată la limită de „alb-vișinii”, 1-0.

Pe 5 martie, în Rapid - Academica Clinceni, Jakob Vojtus a „cedat” după doar 4 minute. Atacantul slovac al giuleștenilor a acuzat probleme musculare după un sprint în debutul meciului. S-a întins pe jos și nu a mai putut continua partida.

Mutu a sperat ca Vojtus să-și revină la timp pentru a putea fi folosit cu Dinamo, dar slovacul nu a putut fi recuperat. Nici măcar nu face parte din lot.

Reacția DDB, după victoria lui Șerdean din instanță: „Nu mai trebuie decât să vireze banii în club”
DINAMO
Reacția DDB, după victoria lui Șerdean din instanță: „Nu mai trebuie decât să vireze banii în club”

Adrian Mutu, forțat să facă o schimbare la Rapid - Dinamo

Înaintea meciului cu Dinamo, Mutu a vorbit despre starea elevului său: „Vojtus are o problemă. La ultimul meci, cu Clinceni, a ieșit după 4 minute. Încă nu e refăcut”.

În locul lui Vojtus, „Briliantul” l-a trimis titular pe Adrian Bălan.

„Nu știu dacă Vojtus mai joacă sezonul ăsta”

Informația despre Vojtus a fost comentată în direct la TV de comentatorul Bogdan Cosmescu, la TelekomSport:

„Nu poți să te accidentezi în meciul cu Clinceni, este o dramă personală. Este un ghinion nu mare, ci îngrozitor! O nenorocire. Și s-a accidentat serios, nu știu dacă mai joacă sezonul ăsta!”.

Vojtus are două goluri în 7 meciuri la Rapid.

Echipele de start în Rapid - Dinamo

RAPID: H. Moldovan - Belu-Iordache, Săpunaru, Dr. Grigore, Morais - Kait, Albu - Al. Ioniță II, Moise, R. Ilie - Ad. Bălan 
REZERVE: Drăghia, Acuna, Dandea, Goge, Stahl, Carnat, Pănoiu, Sefer, Marzouk

DINAMO: Figueiredo - De Moura, Ehmann, Aloe, A. Radu - Carp - Torje, J. Rodriguez, Pierret, Grădinaru - Morar 
REZERVE: Eșanu, R. Grigore, Giafer, Buleică, Bani, V. Borcea, Mihaiu, Măgureanu, Irobiso

Arbitraj dezastruos în Sepsi OSK - CS Mioveni: eroare majoră la 1-1, care a stabilit învingătoarea: „Am tăcut, dar nu se mai poate”

Farul are 3 absențe importante pentru duelul cu FCSB » Mutarea care l-ar costa 100.000 de euro pe Hagi

„Ori te laşi tu ca antrenor, ori îl dai afară pe Săpunaru!” » Reacție dură la vederea incidentului dintre Lobonț și căpitanul Rapidului

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni


Comentarii (1)
ucluj2011
ucluj2011  •  14 Martie 2022, 11:10

Vojtuș , un FOTBALIST foarte bun! Însănătoșire grabnică Vojtus! RESPECT!

Vezi toate comentariile (1)
Comentează