FOTBAL  »  Superliga  »  LICENȚĂ

EXCLUSIV Au refuzat Conference League! GSP a aflat de ce două echipe din Liga 1 n-au vrut licența UEFA, deși erau aproape de calificare

Cinci cluburi din Liga 1 n-au aplicat pentru licența de Europa: U Cluj, Petrolul, Hermannstadt, Chindia și Mioveni. Gazeta a aflat de ce primele două au spus pas, deși aveau șanse mari să se califice.
Cinci cluburi din Liga 1 n-au aplicat pentru licența de Europa: U Cluj, Petrolul, Hermannstadt, Chindia și Mioveni. Gazeta a aflat de ce primele două au spus pas, deși aveau șanse mari să se califice.

Articol de - Publicat miercuri, 03 mai 2023 18:56 / Actualizat miercuri, 03 mai 2023 18:58

Cinci cluburi din Liga 1 n-au aplicat pentru licența de Europa: U Cluj, Petrolul, Hermannstadt, Chindia și Mioveni. Gazeta a aflat de ce primele două au spus pas, deși „șepcile roșii” sunt în finala Cupei, iar „lupii galbeni” sunt pe locul 2 în play-out, care asigură calificarea în semifinala barajului pentru Europa.

A surprins faptul că U Cluj și Petrolul, în special, n-au aplicat pentru licența de Europa. Mai ales că ardelenii au avut culoar bun în Cupa României, au ajuns în ultimul act, în timp ce ploieștenii au fost mult timp pe loc de play-off, iar acum sunt sus în play-out.

U Cluj și Petrolul n-au aplicat pentru licența UEFA, deși se puteau califica în Conference League

Acum, pentru că gruparea din Ardeal nu deține licența UEFA, câștigarea Cupei României ar aduce doar trofeul și bonusul financiar. N-ar mai trimite echipa în turul II preliminar al Conference League. Ar merge locul 3 din Liga 1, iar a patra clasată ar da baraj cu câștigătoarea play-out-ului. În cazul în care Sepsi câștigă Cupa, locul 4 n-ar mai primi nimic, iar locul 3 ar merge la baraj.

Dan Petrescu l-a salvat pe Nelu Varga! CFR Cluj era în pericol să nu primească licența pentru Europa
CFR CLUJ
Dan Petrescu l-a salvat pe Nelu Varga! CFR Cluj era în pericol să nu primească licența pentru Europa

Sursele GSP au explicat de ce „șepcile roșii” n-au încercat să obțină licența: „Chiar dacă ar fi reușit, cu greu, să parcurgă anumite puncte delicate din caietul de licențiere, fiindcă U Cluj nu stă strălucit nici la infrastructură, nici la numărul grupelor de juniori, s-au luat în calcul și problemele financiare care ar fi intervenit dacă nimeresc să joace într-o țară îndepărtată.

Sunt cheltuieli mari pentru un tur, mai ales că U nu are experiență continentală. În plus, mai sunt detalii, cum ar fi inexistența unui jurist la club. O altă dilemă uriașă este și unde ar fi jucat un eventual duel european, fiindcă, probabil, Cluj Arena va fi antamat de festivalul UNTOLD”.

Oficial, conducătorii lui U Cluj au ținut să-i asigure pe suporteri de faptul că-și doresc neapărat câștigarea Cupei României: „Respectăm competiția și dorim să câștigăm Cupa României la aproape 58 de ani de la triumful din 11 iulie 1965. Am privit Cupa României ca un obiectiv în sine, care se regăsește atât în contractele cu sponsorii noștri, cât și în contractele fotbaliștilor, sub formă de prime de obiectiv”.

Erau mai multe criterii de îndeplinit și nu reușeam să le rezolvăm în timp util. Sperăm ca pe viitor să îndeplinim toate condițiile, inclusiv la anul, de ce nu? Să fim pregătiți și administrativ, și sportiv. Oricum, obiectivul evident era salvarea de la retrogradare.
Gabriel Giurgiu, director sportiv U Cluj, pentru stiridecluj.ro

Petrolul nu stinsese datoriile

În ceea ce-i privește pe cei de la Petrolul, ploieștenii nu îndeplineau cel puțin un criteriu important până la finele lunii martie, când s-au închis înscrierile pentru licența europeană. Erau datorii de aproape 500.000 de euro, care trebuiau achitate!

„Cei de la club nu erau siguri că vor îndeplini acest detaliu, fiindcă încă nu era parafată înțelegerea cu Marian Copilu și cu investitorii aduși de el. Iar când s-au plătit restanțele era prea târziu”, au explicat sursele GSP despre situația galben-albaștrilor.

Anul acesta, Petrolul este departe de Europa. Ne dorim să jucăm în cupele europene anul viitor când clubul sărbătorește centenarul. Mai întâi, vom încerca să fim în play-off, rezolvăm problemele pas cu pas.
Claudiu Tudor, președinte Petrolul

Dezvăluiri incredibile și un blat neștiut pus la cale de Romică Pașcu: „Ne-a bătut Petrolul 3-2! Marin Barbu a făcut un accident urât după meci”

Citește alte știri de Liga 1:

Pus pe liber la 3 zile de când a jucat în Craiova - FCSB! „Mult succes în continuare”

Gigi Becali a dezvăluit cine e afaceristul care vrea să cumpere FCSB: „Are 3.000 de angajați, dă banii pe loc. A zis: «Dacă nu vinzi, îți dau 10 milioane, intru și eu cu 20-25%»”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (7)
inshallah
inshallah  •  05 Mai 2023, 15:10

inventii

vivi.napoca1_
vivi.napoca1_  •  04 Mai 2023, 08:02
Postat de leu.mr pe 03 Mai 2023, 20:20

I-as intreba pe clujeni/primar de ce nu se tine Untold undeva afara pe un cimp ? In multe tari asa se tin festivalurile, fara sa distruga terenul vreunui stadion !

Pt. Ca ,stadionul este al tuturor clujenilor și eu de exemplu ( și mulți alții) vreau ca pe acest stadion sa se tina Untold ,( și alte evenimente ) iar " U " liniștit pot merge ei pe câmp! Când o sa dețină, ca CFR ,un stadion propriu atunci pot emite pretenții! OK !? Conducerea lui " U " ar trebuii sa răspundă de ce nu este înscrisă în cupele europene ,( chiar dacă nu se califica ) de ce nu îndeplinește criteriile ,ce fac cu atâția bani primiți de la primărie!? Cum adică, este inadmisibil ce se întâmplă acolo pe banii tuturor clujenilor !? ( de verificat și publicat )

sibelius
sibelius  •  03 Mai 2023, 22:01
Postat de leu.mr pe 03 Mai 2023, 20:20

I-as intreba pe clujeni/primar de ce nu se tine Untold undeva afara pe un cimp ? In multe tari asa se tin festivalurile, fara sa distruga terenul vreunui stadion !

Pentru ca stadionul ala trebuie sa-si acopere cheltuielile de intretinere. Daca era in subordinea armatei nu era o problema.

Vezi toate comentariile (7)
Comentează