FOTBAL  »  Superliga  »  DINAMO

Verdict sumbru pentru Dinamo din partea unui fost campion cu roș-albii: „Va fi greu să scape de retrogradare. Îmi pare rău”

Florentin Petre (dreapta) a fost un fotbalist important pentru Dinamo la începutul anilor 2000
Florentin Petre (dreapta) a fost un fotbalist important pentru Dinamo la începutul anilor 2000

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 mai 2020 19:49

Florentin Petre (44 de ani), fost căpitan al lui Dinamo, este pesimist în privința viitorului pe termen scurt al formației din Ștefan cel Mare.

În prezent antrenorul Daciei Unirea Brăila (Liga 3), Petre surprinde și afirmă că lui Dinamo îi va fi greu să evite retrogradarea în acest sezon.

Florentin Petre, fost campion cu Dinamo: „Mă afectează foarte tare situația lor”

Va fi destul de greu pentru Dinamo să scape de retrogradare. Situația nu este deloc roz acolo, îmi pare rău de ce se întâmplă la Dinamo. E un moment foarte dificil pentru istoria acestui club. Sper să vină cineva cu bani și să rezolve situația.

Trebuie să cumpere cineva clubul și Dinamo să revină în elita fotbalului românesc. Mă afectează foarte tare situația lor, dar parcă m-am obișnuit cu astfel de probleme, mă așteptam de acum câțiva ani să se ajungă aici”, a spus Petre, la TVR. 

Verdict sumbru pentru Dinamo din partea unui fost campion cu roș-albii: „Va fi greu să scape de retrogradare. Îmi pare rău”


Florentin Petre și-a făcut junioratul la Dinamo și a evoluat pentru „câini” între 1994 și 2006, perioadă în care a câștigat trei titluri, cinci Cupe și o Supercupă a României. A înscris 43 de goluri în 259 de meciuri în Liga 1, fiind extrem de iubit de galeria roș-albilor. 

Clasamentul play-out-ului din Liga 1:

Citește mai multe știri despre Dinamo:

Florin Prunea: „Fanii lui Dinamo nu au 10% din acțiuni, ci 100%. Este fără precedent în România!”

Programul DDB a obținut o sumă uriașă din donații! PCH jubilează: „Să vă fie frică, Dinamo se ridică!”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (13)
trink
trink  •  31 Mai 2020, 18:22

mancatori de baclava!

trink
trink  •  31 Mai 2020, 18:17

hai la pomana 48 sau 1948 de euri cine mai cotizeaza ? hai *** ca doar v-am platit si v-am facut oameni!

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

115486966066476
Edi Girnita  •  31 Mai 2020, 13:27

Omul a spus că va fi greu, nu că va retrograda.Daca ne uitam pe clasament cam are dreptate.

Vezi toate comentariile (13)
Comentează