FOTBAL  »  LIGA 2  »  OPORTUNITATE

FOTO Experiența carierei pentru un antrenor pe val din România » A mers la Madrid să ia lecții de la Carlo Ancelotti

Carlo Ancelotti, alături de Carlo  Ancelotti
Carlo Ancelotti, alături de Carlo Ancelotti

Articol de - Publicat sambata, 16 decembrie 2023 20:25 / Actualizat sambata, 16 decembrie 2023 23:43

Florin Maxim, antrenorul celor de la Corvinul Hunedoara, una dintre „revelațiile” ligii secunde, a fost prezent în ultimele zile la Madrid, unde s-a fotografiat alături de tehnicianul Realului, Carlo Ancelotti.

Antrenorul în vârstă de 42 de ani, curtat și de Dinamo în perioada în care „câinii” se despărțiseră de Ovidiu Burcă, a participat la un stadiu de perfecționare la Madrid, iar în baza de la Valdebebas a avut șansa de a-l întâlni pe reputatul Carlo Ancelotti. 

„Am început demersurile!” » Vestea momentului în Liga 2:  „Schimbăm statutul și atacăm promovarea!”
STATUT
„Am început demersurile!” » Vestea momentului în Liga 2: „Schimbăm statutul și atacăm promovarea!”

Preparatorul fizic Cătălin Ojiga e cel care l-a însoțit pe Maxim la Madrid. Pagina oficială de Facebook a Corvinului a oferit detalii despre vizita efectuată de antrenorul hunedorenilor la baza locului secund din La Liga.  

Experiența carierei pentru un antrenor pe val din România » A mers la Madrid să ia lecții de la Carlo Ancelotti
Florin Maxim (în dreapta), alături de Ancelotti și Cătălin Ojiga, preparatorul fizic al Corvinului / Sursă foto: Facebook

„Suntem mândri să aflăm că antrenorul nostru principal, Florin Maxim, şi preparatorul fizic, Cătălin Ojiga, iau parte, în aceste zile, la antrenamentele celor de la Real Madrid, alături de unul dintre cei mai mari tehnicieni din istoria fotbalului, Carlo Ancelotti, cu care s-au întreţinut înaintea unei sesiuni de pregătire!”.

Și Edi Iordănescu s-a școlit lângă Carlo Ancelotti

Maxim nu e singurul antrenor român care a luat parte la o astfel de experiență. În septembrie 2022, însuși selecționerul Edi Iordănescu a petrecut câteva zile studiind metodele lui Carlo Ancelotti

Pe durata șederii la baza Realului, tehnicianul care a calificat România la EURO 2024 a urmărit cap-coadă sesiunile de antrenamente ale madrilenilor, iar apoi a fost invitat și la meciul disputat de „Los Blancos” împotriva lui Betis.

Experiența carierei pentru un antrenor pe val din România » A mers la Madrid să ia lecții de la Carlo Ancelotti
Edi Iordănescu, alături de Carlo Ancelotti

Florin Maxim, personaj decisiv în proiectul de la Corvinul

Florin Maxim e unul dintre „arhitecții” proiectului derulat la Corvinul. Tehnicianul i-a preluat pe hunedoreni în 2021, când „echipa de sub furnale” se afla în Liga 3. Între timp, alb-albaștrii au promovat în eșalonul secund, unde ocupă locul secund la finalul anului. 

Într-un interviu acordat recent Gazetei, președintele Corvinului, Dan Colesniuc, vorbea despre decizia de a-l menține în funcție pe Maxim chiar și după ce formația din Hunedoara a ratat inițial promovarea în „B”, după „barajul” pierdut în vara lui 2022 cu Minaur Baia Mare.

Poate că altcineva ar fi renunțat la Florin Maxim, dar domnul primar a insitat să meargă pe continuitate și omogenitate. Acesta a fost un punct forte. Domn' primar a spus: «Păstrăm același lot, facem mici retușuri, dar ne păstrăm echipa».

Max e foarte atent la toate amănuntele, în timp ce conducerea le pune tot la dispoziție pentru a avea liniște. Vrem să creștem cât mai mult, să ne consolidăm jocul, să fie mai puternic și mai consistent decât în momentul de față. Grupul și seriozitatea jucătorilor, antrenorilor și conducătorilor sunt punctele noastre forte”, a declarat Colesniuc.

VIDEO Regulile lui Florin Maxim la Corvinul Hunedoara: „Noi nu bem alcool!”

Citește și alte știri despre Corvinul Hunedoara:

EXCLUSIV „Am început demersurile!” » Vestea momentului în Liga 2: „Schimbăm statutul și atacăm promovarea!”

SPECIAL GSP Corvinul 2.0, renașterea unui mit » Cum a reapărut Hunedoara pe harta fotbalului românesc: „Se pot face lucruri frumoase și cu bani puțini”. Urmează stadion nou + marele vis

EXCLUSIV Gata, se face! Stadion de 64 de milioane de euro pentru o echipă de mare tradiție a României: „Mai avem încă puțin”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
Georgegeorge2022
Georgegeorge2022  •  17 Decembrie 2023, 09:24

Intre Iordanescu si Maxim e o diferenta colosala, vizibila pentru toata lumea, iar "casa" lui Lucescu e Dinamo! Publicitate agresiva pentru un club de provincie cu o singura participare in cupele europene si cu stagii indelungate in ligile inferioare!

Str82HeIL
Str82HeIL  •  17 Decembrie 2023, 01:24

Maxim este un antrenor bun. Se vede mana lui la Corvinul. Daca nu ma insel au fost neinvinsi timp de 2 ani in liga a 3-a in campionat. Vb strict de campionat aici.

Str82HeIL
Str82HeIL  •  16 Decembrie 2023, 23:45

Sa se faca stadionul si sa se schimbe statutul. Ar fi frumos ca Lucescu Rednic Andone sa revina acasa . Ar face treaba buna toti 3 impreuna la o echipa care are parte de sustinere si liniste si de unde s-au lansat .

Vezi toate comentariile (3)
Comentează