Articol de Ionel Luţan - Publicat marti, 24 iulie 2018 16:39
Metaloglobus București a rămas să evolueze în eșalonul secund și pentru următorul sezon după ce ilfovenii de la CS Afumați au anunțat că nu mai pot onora noul campionat.
Marius Burcă, președintele bucureștenilor, a găsit un antrenor cu nume, Bogdan Andone, care trebuie să aducă echipa, într-un timp scurt, la nivelul așteptărilor.
"Discutăm cu vreo zece jucători, inclusiv de prim eșalon, pentru a alcătui un efectiv competitiv. Este clar că nu mai trebuie să repetăm greșelile din sezonul trecut și procedăm în consecință. Nu vom mai pronunța cuvântul evitarea retrogradării la echipa noastră", a precizat Marius Burcă la Sport Total FM.
Metaloglobus efectuează, în București, un cantonament de șase zile pe parcursul căruia va avea loc, mâine, un test amical cu SC Popești Leordeni.
Pe ce stadion va juca Corvinul Hunedoara în Europa League: „Am primit invitația și vom merge acolo”