FOTBAL  »  NATIONALA  »  ELVEȚIA - ROMÂNIA

VIDEO + FOTO Minunea de la Lucerna » „Dubla” lui Mihăilă, din prelungiri, aduce un punct nesperat în Elveția! Clasamentul grupei ACUM

România a scos un egal în Elveția, scor 2-2, în cel mai greu duel al grupei preliminare pentru Euro 2024. Valentin Mihăilă a marcat o „dublă” în minutele 90 și 92. +40   FOTO
România a scos un egal în Elveția, scor 2-2, în cel mai greu duel al grupei preliminare pentru Euro 2024. Valentin Mihăilă a marcat o „dublă” în minutele 90 și 92.

Articol de , , , - Publicat luni, 19 iunie 2023 23:58 / Actualizat marti, 20 iunie 2023 00:03

România a scos un egal în Elveția, scor 2-2, în cel mai greu duel al grupei preliminare pentru Euro 2024. Valentin Mihăilă a marcat o „dublă” în minutele 90 și 92.

  • Reporterul special Costin Ștucan și fotoreporterul Raed Krishan sunt corespondenții GSP la Lucerna (Elveția) și transmit toate informațiile care contează despre Elveția - România 2-2.
  • S-au mai jucat în grupa României: Belarus - Kosovo și Israel - Andorra. Rezultatele 
  • „Tricolorii” ocupă în acest moment poziția secundă în grupa I, sub Elveția. Primele două clasate se califică direct la Campionatul European de anul viitor, competiție găzduită de Germania.

România n-a mai avut alibiuri în deplasarea de la Lucerna. Atmosferă prietenească în tribune, gazon perfect, o galerie înflăcărată. 

Elvețienii au părut că se distrează timp de 90 de minute, o morișcă infinită de pase, ocazii și „floricele”. Amdouni a marcat o „dublă” în prima parte, în urma unor acțiuni-școală lucrate de Xhaka, Vargas și Shaqiri. 

Lovitură de teatru în Belarus - Kosovo! România primește un ajutor nesperat: se prefigurează o luptă cu Israel pentru locul secund
PRELIMINARII
Lovitură de teatru în Belarus - Kosovo! România primește un ajutor nesperat: se prefigurează o luptă cu Israel pentru locul secund

Valentin Mihăilă, eroul României în Elveția

Nimic nu anunța revirimentul din final. Edi Iordănescu a mutat târziu, dar inspirat. 

Moruțan și fantasticul Mihăilă au combinat la golurile din minutele 90 și 92. Au adus un punct nemeritat, nesperat, dar vital în drumul spre Euro 2024.

Edi Iordănescu sărbătorește al doilea gol al lui Mihăilă cu Elveția
Primul gol al lui Mihăilă cu Elveția
Primul gol al lui Mihăilă cu Elveția
Primul gol al lui Mihăilă cu Elveția
Primul gol al lui Mihăilă cu Elveția
+45 FOTO

România ocupă poziția secundă și pare să mai aibă o singură rivală în lupta pentru poziția secundă, naționala Israelului. Kosovo a comis-o din nou, eșec 1-2 și împotriva Belarusului.

Clasamentul actualizat în grupa României

FINAL. Elveția - România 2-2

min. 90+2, GOOOOL România, 2-2: Valentin Mihăilă lovește din nou, profită de viteza superioară și înscrie cu un șut la colțul scurt!
min. 90, GOL România, 2-1: Olimpiu Moruțan centrează perfect, la colțul lung. Mihăilă vine lansat și înscrie din voleu, la colțul lung. 
min. 85. Introdus în locul lui Screciu, Cicâldău ajunge la meciul cu numărul 30 în tricoul primei reprezentative.
min. 81: Orsato dictează penalty la intrarea lui Manea asupra lui Steffen. Italianul este chemat să verifice faza la monitorul VAR și se răzgândește: Manea a atins prima dată mingea. 

Minunea de la Lucerna » „Dubla” lui Mihăilă, din prelungiri, aduce un punct nesperat în Elveția! Clasamentul grupei ACUM

min. 78: Xhaka luminează jocul cu o pasă genială. Moldovan intervine fantastic în fața lui Sow. 
min. 73: Meciul este întrerupt pentru un minut din cauza unui copil intrat pe teren. Puștiul a mers să îl salute pe Seferovic.

Minunea de la Lucerna » „Dubla” lui Mihăilă, din prelungiri, aduce un punct nesperat în Elveția! Clasamentul grupei ACUM

min. 70: Zakaria trece de Screciu, de Stanciu și de Drăgușin. E blocat de Sorescu. Corner pentru Elveția. 
min. 67: Moldovan blochează cu piciorul șutul expediat de Vargas.
min. 63: Elveția reintră într-un control total. 
min. 58: Mihăilă plonjează în careu, în tentativa de a obține un penalty. „Centralul” Orsato îl ceartă, dar nu îi acordă cartonașul galben pentru simulare. 

Au pus tunurile pe națională: „Nu am existat, n-avem personalitate” » Ilie Dumitrescu a găsit principalii vinovați pentru asediul de la Lucerna
ELVEȚIA - ROMÂNIA
Au pus tunurile pe națională: „Nu am existat, n-avem personalitate” » Ilie Dumitrescu a găsit principalii vinovați pentru asediul de la Lucerna

min. 57: Primele modificări făcute de Iordănescu. Intră Mihăilă și Moruțan, ies Ianis Hagi și Florinel Coman.
min. 53: Burcă acuză dureri musculare. Fundașul lui CFR Cluj primește îngrijiri, apoi revine pe gazon.
min. 49: Secvențe bune ale „tricolorilor”. Pasează la marginea careului advers, dar centrările lui Sorescu și Ianis Hagi sunt modeste.
min. 47: Xhaka pasează ideal în gura porții. Shaqiri încearcă un procedeu spectaculos, o „scăriță” din prima. Trimite pe lângă.
A început repriza secundă! Edi Iordănescu nu a efectuat schimbări. 

România, primă repriză groaznică în Elveția

Minunea de la Lucerna » „Dubla” lui Mihăilă, din prelungiri, aduce un punct nesperat în Elveția! Clasamentul grupei ACUM
Cifrele primei reprize / FOTO: Sofascore.ro

S-a terminat prima repriză. Elveția conduce cu 2-0!
min. 45: Deian Sorescu este avertizat.
min. 44: Încă o ocazie ratată de Amdouni. S-au trezit și fanii elvețieni.
min. 41, GOL Elveția 2-0: Drăgușin reia cu capul din 10 metri. Suntem prinși pe contraatac. Shaqiri trimite o pasă fabuloasă, un exterior prin spatele defensivei. Amdouni reușește „dubla”.

5 goluriare Zeki Amdouni în actuala campanie de calificare

min. 38: Akanji vede cartonașul galben pentru o intrare asupra lui Stanciu.
min. 35: Ianis Hagi pierde mingea în propria jumătate. Amdouni încearcă un șut la firul ierbii, către colțul lung. Nu cadrează execuția.
min. 34: Xhaka și Shaqiri combină nestingheriți. Freuler vine lansat, dar șutul lui este blocat de alunecarea lui Burcă. Încă un corner pentru Elveția. 
min. 31: Burcă șutează de la 30 de metri, Coman nu reușește să devieze. Prima execuție pe spațiul porții elvețiene.
min. 28, GOL Elveția, 1-0: Vargas centrează din flancul stâng, mingea e deviată de Manea și ajunge la Amdouni. Atacantul lui Basel vine nemarcat, la 6 metri de poartă, și înscrie cu latul.

min. 26: Ianis Hagi este și el avertizat cu „galben”, din cauza unei intrări întârziate asupra lui Elvedi.  
min. 24: Fernandes intră cu talpa ridicată, direct pe tibia lui Screciu. Vede doar cartonașul galben, în ciuda protestelor lui Edi Iordănescu. 

Minunea de la Lucerna » „Dubla” lui Mihăilă, din prelungiri, aduce un punct nesperat în Elveția! Clasamentul grupei ACUM
FOTO: Captură TV @Prima TV

min. 22: Alibec recuperează o minge la 30 de metri de poarta adversă, după gafa lui Akanji. Mingea ajunge la Coman, dar extrema celor de la FCSB preia prea lung.
min. 19: Vargas câștigă duelul aerian cu Nedelcearu și reia cu capul, din 6 metri, puțin pe lângă poartă.
min. 18: Sorescu pleacă pe un contraatac supranumeric. Greșește pasa decisivă către Alibec.

+36 FOTO

min. 15: Cea mai mare ocazie a meciului. Xhaka se desprinde de Stanciu și centrează în fața porții. Zeki Amdouni ajunge cu întârziere la minge. 
min. 12: Elvețienii plimbă nestingheriți mingea la marginea careului „tricolor”. 
min. 7: Amdouni îl depășește ușor pe Drăgușin, dar Moldovan blochează. România e sufocată în acest debut de meci. 
min. 4: Manea comite un fault la 30 de metri de poartă, lateral stânga. Prima fază fixă a meciului nu aduce niciun pericol, Burcă respinge sigur centrarea. Același Burcă îl blochează excepțional pe Zakaria.
A început partida! Suporterii „tricolori” domină fondul sonor. 

Elveția - România, echipele de start:

Elveția: Sommer - Elvedi, Akanji, Rodriguez - Fernandes, Zakaria, Xhaka, Freuler - Shaqiri, Amdouni, Vargas 
Rezerve: Mvogo, Kobel - Garcia, Seferovic, Steffen, Zuber, Sow, Bislimi, Zesiger, Zeqiri, Aebischer, Schar
Selecționer: Murat Yakin

România: 12. Moldovan – 4. Manea, 5. Nedelcearu, 15. Burcă, 3. Drăgușin, 23. Sorescu – 11. Hagi, 22. Screciu, 10. Stanciu-cpt., 19. Coman – 7. Alibec
Rezerve: 1. Târnovanu, 16. Aioani – 2. Țicu, 6. Băluță, 8. Cicâldău, 9. Pușcaș, 13. Mihăilă, 14. M. Marin, 17. Rus, 18. Olaru, 20. Man, 21. Moruțan
Antrenor: Edward Iordănescu (45 de ani)

  • Edi Iordănescu a schimbat sistemul față de meciul din Kosovo. A apelat la o apărare cu 5 oameni
  • Ionuț Nedelcearu, Ianis Hagi, Vladimir Screciu, Deian Sorescu și Denis Alibec au fost noutățile față de remiza 0-0 din Kosovo
  • Vladimir Screciu a debutat în tricoul primei reprezentative. Convocat și la naționala U21, fundașul oltean nu va putea fi folosit de Emil Săndoi în meciul de debut de la Euro 2023, programat miercuri, contra Spaniei U21.

Arbitru: Daniele Orsato / Asistenți: Ciro Carbone, Alessandro Giallatini (toți din Italia) / Arbitru VAR: Maurizio Mariani (Italia)
Stadion: Swissporarena (Lucerna) Capacitate: 16.800 locuri

UPDATE 21:40 » Fanii „tricolori”, gălăgioși înainte de Elveția - România

UPDATE 21:15 » Panduru, de acord cu Edi Iordănescu: „Era bătaie de joc!”

Basarab Panduru crede că Edi Iordănescu a luat decizia corectă când l-a lăsat pe Louis Munteanu (21 de ani) în afara lotului pentru meciul Elveția - România.

Basarab Panduru susține decizia lui Edi Iordănescu: „Era cea mai mare bătaie de joc!”
ELVEȚIA - ROMÂNIA
Basarab Panduru susține decizia lui Edi Iordănescu: „Era cea mai mare bătaie de joc!”

UPDATE 20:30 » Impresarul lui Screciu, întâlnire cu Jurgen Klopp

UPDATE 19:50 » Gheorghe Leahu vede o remiză în Elveția - România

Gheorghe Leahu (54 de ani), câștigător al Cupei României cu Petrolul, în 1995, este stabilit de 20 de ani în Geneva. A venit la stadion îmbrăcat în tricoul naționalei lui Edi Iordănescu.

UPDATE 19:30 » Atmosferă prietenească la Lucerna

Sute de fani s-au strâns la terasele din jurul stadionului. Fanii români și cei elvețieni s-au fotografiat împreună, într-un fair-play total. 

+7 FOTO

UPDATE 19:20 » Duckadam, prezent la Elveția - România

„Optimist, sper să văd o echipă a României care joacă colectiv. Nu neapărat mă interesează rezultatul, cât jocul. După jocuri bune vin și rezultatele. Nu ne batem cu Elveția, știm asta, ne batem cu Israel și Kosovo. Acolo sunt meciurile important. De ce să nu scoatem ceva? Dacă jucăm curajos, avem toate șansele. Să intrăm fără trac!”, a spus Duckadam.

Fostul mare portar s-a încumetat și la un pronostic, o remiză 1-1

UPDATE 18:30 » Suporter elvețian: „El e cel mai important jucător al nostru, chiar dacă nu e o părere populară”

Sunt și suporteri elvețieni care s-au grăbit să ajungă la stadion. Granit Xhaka, vicecampionul Angliei cu Arsenal, este omul pe care mizează în duelul contra „tricolorilor”.

UPDATE 18:00 » Fanii români, optimiști înaintea partidei din Elveția: „E meci de x2!”

România va fi susținută de aproximativ 1.000 de fani la meciul cu Elveția. Unii dintre ei au ajuns în zona stadionului cu mai bine de 4 ore înainte. Suporterii „tricolori” sunt optimiști și așteaptă un meci mare din partea elevilor lui Edi Iordănescu. 

UPDATE 17:00 » Plouă torențial la Lucerna

Prognoza meteo a fost confirmată. O ploaie torențială s-a abătut asupra orașului Lucerna, locul disputării partidei Elveția - România. 

Citește și alte știri despre echipa națională: 

„M-ați adus la discotecă?!” » Scenă amuzantă la Lucerna: cine a întrerupt interviul lui Stoichiță

VIDEO Chestionat de reporterul GSP, Stanciu s-a declarat uimit înainte de Elveția - România: „N-am mai văzut așa ceva în 8 ani. E perfect!”

EXCLUSIV Omul care a condus Elveția la incredibilul 4-1 cu România de la World Cup ‘94: „Am și acum tricoul lui Hagi, ceva extraordinar pentru un biet jucător elvețian”

VIDEO Edi Iordănescu, replică pentru Dinu și MM Stoica: „Nu vreau să se termine conferința fără să am și eu o remarcă”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (339)
John.Wick
John.Wick  •  20 Iunie 2023, 12:53
Postat de guimaraes1.0 pe 20 Iunie 2023, 00:23

Ai toate calitatile bachus si prost si e tilist.daca esti atat de prost si n-ai inteles ca am separat silaba ra de restul cuvantului in mod intentionat esti vai de capul tau.cine e destept si stie cum sa citeasca si intelege ce-am vrut sa-ti spun si cum te-am e tichetat.pe scurt doar in ager la minte a inteles perfect ce-am vrut sa-ti scriu bachus.si mai lasa-te de glumele rasuflate cu gioconda incercand sa le atribui altora placerile tale lichide ca nu tine las las.poate unii mai saracuti cu duhul din po placa rezidentiala te mai pot crede.

te știe lumea de gâl gâl ieftinica, ce-o tot întorci?

1234vasile
1234vasile  •  20 Iunie 2023, 12:11

La barza chioara, Dumnezeu ii face cuib.

Dobermannul
Dobermannul  •  20 Iunie 2023, 09:29
Postat de mr90 pe 20 Iunie 2023, 08:45

Ce ai fumat ? Ai vazut meciul acela, cum sa compari cele doua echipe ?

De, noua generatie.

Vezi toate comentariile (339)
Comentează