FOTBAL  »  NATIONALA  »  ROMÂNIA

ANALIZĂ GSP România a reușit în meciurile cu Andorra și Belarus ce nu reușise de mai mult de un deceniu

Naționala în meciul cu Belarus +29   FOTO
Naționala în meciul cu Belarus

Articol de - Publicat joi, 30 martie 2023 08:06 / Actualizat joi, 30 martie 2023 11:59

România a ieșit bine din „dubla” lunii martie cu Andorra și Belarus. Chiar dacă jocul nu a impresionat, trupa lui Edi Iordănescu a obținut ce și-a propus, 6 puncte în grupă după primele două meciuri. Asta nu s-a mai întâmplat din 2012 încoace, adică de pe vremea când selecționer era Victor Pițurcă. 

Au trecut 5 campanii de calificare din acel moment. Atunci, ca și acum, „tricolorii” întâlneau două echipe facile în debutul campaniei. România debuta cu o victorie în Estonia, 2-0, apoi avea să învingă Andorra pe Arena Națională cu 4-0. Ba chiar mai mult, la acea vreme naționala reușea să aibă 9 puncte după primele 3 partide, după ce învingea și Turcia în deplasare cu 1-0. 

Deși acela a fost cel mai bun start de preliminarii din ultimele campanii de calificare, nu am reușit să ajungem în Brazilia, la turneul final al Mondialului din 2014. Am terminat grupa pe 2, în spatele Olandei, apoi am pierdut barajul cu Grecia. 

Steaua nu renunță! Sursele Gazetei au aflat mutarea strategică la care CSA lucrează de zor în culise
CSA STEAUA
Steaua nu renunță! Sursele Gazetei au aflat mutarea strategică la care CSA lucrează de zor în culise

La EURO nu am mai început așa din '98 

Dacă ne uităm exclusiv pe preliminariile pentru Campionatul European, observăm că România nu a mai reușit să înceapă o campanie de calificare cu două victorii încă din 1998, atunci când învingea Liechtenstein cu 7-0 și Portugalia cu 1-0 în preliminariile Euro 2000, competiție la care am reușit și să ne calificăm. 

Pe 10 octombrie 1998, România mergea la Porto pentru meciul cu Portugalia. După ce au umilit Liechtenstein, elevii antrenați atunci de Victor Pițurcă băteau și Portugalia, printr-un gol reușit de Dorinel Munteanu. România evolua în următoarea formulă: 

Stelea - Dan Petrescu, G. Popescu, Filipescu, Ciobotariu - Petre, C. Munteanu, D. Munteanu, Gâlcă, Laurențiu Roșu - V. Moldovan. 
Antrenor: Victor Pițurcă 

Maximum 3 puncte = calificare compromisă pentru naționala României

De atunci, am mai izbutit două calificări, la Euro 2008 și Euro 2016, dar de fiecare dată am început cu 4 puncte. În campaniile în care am reușit 3 puncte sau sub 3 puncte după primele două partide nu ne-am calificat la turneul final. 

Ultimele 6 preliminarii de CE în care a participat echipa națională a României

România a reușit în meciurile cu Andorra și Belarus ce nu reușise de mai mult de un deceniu

Citește și: 

Un „tricolor” e nemulțumit de statutul pe care îl are la națională: „Trist, ca un copil!”

Atacați frontal de Cîrjan, Mihai Stoichiță și Emil Săndoi au răspuns: „Vă spun o concluzie și închid!”

Campionul modest de la FCSB » Povestea unui fotbalist atipic din vestiarul roș-albastru: greu încercat în copilărie și salvat de soție + locuiește în zona blamată de bucureșteni

FCSB se transformă total » Planul lui Becali pentru Liga Campionilor conține și „opțiunea interzisă, din umbră”


Comentarii (1)
inshallah
inshallah  •  30 Martie 2023, 15:46

poate ne trezim cu 6 puncte dupa 4 meciuri

Vezi toate comentariile (1)
Comentează