FOTBAL  »  NATIONALA  »  TURUL DE ELITĂ

Cu Borza și Mazilu titulari, România U19 a cedat cu Turcia într-un final de coșmar, la debutul în Turul de Elită pentru Euro

Articol de - Publicat miercuri, 20 martie 2024 15:27 / Actualizat miercuri, 20 martie 2024 16:14

România U19 a pierdut primul meci de la Turul de Elită pentru EURO 2024, 0-2, cu Turcia U19.

Într-un meci jucat la Vrbovec, Croația, țara care organizează miniturneul, naționala antrenată de Adrian Dulcea a fost învinsă pe final, primind golurile în minutele 81 și 90+2.

Eșec pentru România U17 în Turul de Elită » GOL direct din corner marcat de puștiul-minune pe care pariază FCSB
ROMÂNIA U17
Eșec pentru România U17 în Turul de Elită » GOL direct din corner marcat de puștiul-minune pe care pariază FCSB

România U19, învinsă de Turcia U19

Meciul a fost unul echilibrat. Cele două formații au alternat momentele bune de joc și de dominare, dar au lipsit ocaziile importante. Pe final, turcii au reușit să dea lovitura, marcând de două ori. Prima reușită a venit în minutul 81. „Tricolorii” n-au reușit să degajeze o minge la marginea careului, iar balonul a ajuns la atacantul Ayman Gulasi (18 ani), care a marcat cu un șut de la 14 metri.

După gol, românii s-au aruncat în atac pentru a forța egalarea, dar nu au reușit să puncteze. Mai mult, tot turcii au punctat. În minutul 90+2, pe contraatac, Halil Ozdemir a făcut 2-0, stabilind scorul final.

Turneul final va fi găzduit de Irlanda de Nord în perioada 15-28 iulie 2024. După meciul de azi, România va mai juca pe 23 martie cu Germania (13:30) și pe 26 martie contra Croației (15:00).

FINAL » Turcia U19 - România U19 2-0

  • Au marcat: Gulasi 81, Ozdemir 90+2

Echipele de start:

Turcia U19: 1. Ertas – 2. Yavuz, 4. Kayali, 15. Basyigit, 13. Arkan-cpt. – 8. Gezek, 6. Dagdeviren, 10. Uzun – 11. Bars – 9. Yildirim, 7. Inanoglu
Rezerve: 23. Bayaram – 3. Yilmaz, 5. Sankaya, 14. Fidan, 17. Bayram, 18. Gulasi, 19. Ozdemir, 20. Ayhan
Selecționer: Soykan Basar

România U19: 1. Răfăilă – 2. Aioanei, 4. Tudose, 22. Șoptirean, 6. Borza – 8. Raicu, 5. Jalade-cpt., 7. Dulcea – 11. Mazilu, 9. Stan, 17. Caragea
Selecționer: Adrian Dulcea
Rezerve: 12. Frănculescu – 3. Chinteș, 10. Pop, 13. Bădescu, 14. Moraru, 16. Rădulescu, 19. Kodor, 20. Stancovici

Lotul României U19

  • Portari: Adrian Frănculescu (CSA Steaua), Vlad Răfăilă (Farul Constanța), Rafael Munteanu (Farul Constanța)
  • Fundași: Alin Chinteș (Universitatea Cluj), Mario Aioanei (Unirea Slobozia), Mario Tudose (CFC Argeș), Roberto Jalade (Sevilla FC / Spania), Matteo Duțu (Lazio Roma / Italia), Dominik Soptirean (FC Augsburg / Germania), Andrei Borza (FC Rapid 1923), Robert Bădescu (FC Rapid 1923)
  • Mijlocași: Alin Raicu (CSA Steaua), Patrick Dulcea (CFC Argeș), Matei Moraru (Ceahlăul Piatra Neamț), Victor Stancovici (FC Unirea Dej), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Rareș Pop (UTA Arad), Adrian Caragea (Sassuolo / Italia), Mihnea Rădulescu (Gloria Buzău), Adrian Mazilu (SBV Vitesse / Țările de Jos)
  • Atacanți: Alexandru Stan (CS Mioveni), Jason Vescan-Kodor (US Lecce / Italia)

Citește și:

Raul Rusescu a alcătuit cel mai bun prim „11”, format din jucători alături de care a evoluat în România » GSP Live
GSP LIVE
Raul Rusescu a alcătuit cel mai bun prim „11”, format din jucători alături de care a evoluat în România » GSP Live
Pierdere pentru Edi Iordănescu: a părăsit cantonamentul României și intră la operație + Convocare de urgență la lot
ABSENȚE
Pierdere pentru Edi Iordănescu: a părăsit cantonamentul României și intră la operație + Convocare de urgență la lot

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (5)
atacama
atacama  •  20 Martie 2024, 16:17

Astia nu sunt de la asa-zisa academy school (nu stiu cum se pronunta prin sudul RO) ??De la mult laudatul antrenor-patron sau patron-antrenor(cred ca nici el nu stie) ???

mattteo
mattteo  •  20 Martie 2024, 15:38

Pareau a fi niste jucatori buni in generatia asta: Caragea si Janos Kodor, care joaca cu succes in Italia. Bineinteles si Borza. Dar eu cel mai mult ii astept pe cei care au batut Chile cu 8-0 la U16, nascuti in 2007 si dupa: Toma, Popa, Oarga, Petculescu, Doicaru, Oarga etc. Astia intra la U19 anul viitor cred.

iopanet
iopanet  •  20 Martie 2024, 15:21

Au "rezolvat" de la primul meci problema calificării...

Vezi toate comentariile (5)
Comentează