Luca Pastia: „În copilăria mea fotbalul era principala distracție. Colecționam surprize de gumă de mestecat cu fotbaliști iar după 89 abțibilduri. Parcă eram brazilieni!”

De câți ani scrii despre sport? Mai ții minte când și cu cine ai ajuns prima dată pe un stadion?

E mult spus că scriu, mai mult povestesc, fiindcă am practicat jurnalismul doar în radio, începând din 2000, de la 20 de ani, când am ajuns la RFI Romania iar din 2005 la Europa FM, unde sunt și astăzi. 

Tata nu era microbist când eram mic. De la bunicul meu am căpătat pasiunea pentru fotbal. Era și un pronosportist înfocat și îmi făcea mare placere că îmi cerea opinia, când aveam 11-12 ani. Asta m-a determinat să citesc presa sportivă, ca să fiu pregătit oricând pentru o discuție cu el. Plus că în copilăria mea fotbalul era principala distracție. Cu mingea ne jucam de dimineața până seara în fața blocului sau în curtea școlii; corespondam cu cluburi europene (ale căror adrese copii mai mari le aveau scrise în caiete) și primeam fel de fel de materiale promoționale, pe care apoi le schimbam între noi; colecționam surprize de gumă de mestecat cu fotbaliști iar după 89 abțibilduri. Parcă eram brazilieni!

Pe stadion am ajuns însă abia în liceu, nu am avut cu cine să merg până atunci. Dar și când am început, nu ratam aproape niciun weekend, mergeam cu prieteni la meciurile care se jucau în Cotroceni, Ghencea, Ștefan cel Mare sau Lia Manoliu, nu aveam neapărat preferințe, iubeam stadioanele!

Ai asistat probabil la o multime de evenimente sportive. De la care ai cele mai puternice amintiri?

Greu de ales, dar, cred că o să vă surprind, primul care-mi vine în minte este un meci care nu s-a jucat: Steaua - Villarreal, în martie 2005. A nins abundent și observatorul a decis amânarea partidei. A fost însă o atmosferă senzațională în Ghencea, tribunele pline și fanii entuziasmați de prezența echipei în primăvara europeană. Când am plecat de la stadion a fost imposibil să găsesc un taxi iar la tramvai în stație era manifestație, așa că am luat-o pe jos prin nămeți împreună cu colegul meu de atunci, Vasile Constantin, și am ajuns după miezul nopții în redacție. 

O emoție aparte am trăit ultima oară la “meciul copiilor”, anul trecut, România - Norvegia 1-1, când în tribune au fost spre 30 000 de puști și mi-a ieșit cel mai bun reportaj pe care l-am făcut vreodată.

Care este echipa ta favorită?

Lazio Roma! V-am spus că am descoperit Il Calcio datorită pronosportului lui tataie. Serie A a fost primul campionat pe care l-am urmărit, înaintea celui al României. Iar Lazio mi-a plăcut fiindcă ocazional bătea echipele mari, făcea surprize. Iar când a început să performeze, spre finele anilor 90, am devenit fanul lor. În 2000 au cucerit Lo Scudetto cu echipa în care străluceau Veron, Nesta, Nedved, Conceicao, Simeone, Salas, Stankovic, Mihajlovic sau Mancini. Știu și acum aproape tot lotul de atunci. Lazio a redevenit apoi echipa pe care am cunoscut-o în copilărie, din când în când reușește cate o victorie cu Juventus ori Inter.

Ai doi băieți care sunt în școala primară. Sunt interesați de sport, practică vreun sport?

Cel mare, Ștefan, care are 11 ani, e microbist. Când se trezește, prima oară pornește televizorul pe știrile din sport. La meciuri nu are întotdeauna răbdare să se uite de la cap la coadă și nici nu vede prea multe în schimb vrea să afle cât mai multe informații. Pe Radu, care a împlinit 8 ani, nu îl interesează niciun sport, sub nicio formă.

Ștefan a făcut înot, câteva luni de atletism și face baschet de la 6 ani, însă nu de performanță. L-am dus la sală pentru că mi-am dorit să facă un sport de echipă dar și fiindcă era aproape de casă și ușor de gestionat. Iar lui i-a plăcut foarte mult deși inițial și-ar fi dorit să-l duc la fotbal. A mers în cantonamente, a participat și la câteva competiții. 

Eu nu am avut parte de așa ceva, n-am fost un copil sportiv. Dar am mai mulți amici foști baschetbaliști și le-am admirat mereu poveștile peripețiilor din cantonamente,  prieteniile legate în juniorat și pe care le păstrează și astăzi sau valorile vestiarului. Era și un sport destul de nișat la noi și practicanții se comportă că o mare familie. Acum baschetul juvenil a început să ia amploare, ca de altfel multe alte sporturi, și e foarte bine. Oamenii sunt preocupați să își ducă copiii la sport. Și Radu a vrut să meargă pe urmele fratelui său la baschet dar de când cu pandemia nu i-am mai dus fiindcă e complicat. Sper să revenim la normal cât mai curând.
 

Cum ai făcut pasul acesta, de la prezentarea știrilor din sport la membru de bază în echipa Deșteptarea?

În 2013 matinalul Europa FM era realizat de George Zafiu, Vlad Petreanu și Monica Anghel. Au vrut un om care să prezinte live știrile din sport și să facă la finalul buletinului o scurtă pasă, o trecere către show-ul de divertisment. La momentul ăla eu lucram pe tura de după-amiază, nu credeam că o să rezist mai mult de o săptămână cu trezitul la ora 5, dar am zis să încerc. 

Am avut chimie cu băieții de la început și mi-a plăcut să pot ieși pentru câteva minute din registrul dinamic al știrilor și să am libertatea de a comenta și glumi pe teme din sport. Cu George mă știam de mulți ani, pe Vlad cred că l-am convins cu umorul meu spontan și cu limbajul mai de stadion, pe care nu m-am ferit niciodată să-l folosesc, în limitele decenței. Eram un personaj inedit iar el a insistat să rămân prin preajmă și după momentul știrilor, să mai intervin ori de câte ori simt că pot contribui cu o gluma bună sau un comentariu spumos. 

La finalul acelui sezon Monica Anghel a părăsit echipa și în studio s-a eliberat un microfon. Practic din 2014 am început să prind echipa tot mai des iar din 2018 am devenit titular. 

Cum e acum cu trezitul, după 7 ani de matinal?

Tot greu. În general nu reușesc să stau mai târziu de 23:30 și dorm aproape în fiecare după-amiază vreo două ore. În weekend nu mă trezesc înainte de 8-8:30. 

În rest, la 5:15 sună ceasul, mă rog, telefonul. Mă ridic instantaneu din pat, la mine funcționează bine treaba asta. Am hainele pregătite de cu seara, în maximum 20 de minute ies pe ușă. Fac circa 15 minute până la radio. Cafeaua o beau la redacție. Și în jur de 6 mă apuc să îmi adun și redactez știrile din sport. Băieții vin la 7 când începem emisiunea.

În toți acești ani mi s-a întâmplat o singură dată să nu mă trezesc. Pur și simplu nu a sunat alarma, nu știu exact ce s-a întâmplat. M-a sunat din redacție Ioana Brustur Căpitanu, îngrijorată că nu am ajuns. Era deja 6:30. Nu știu cum am făcut dar la 6:50 eram la radio și 20 de minute mai târziu îmi prezentam știrile.

Care sunt rolurile voastre în emisiune?

Vlad se ocupă de aproape tot ce înseamnă partea editorială, el e vocea credibilă și consacrată care lansează subiecte ori dezbateri, el construiește emisiunea. 

George este dirijorul, cel mai experimentat dintre noi ca om de radio, el e animatorul. Duce greul, în sensul că trebuie să fie mereu atent la timp, să țină în frâu discuțiile și să ne tragă de mânecă atunci când ne fură peisajul.

Iar eu sunt responsabilul cu caterinca. Plus știrile din sport, mai contribui și la concursuri. Îmi face mare plăcere să povestesc ori de câte ori am vreo istorioară, iubesc momentele când radem cu lacrimi în câte o intervenție (și se întâmplă aproape zilnic), dar nu îmi place să vorbesc doar ca să mă aud vorbind, astfel că uneori poate că par a fi un invitat permanent.

Noi funcționăm însă foarte bine ca echipă. Ne simțim tare bine împreună și ascultătorii simt asta și se simt bine cu noi. Starea asta de spririt face ca uneori să pornim de la o știre despre o întâmplare legată de trafic și să ajungem după câteva replici să dezbatem cu cei care ne ascultă, prin intermediul mesajelor, ce rase de câini nu lasă păr sau unde ne recomandă să mâncăm o ciulama corectă. Nouă ne place să le numim momente Seinfeld, am fost cu toții fani ai seriei. Uneori râdem atât de mult în studio și între intervențiile live încânt mi s-a întâmplat să nu pot citi știrile din sport. Nu m-am putut opri din râs. La capitolul ăsta George este uimitor câte o dată - când deschide microfonul reușește să se controleze și să prezinte perfect un subiect serios care trebuie lansat fix în toiul unei caterinici care s-a lăsat cu lacrimi de râs.

Una dintre pasiunile tale, despre care vorbești foarte des în Deșteptarea, este gătitul. Ce ai putea mânca la orice oră, ce fel de mâncare nu suporți?

Oricând sushi făcut de mine, noodles și mici din Obor, nu de oricare. Asta așa, ca să nu mă lungesc. Nu suport burta din ciorba de burtă. Zeama o iubesc!

În afară de sare și piper, care sunt cele 3 condimente pe care le-ai lua cu tine pe o insulă pustie?

Nu aș lua condimente, aș lua cele necesare pentru a mânca sushi pe insulă: sos de soia, ghimbir murat, wasabi și togarashi (un amestec picant de condimente). 

Cu peștele m-aș descurca eu, chiar dacă nu sunt pescar.

Condimentul preferat este chimionul.

Cum arată vacanța perfectă pentru tine?

Eu sunt genul care nu pot sta într-un loc, vreau să văd cât mai multe. Prietenii îmi spun piri-piri. Dacă zăbovesc mai mult de 15 minute la o bere sau cafenea în vacanță am sentimentul că pierd timpul.          

Dar în momentul de față, vacanța perfectă îi are în prim plan pe copii și atunci lucrurile se schimbă. Este esențial ca destinația aleasă să cuprindă măcar un parc de distracții sau să fie la mare iar preocuparea mea este să mă sincronizez cu alți prieteni ca să fie cât mai mare gașca de copii. Eu am concediu de vară doar în august, când e Deșteptarea în vacanță. Anul ăsta am fost în Creta treizeci și una de persoane, 17 adulți și 14 copii! Ca idee.