Articol de Vlad Nedelea - Publicat miercuri, 16 noiembrie 2022 13:40 / Actualizat miercuri, 16 noiembrie 2022 14:20
Desemnat Legendă GSP, Miodrag Belodedici, 58 de ani, vorbește cu pasiune despre anii de glorie petrecuți la cele două Stele, cea de la București și cea din Belgrad, însă regretul apare când discută despre prezentul fotbalului românesc, în declin în ultimii ani.
- La Gala GSP 2022 au mai primit trofeul de Legendă: Mircea Dridea, Silviu Lung, Constantina Diță și Sorin Babii.
- Din 2019, momentul lansării demersului, distincții similare au fost acordate pentru Doina Melinte, Simona Amânar, Anghel Iordănescu, Ladislau Boloni, Cristian Gațu, Emerich Ienei, Mircea Lucescu, Ilie Năstase, Nadia Comănci, Elisabeta Lipă, Gică Hagi, Ivan Patzaichin, Rică Răducanu, Ioan Igna, Leon Rotman, Leonard Doroftei și Gabriela Szabo.
Supranumit „Căprioara”, Belo a fost un fotbalist cu totul și cu totul special. Stilul său aparte, neobișnuit de elegant pentru un fundaș al anilor '80, l-a impus imediat în fotbalul românesc.
Puștiul născut la granița dintre România și Iugoslavia a făcut performanțe incredibile în Ghencea, a devenit primul fotbalist din istorie care a câștigat Cupa Campionilor Europeni cu două echipe diferite, Steaua București și Steaua Roșie Belgrad, a făcut parte din Generația de Aur, a jucat în străinătate și peste tot a lăsat o impresie excelentă. După 18 trofee interne și internaționale majore, omul care în 40 de ani de fotbal nu s-a certat cu nimeni lucrează în continuare în fenomen, încercând să împărtășească celor tineri din bunătatea sa.
Mă bucur că încă primesc trofee, că oamenii își aduc aminte de mine și de jocul pe care l-am avut, de performanțele făcute. Și când merg pe stradă oamenii mă recunosc, mă opresc să facem poze, îmi pun întrebări, ce frumos era înainte, ce performanțe aveam!
- Miodrag Belodedici
Interviu cu Miodrag Belodedici, Legendă GSP: „Oamenii mă opresc pe stradă și azi”
- Domnule Belodedici, sunteți obișnuit cu trofeele, chiar cele mai strălucitoare, azi ați primit trofeul de Legendă. Cum e?
- Mă bucură faptul că primesc trofee, oamenii își aduc aminte de mine și de jocul pe care l-am avut, de performanțele făcute. Mă bucur!
- Ați lăsat multe în urmă, oamenii își aduc aminte...
- Încă își aduc aminte. Și când merg pe stradă oamenii mă recunosc, mă opresc să facem poze, îmi pun întrebări, ce frumos era înainte, ce performanțe aveam. Își aduc aminte când i-am scos în stradă și tot au sentiment de bucurie când vorbesc de trecut.
Miodrag Belodedici: „La Belgrad e mai frumos ca la București”
- Vă aduceți aminte de momentul sosirii de la Sevilla?
- Cum să nu? Mi-aduc aminte bine. Am trăit asta de două ori. O dată când m-am întors de la Sevilla la București, dar și când m-am întors la Belgrad, după victoria cu Steaua Roșie. Făceam o comparație, povesteam tuturor. Cred că la Belgrad s-a trăit mai intens. Mult mai intens. S-a petrecut mult mai frumos. Aici a fost mai oficial. Nu era chiar așa mare bucuria. Ne-au chemat la Casa Armatei ca să ne dea o masă acolo, ne-am dus îmbrăcați frumos, a fost liniște în încăpere. Ne aștepta un domn care cânta la pian. La Belgrad, în schimb, a fost petrecere toată noaptea. S-a dansat, a cântat muzica.
- A fost însă acea mare de oameni la București care v-a așteptat, nu?
- Da, da. A fost ca un șoc pentru noi. Când am aterizat, se auzeau strigăte: Steaua, Steaua. Când am ieșit din aeroport erau luminile stinse, se auzea doar zgomotul. Apoi am văzut că era plin, plin de lume. A fost ceva incredibil. Ne uitam și nu ne venea să credem. Am început să ne dezbrăcăm de costumele ce le aveam și să aruncăm cu tot ce aveam la noi.
- Așa v-ați dat seama cât de mare e performanța?
- Știam că e un meci important, dar aici ne-am dat seama cu adevărat cât de mare e performanța. Contactul cu lumea a fost extraordinar.
- Vă apropiați de 60 de ani și lumea se miră mereu de dumneavoastră, de cum arătați, că nu v-ați îngrășat...
- Chiar nu m-am îngrășat. Am crescut lângă Dunăre, la Socol. Am mâncat mult, mult pește. Semăn cu mama, dacă semănam cu tata aveam poate mai multă forță. Dar mama e mai finuță, mai înaltă. Niciodată n-am avut probleme cu îngrășatul. Deși uneori ar fi fost bine, ca să pun puțină masă musculară pe mine. De asta m-au și pus pe mine mai în spate, că nu puteam eu să mă bat cu Cămătaru. Era mult mai puternic. Mi-au găsit un post extraordinar. Exact ce știam și ce trebuia pentru mine.
Miodrag Belodedici: „N-am probleme cu picioarele, ci de la mijloc în sus”
- N-ați avut gânduri pentru alt post?
- Mi-ar fi plăcut să joc și alt post. Un mijlocaș, așa. Puțin mai sus. Aveam și tehnică, dar acolo intram în contact. Trebuia să faci alunecări. Eu nu aveam voie să fac alunecări, în spate, acolo. Așa îmi zicea nea Imi. Că n-am voie să fac alunecări pentru că sunt prea aproape de careu și risc să fac fault. Eu doar să tatonez.
- Încă mai jucați în meciuri demonstrative, nu puteți sta departe, nu?
- Nu pot să renunț. Dacă nu fac sport și nu mă mișc, mă dor toate. Vă spuneam și înainte, n-am probleme cu picioarele, la mine problemele sunt de la mijloc în sus. Am o leziune cervicală, tot timpul mă doare capul. Mă rog, săptămânal. Am avut capul spart, nasul rupt, arcade sparte, pentru că mergeam la lovituri libere, cornere. Astea au fost problemele mele. La picioare nu am avut probleme. Mă cheamă oamenii să joc, nu pot sta departe.
- Mingea a fost cadoul preferat, nu?
- Când voiam minge trebuia să merg la bunica mea. Îmi era frică să-i cer tatălui meu sau mamei. Mi-au mai cumpărat mingi, dar le spărgeam într-o zi sau două. Apoi trebuia să aștept. Mergeam la bunica să-i zică mamei să-mi cumpere și mie minge. Sunt născut aproape de granița cu Serbia, părinții aveau permis de mic trafic și mergeau în fosta Iugoslavie. Aveam rude acolo, verișori. De acolo îmi aduceau mingi mai bune, adidași, teneși.
Miodrag Belodedici: „Prima dată am fost fan Steaua Roșie, nu știam de Steaua”
- Cât lipsește azi fotbalul acesta de maidan?
- Mult! Acolo vedeai puștii cum joacă. Acum ce să mai vezi? N-ai pe cine. E foarte important acest antrenament. E un antrenament individual, și nu se plătea, era gratis. Azi copilul nu se mai poate juca afară. Trebuie să plătești tot.
- Când ați auzit prima dată despre Steaua București? Bănuiesc că aveați doar posturi din Iugoslavia...
- Cred că în clasa a 7-a sau a 8-a. Târziu! Noi nu aveam posturi românești. Doar sârbii, cu o antenă mică. Aveau câteva canale. Vedeam mult sport, dar de la sârbi. Am fost prima dată suporterul Stelei Roșii din Belgrad. Când mergeam la rude, m-au dus o dată la stadion, la un meci. Pfuu! Era ceva incredibil, m-am îndrăgostit. Țineam cu Steaua Roșie Belgrad. Și după clasa a 8-a am văzut bine Steaua, la fel naționala României, l-am văzut pe nea Fane Sameș, care a fost idolul meu. Îmi plăcea mult de el. Am început apoi fotbalul la Minerul Moldova Nouă, m-am legitimat, de acolo am venit la București, la Luceafărul.
Trebuie să învățăm să fim mai liniștiți. Să creștem copiii cum trebuie. Avem nevoie de o viață normală. Atunci putem face și sport în liniște. Azi nu mai e liniște nicăieri.
- Miodrag Belodedici, legendă GSP
- Ce amintiri aveți de aici, de la Luceafărul?
- Acesta a fost impactul cu Bucureștiul. Era o academie de fotbal, cum zicem azi. Mă rog, un fel de academie. Aici erau cei mai buni copii din țară, de la 17-18 ani. M-am întâlnit cu Hagi, cu Octavian Popescu, cu Burchel, cu Octavian Grigore. Cu ei am jucat. Când am făcut 18 ani, nea Toma Costică, antrenorul nostru, m-a luat de mână și m-a dus direct la Steaua. Impactul fusese mare, de la Moldova Nouă la București. Nu prea ieșeam prin oraș, stăteam la „23 August”, mă învârteam pe acolo. Abia când am venit la Steaua am început să mai ies în centrul orașului la un profiterol. O luam din Ghencea spre centru.
Miodrag Belodedici: „După Revoluție a fost un dezastru, la sârbi nu s-a întâmplat asta”
- Suntem departe azi de anii de glorie, dar ce-ar trebui să facem să ne apropiem, să revenim în prim-plan?
- Nu știu cum să vă spun. Trebuie să ne punem la punct țara, să funcționeze bine, oamenii să muncească, să aibă salarii bune, să aibă unde să stea. Să nu mai fie griji cu pensiile, să fie locuri de muncă. Până atunci nu avem nicio șansă. Pentru că nu vedeți că oamenii pleacă, jumătate din populația țării e plecată în străinătate.
- Sârbii reușesc, noi nu, de ce?
- Sârbii au fost deschiși mereu. Ei plecau în străinătate de mult timp. Aveau un sistem, erau obligați să stea în Iugoslavia până la 28 de ani, apoi puteau pleca în străinătate. Erau profesioniști, nu ca noi. Aveau contracte. Noi nu eram profesioniști. Noi eram plătiți de instituție. La Steaua, spre exemplu, depindeai de ce grad aveai. Plus că echipele lor sunt mai bine așezate. Nu au dispărut cluburi, cum s-a întâmplat la noi. Din păcate, la noi, după Revoluție, a fost un dezastru. Normal că acum ne e greu să revenim și avem probleme.
- Cum am putea face măcar să avem o speranță?
- Păi, trebuie să trăim mai bine, să punem la punct țara, să punem la punct oamenii, ca toți să aibă ce le trebuie. Să avem șosele, să avem cale ferată, să ajungem repede peste tot. Mă uit la televizor și mă îngrozesc de câte accidente sunt pe șoselele noastre. Incredibil!
În Caraș Severin înainte erau 3-4 echipe. Aveai unde să te duci să joci fotbal. Azi, Reșița joacă în Liga a 3-a, parcă, și cam atât. Asta e imaginea, asta trebuie rezolvat. Nu calificări la Mondiale. Că n-ai cu cine, cum să te califici?
- Miodrag Belodedici, legendă GSP
- Ce vă doriți de la 2023?
- Mi-aș dori să nu văd atâta sărăcie în jurul meu. Văd mulți oameni cu probleme, săraci. Mulți care cer pe stradă, foarte mulți. Ăsta e un semn rău. Poate va fi mai bine.
Mai multe știri despre Gala GSP 2022:
