INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Arbitri-robot în Premier League?! Federația engleză vrea mai multă tehnologie

Arbitri-robot în Premier League?! Federația engleză vrea mai multă tehnologie. Foto: Imago Images
Arbitri-robot în Premier League?! Federația engleză vrea mai multă tehnologie. Foto: Imago Images

Articol de - Publicat vineri, 20 octombrie 2023 11:38 / Actualizat vineri, 20 octombrie 2023 11:38

Directorul executiv al Federației engleze, Mark Bullingham, solicită robotizarea completă a ofsaidului, pentru a evita gafe de genul aceleia petrecute în meciul Tottenham - Liverpool (2-1), dar și pentru a reduce substanțial timpul de verificare a situațiilor de „afară din joc”.

Howard Webb, șeful arbitrilor din Premier League, a primit numeroase critici în urma gafelor comise de brigăzile delegate la unele meciuri de top din acest sezon. Cea mai scandaloasă, petrecută în deby-ul Tottenham - Liverpool (2-1), pe 20 septembrie. Atunci, din cauza comunicării defectuoase dintre arbitrul de centru și asistentul aflat în camera VAR, oaspeților li s-a anulat un gol perfect valabil, marcat de Luis Diaz, pe motiv de ofsaid.

Demitere de antrenor în Superliga? » Ședința decisivă a fost setată: „Suntem în groapă!”
REACȚIE
Demitere de antrenor în Superliga? » Ședința decisivă a fost setată: „Suntem în groapă!”

La Mondialul din Qatar și în Liga Campionilor s-a utilizat cu succes ofsaidul semiautomat

Și din această cauză, dar și a timpului care se pierde de regulă cu verificarea pozițiilor „afară din joc”, directorul executiv al Federației (FA), Mark Bullingham, cere acum robotizarea totală a tehnologiei! Mai ales că în Liga Campionilor și la Mondialul din Qatar s-a utilizat deja cu succes ofsaidul semiautomat.

„În ceea ce privește tehnologia, întrebarea este: Există modalități prin care se pot lua decizii mai rapid? Lumea urăște acele pauze lungi, fie că se află pe stadion sau acasă. Am văzut acea inovație, ofsaidul semi-autonom. Poate ajunge până la urmă autonom.”, a comentat Bullingham.

Arbitri-robot în Premier League?! Decizie în 25 de secunde, față de 70 de secunde în medie acum

Ce înseamnă ofsaidul semiautomat? 12 camere de luat vederi instalate pe stadion urmăresc mingea și 29 de puncte ale fiecărui jucător răspândite pe tot corpul de 50 de ori pe secundă, astfel încât să strângă 180 de milioane de cadre pe fiecare meci. O reluare 3D este generată pe ecran în puține secunde.

Așa funcționează ofsaidul „semi-automat”: 10-12 camere care detectează 29 de puncte ale corpului jucătorului, de 50 de ori pe secundă!
ARBITRAJ
Așa funcționează ofsaidul „semi-automat”: 10-12 camere care detectează 29 de puncte ale corpului jucătorului, de 50 de ori pe secundă!

Decizia definitivă aparține tot VAR, iar suporterii au ocazia să vizioneze reluările pe care s-a bazat. Cei din fața televizorelor mai întâi, apoi și cei aflați pe stadion, pe tabela electronică. Timpul necesar este de 25 de secunde.

În prezent sunt pierdute 70 de secunde în medie pe VAR, dar analiza poate dura mai mult, până la câteva minute, prin analizarea liniilor trasate de computer. 

Citește și:

VAR inexplicabil » L-au „uitat” pe Bordeianu în analiza VAR?!

Cluburile engleze, fără șansă?! Presa britanică anunţă: „E posibil să nu joace niciodată în Premier League”

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
Gerson
Gerson  •  20 Octombrie 2023, 15:57

Aoleo! Intra zecesebeii in sevraj! Septelul latifundiarului....ce mai face?

Vezi toate comentariile (1)
Comentează