INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGA NAȚIUNILOR

Avertisment din Finlanda: „Păcat că n-am reușit hattrickul, sigur eram titular și cu România!”

Joel Pohjanpalo (în centru), un pericol pentru România // Foto: Imago
Joel Pohjanpalo (în centru), un pericol pentru România // Foto: Imago

Articol de - Publicat miercuri, 08 iunie 2022 12:59 / Actualizat miercuri, 08 iunie 2022 13:27

Joel Pohjanpalo e dezamăgit când nu înscrie: „Prefer să joc prost și să dau gol”. Curtat de cluburi din Germania, atacantul de 27 de ani va fi o amenințare în Giulești.

Finlanda va vizita sâmbătă Bucureștiul din postura de lider al grupei, neînvinsă după două meciuri și cu cel mai bun atac. Avându-i în formă pe cei doi jucători din față ce au semnat cele trei goluri. Dacă Pukki a înscris din penalty cu Bosnia, partenerul său ofensiv din meciul contra Muntenegrului a făcut „dubla”, doar a doua la națională. 

Joel Pohjanpalo nu mai marcase de nouă luni pentru „Suomi” și marți a lovit de două ori în șase minute. „Îmi pare rău că n-am reușit hattrickul, sigur eram titular și cu România!”, spune eroul de la Helsinki.

Presa finlandeză: „O operă de artă!”

Cu Bosnia, s-a încălzit degeaba 20 de minute și nu a intrat, iar asta l-a motivat: „E frustrant să rămâi pe margine, dar respect decizia selecționerului. Eu vreau mereu să marchez și să decid meciurile, suporterii asta așteaptă. Pot fi cel mai slab jucător de pe teren, dar dacă dau gol e perfect. Nu mă mulțumește să joc bine, sunt tare dezamăgit când nu înscriu.” 

Deschiderea scorului a fost, potrivit presei finlandeze, „o capodoperă, cel mai frumos gol realizat all-time!” de naționala nordică. 14 atingeri și 8 jucători ce au participat la faza-șnur, cu debutantul Jensen și Lod, Pukki pe traseul către Pohjanpalo, lăsat liber pe 6 metri. O dovadă de tehnică și pase rapide din prima, în căutarea spațiilor largi în defensiva adversă.

57%a fost posesia Finlandei cu Muntenegru, 6-6 (3-1 cadrate) raportul șuturilor și 7-2 la cornere. Nordicii au pasat mai mult (470 corecte) și mai precis (82%)

Pohjanpalo, 16 goluri la Rizespor

Joel confirmă sezonul foarte bun făcut la Rizespor, cu 16 goluri în 33 de jocuri, al patrulea marcator din Turcia. Vârful împrumutat de la Bayer Leverkusen are deja oferte de la mai multe cluburi din Bundesliga. Deosebită a fost și execuția sa acrobatică de la 2-0, voleu sub bară după centrarea din lovitură liberă a lui Lingman, debutant într-un meci oficial. 

De altfel, cu excepția portarilor de rezervă, Markku Kanerva a rulat toți cei 22 de jucători de câmp în cele două întâlniri. „Să joci patru meciuri în doar 10 zile e un nonsens, o nebunie!”, s-a plâns Pohjanpaolo. 

În Giulești, probabil vor fi alte schimbări, dar se va păstra sistemul 5-3-2, în care numai Leo Väisänen, Ivanov, Lod, Kamara și Pukki, în afara lui Hrádecký, au fost puncte fixe. Joel va fi însă greu acum de scos din primul unsprezece.

Am avut un sezon uimitor în Turcia, deși în ultima parte nu am prea mai fost folosit ca titular. Mi-aș dori să nu mai fiu împrumutat de Leverkusen și să joc iar în Liga Campionilor

- Joel Pohjanpalo

Citește și alte știri despre națională: 

100 de ani de la primul duel din istoria naționalei » Trei regi au fost la meci + destine tragice pentru doi „tricolori” din acea echipă

Naționala României, la 100 de ani » Topul celor mari frumoase partide din istorie + 14 meciuri de coșmar

Duminică, 5 finale pentru salvare! Dinamo și FCU Craiova sunt la mila rezultatelor » Toate CALCULELE în dreptul fiecărei echipe

„Vă spun în premieră, la Dinamo a fost o tentativă de puci în vestiar!” » Omul care l-a adus pe Kopic a dat tot din casă


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează