INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  LIGA CAMPIONILOR

Catastrofă financiară pentru AC Milan. Câți bani ar pierde dacă ratează calificarea în „optimile” Ligii Campionilor!

Articol de - Publicat joi, 30 noiembrie 2023 13:45 / Actualizat joi, 30 noiembrie 2023 17:20

AC Milan, ultima în grupa F a Ligii Campionilor, cu numai 5 puncte în 5 etape, trebuie să câștige la Newcastle și să spere într-un succes al lui Dortmund cu PSG, pe teren propriu. Altfel, clubul rossonero riscă o pagubă de 113 milioane de euro, după cum a calculat Gazzetta dello Sport.

Lui Milan nu-i merge bine nici în Serie A, unde se află pe locul al treilea, la șase puncte de lider, nici în Champions League. Înaintea ultimei etape, fosta campioană a Italiei din 2022 este pe ultima poziție în grupa F, cu cinci puncte, și este obligată să o învingă pe Newcastle, pe St. James' Park, pentru a putea spera să urce pe a doua poziție. 

Are nevoie însă și de o victorie a lui Dortmund (deja calificată) cu PSG. În caz contrar, formația lui Stefano Pioli riscă să piardă o sumă imensă. Ar fi un dezastru financiar: Minus 113 milioane de euro!

Și antrenorii se accidentează! A acuzat dureri musculare după ce s-a dus la margine să-și certe jucătorii
LIGA CAMPIONILOR
Și antrenorii se accidentează! A acuzat dureri musculare după ce s-a dus la margine să-și certe jucătorii

14,4 milioane de euro doar din biletele din grupă!

Conform calculelor celor de la Gazzetta dello Sport, Milan ar putea avea, față de sezonul trecut în care a ajuns în semifinalele Ligii, o „gaură" foarte importantă: „În 2022-'23, venitul total a fost de 127 de milioane de euro: 85 de milioane au venit de la UEFA pentru parcursul în trecuta ediție și 42,5 milioane s-au încasat după cele trei meciuri jucate pe San Siro. 

Fanii au fost foarte generoși și au umplut tribunele la cele trei partide cu Dinamo Kiev, Chelsea și Salzburg, aducând, numai din vânzarea biletelor, suma de 14,4 milioane de euro. Plus 28,1 milioane încasate după duelurile în dublă manșă cu Tottenham, Napoli și Inter. Pe lângă toate acestea, se adaugă și veniturile comerciale, generate la fiecare joc acasă".

45 de milioane de euro pentru Mondialul Cluburilor

Eliminarea încă din faza grupelor Ligii ar fi un salt în gol pentru rossoneri. Care până acum au încasat 61 de milioane: 42 de milioane pentru participare, locul în istoria prezențelor, rezultatele din grupă și market pool și aproape 19 milioane rezultate din vânzarea tichetelor de intrare la meciuri (Borussia, Newcastle și PSG). 

La capitolul minusuri, ar putea intra, nerepetând calificarea în semifinalele competiției, 33 de milioane premii de la UEFA, încă 5 milioane din market pool și 30 de milioane (prețurile în fazele eliminatorii sunt mai mari) din venituri obținute din bilete și tot ceea ce cumpără tifosii la meciuri. Total, 68 de milioane. La această sumă s-ar putea adăuga 45 de milioane din participarea la CM al Cluburilor.

La prima ediție în noul format cu 32 de echipe, programată în SUA în iunie 2025, italienii vor fi prezenți cu două echipe: aproape sigur una va fi Inter, iar pentru celălat loc se luptă Juventus, Milan și Napoli, cu bianconerii favoriți să prindă calificarea. Fondul total de premiere pus la bătaie de FIFA e de 2,5 miliarde de euro, conform datelor oferite de Gazzetta..

Citește și alte știri de fotbal internațional: 

Afară! Un club important și-a concediat antrenorul după 75 de zile!
FRANȚA
Afară! Un club important și-a concediat antrenorul după 75 de zile!
UEFA ia măsuri! Se anunță o schimbare radicală în regula hențului!
REGULAMENT
UEFA ia măsuri! Se anunță o schimbare radicală în regula hențului!

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (1)
mr90
mr90  •  30 Noiembrie 2023, 19:49

Si celelalte nume mari pierd tot cam atit sau chiar mai mult daca nu se califica in optimi ...

Vezi toate comentariile (1)
Comentează