INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  ANGLIA

Frank Lampard, atac la un ziarist: „Nu ești obiectiv, jucătorii citesc ce scrii și-și pierd încrederea”

Frank Lampard, antrenor Chelsea // foto: Guliver/gettyimages
Frank Lampard, antrenor Chelsea // foto: Guliver/gettyimages

Articol de - Publicat sambata, 23 ianuarie 2021 12:00 / Actualizat sambata, 23 ianuarie 2021 13:20

Aflat sub presiunea concedierii la Chelsea, Frank Lampard (42 de ani) s-a certat la conferința de presă, acuzând un reporter de la The Athletic că scoate în evidență doar lucrurile negative.

Situația e foarte tensionată la Chelsea, ajunsă pe locul 8 în Premier, la 11 puncte de lider și 5 de Top 4, iar Frank Lampard poate în orice clipă să-și piardă postul. Managerul englez a intrat acum în război cu presa, având un conflict, la ultima conferință, cu un reporter de la The Atlhetic. 

Frank Lampard, conflict cu un reporter

Deși Liam Twomey nu l-a chestionat pe tema viitorului său incert, antrenorul s-a enervat rău de tot la o întrebare privind prezența lui Petr Cech, fostul portar ceh, în stafful londonezilor, „fundamentală pentru regăsirea încrederii în situații similare”. 

Frank i-a replicat: „Liam, să fim sinceri, încrederea în grup s-ar distruge chiar de tot, dacă ei ar citi unele dintre articolele pe care le scrii despre noi!”.

„Comentarii de social media”

Lampard i-a reproșat și răutatea față de „albaștrii”: „Eu le citesc și se vede că aprecierile tale au deviat chiar asupra altor partide. Parcă ar fi comentarii pe social media, prin care înceci să atragi reacții negative! Am văzut notițele tale și după ce am avut evoluții bune și n-am remarcat același tratament. Ar fi bine, ca ziarist, să începi să devii obiectiv, pentru că fobaliștii citesc ceea ce scrii”. 

N-a uitat să-i răspundă și la tema Cech: „Experiența lui e fundamentală. Am mai trecut prin clipe dificile, știm ceea ce ne trebuie să întoarcem trendul. Stai liniștit că lucrăm în această direcție!”.

Thomas Tuchel așteaptă la cotitură

Tabloidele britanice susțin că favorit să-l înlocuiască pe actualul manager este Thomas Tuchel, germanul dat afară de la PSG, cu varianta de avarie Avram Grant, „omul” patronului Abramovic.

VIDEO. Cele mai frumoase goluri marcate de Chelsea în 2020

Citește mai multe știri din Premier League:

Jurgen Klopp, ca niciodată la Liverpool: „Am primit un pumn în față!”

Burnley, premieră după 47 de ani » Ce performanță au izbutit după ce au încheiat seria incredibilă a trupei lui Jurgen Klopp

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează
Close