INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  EMIRATELE ARABE UNITE

Trofeu și îngrijorare » Olăroiu anunță după încă un succes în Emirate: „Voi decide dacă rămân sau părăsesc Sharjah”

Olăroiu anunță după încă un succes în Emirate: „Am probleme de sănătate”. Foto: Instagram
Olăroiu anunță după încă un succes în Emirate: „Am probleme de sănătate”. Foto: Instagram

Articol de - Publicat duminica, 28 mai 2023 16:16 / Actualizat duminica, 28 mai 2023 16:16

După al 18-lea trofeu în Golful Persic, patru numai cu Sharjah, Cosmin Olăroiu a declarat: „Am programare la doctor în următoarele zile. În funcție de diagnostic, voi lua decizia de a rămâne sau a părăsi Sharjah”. Sâmbătă, el a câștigat Cupa Ligii, după 2-1 cu Al-Ain.

La aproape 54 de ani, pe care îi va împlini pe 10 iunie, Cosmin Olăroiu continuă să domine fotbalul asiatic, fiind cel mai titrat antrenor din zona Golfului Persic în ultimii 16 ani.

Edi Iordănescu, mesaj enigmatic citat din Carlo Ancelotti: „Mai degrabă, aș vrea un fotbalist ca ăsta”
ROMÂNIA
Edi Iordănescu, mesaj enigmatic citat din Carlo Ancelotti: „Mai degrabă, aș vrea un fotbalist ca ăsta”

Cosmin Olăroiu, trei cupe în actualul sezon

Din 2007, de când a ajuns prima oară în Arabia Saudită, la Al-Hilal, tehnicianul a cucerit nu mai puțin de 18 trofee în regiune, plus unul în China, în 2020, când a cucerit titlul de campion cu Jiangsu Suning.

De două sezoane în Emiratele Arabe Unite, la Sharjah, Oli a triumfat de patru ori, trei în actuala stagiune: Supercupa, Cupa Președintelui și Cupa Ligii.

După ultimul succes, 2-1 în finala cu Al-Ain, echipa pregătită de ucraineanul Serhi Rebrov, Olăroiu i-a îngrijorat pe cei de la club. A anunțat că prelungirea mandatului la Sharjah depinde de diagnosticul medicilor.

Trofeu și îngrijorare » Olăroiu anunță după încă un succes în Emirate: „Voi decide dacă rămân sau părăsesc Sharjah”
Cosmin Olăroiu a câștigat Cupa Ligii, după 2-1 cu Al-Ain. Foto: Instagram

Cosmin Olăroiu: „Am anumite probleme la coapsă și nu pot merge bine”

Am o programare la doctor în următoarele zile. În funcție de ce mi se va spune, voi lua decizia de a rămâne sau a părăsi Sharjah și fotbalul din Emirate”, a declarat antrenorul, potrivit site-ului local Kooora.com.

Nu era prima oară în această primăvară când Oli vorbește despre problemele sale de sănătate. La sfârșitul lui aprilie, a afirmat într-o conferință de presă: „Trebuie să văd dacă pot continua sau nu. E nevoie de un control medical amănunțit. Am anumite probleme la coapsă și nu pot merge bine. Nu pot munci așa cum vreau”.

Cosmin Olăroiu: „Am sperat să cucerim patru cupe, dar nu am luat titlul”

Despre ultima performanță, Cupa Ligii, el a spus: „Toți au dat maximum pentru a câștiga toate trofeele cu Sharjah. Am sperat să cucerim patru cupe, dar nu am luat titlul. Unii își vor aminti numai de campioană”. 

Citește și:

Al Nassr, epic fail » 200 de milioane pe an pentru Ronaldo pentru locul doi în campionat

Băiatul comparat în copilărie cu Ronaldo a promovat cu echipa sa în prima ligă portugheză

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (3)
stelu
stelu  •  28 Mai 2023, 17:55
Postat de anti_fcsb_bayern_real_juve pe 28 Mai 2023, 17:03

*** o sa plece de la Al-Kebab la Al-Shaorma.

posibil sa il vedem in toamna la ac milan sau dortmund, mai putin probabil liverpool sau nationala braziliei

tristan
tristan  •  28 Mai 2023, 17:14

***

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

anti_fcsb_bayern_real_juve
anti_fcsb_bayern_real_juve  •  28 Mai 2023, 17:03

*** o sa plece de la Al-Kebab la Al-Shaorma.

Acest comentariu a fost moderat deoarece continea limbaj vulgar sau jignitor.

Vezi toate comentariile (3)
Comentează