INTERNATIONAL  »  CAMPIONATE  »  OLANDA

Un fost internațional olandez, condamnat pentru trafic de droguri! Câți ani va sta după gratii

David Mendes da Silva a jucat în naționala Olandei FOTO: Imago
David Mendes da Silva a jucat în naționala Olandei FOTO: Imago

Articol de - Publicat vineri, 28 iulie 2023 18:20 / Actualizat vineri, 28 iulie 2023 19:37

David Mendes da Silva, 40 de ani, fost jucător la Alkmaar, Salzburg și Panathinaikos promovat de Marco van Basten la naționala Țărilor de Jos, a fost trimis șapte ani după gratii astăzi de Curtea din Rotterdam. A fost acuzat de trafic de cocaină.

David Mendes da Silva, 40 de ani, olandez cu origini în Insulele Capului Verde, e un fost jucător cunoscut în Țările de Jos. A început fotbalul la Sparta Rotterdam, unde s-a și retras în 2017, după o carieră de 18 ani. 

Bomba mercato! PSG ia un star al Barcelonei în acest weekend. Îi achită clauza de reziliere!
FRANȚA
Bomba mercato! PSG ia un star al Barcelonei în acest weekend. Îi achită clauza de reziliere!

A evoluat patru sezoane la AZ Alkmaar (2006-2010), urmate de cinci ani în străinătate, la RB Salzburg (2010-2013) și Panathinaikos (2013-2015).

A fost promovat la naționala batavă în 2007, de către selecționerul Marco van Basten, având șapte meciuri în tricoul portocaliu.

Procurorii au cerut 10 ani de închisoare împotriva lui Mendes da Silva

Pe 4 august 2022, în ziua când împlinea 39 de ani, a fost ridicat de acasă în cătușe de polițiști chiar în timpul petrecerii. Anchetatorii care aveau dovezi împotriva lui pentru trafic de droguri s-au temut că fostul jucător va fugi din țară și l-au reținut.

După aproape un an, a fost condamnat. Procurorii au cerut 10 ani de închisoare. Curtea din Rotterdam l-a condamnat astăzi la 7 ani după gratii, în primă instanță.

Ex-internaționalul olandez a fost implicat în trei transporturi de cocaină prin portul Rotterdam. În total, 1.584 de kilograme de narcotice.

După condamnarea lui Mendes da Silva, procesul lui Quincy Promes. Tot trafic de cocaină!

Pe 11 august e programat procesul unui jucător batav și mai important, încă activ. Quincy Promes, 31 de ani, atacantul lui Spartak Moscova, e acuzat tot de trafic de droguri. În cazul lui, e vorba de 1,3 tone de cocaină!

Promes a fost deja condamnat în primă instanță, pe 19 iunie, la 18 luni de închisoare, pentru vătămare corporală gravă. Fotbalistul l-a înjunghiat pe vărul său în 2020. Avocații săi au făcut apel. Oricum, Promes nu vrea să-și ispășească pedeapsa. Între Rusia și Olanda nu există tratat de extrădare.

CITEȘTE ȘI ALTE ȘTIRI DIN FOTBALUL INTERNAȚIONAL: 

Guardiola mai pierde un star » Ce sumă a plătit Al-Ahli lui Manchester City pentru transferul lui Riyad Mahrez

Barcelona, înscrisă „provizoriu” în Liga Campionilor! Ce se află în spatele deciziei UEFA

Ioan Andone s-a mutat în Spania » Comparația făcută de fostul antrenor: „Am 4 dormitoare. Știți cât plătesc pe curent?”

Imagini scandaloase! Zona Crepusculară la Arenele BNR, în centrul Bucureștiului » Jandarmii blochează accesul pentru un motiv incredibil: „Sunt «consensele» noastre”


Comentarii (0)

Articolul nu are încă nici un comentariu. Fii primul care comentează!

Comentează